Foto: Arhiva personală a autorului
Draga mea dragă,
Seara, când te cuibărești lângă mine cu ochii mari și nerăbdători, mă transform. Devin povestitorul tău. Actorul tău. Magicianul care scoate dintr-o carte veche lumi întregi. Și tu crezi. Crezi cu toată ființa ta că Făt-Frumos e bun, că vulpea e deșteaptă, că împăratul e drept.
Și eu te privesc cu drag. Cu duioșie. Cu teamă. Pentru că, între două voci și trei suspine, mi-am dat seama că poveștile copilăriei mele sunt, de fapt, niște lecții de viață... cam strâmbe.
Nu știu dacă e vina lor sau a noastră. Poate că atunci când le-am ascultat, eram prea mici ca să vedem fisurile. Poate că părinții noștri le-au citit cu aceeași voce caldă, fără să se întrebe ce anume perpetuează. Poate că am fost prea ocupați să visăm, ca să ne întrebăm ce învățăm.
Dar acum, când te privesc pe tine — tu, care porți în tine o lume întreagă — simt nevoia să explic ceea ce mie nu mi s-a explicat când eram de vârsta ta .
Vulpea e doar ”șmecheră”, nicidecum înțeleaptă
În basmele noastre, vulpea nu e un animal. E un model de om de afaceri contemporan care minte, fură, păcălește, dar o face cu stil și oferă bani sși săracilor. Și e aplaudat, ba chiar adulat. Ursul, fraierul-fraierilor, e mereu păcălit.
Copilul învață că dacă ești deștept, poți să fii și ticălos. Important e să câștigi.
Așa că dacă mâine vii acasă și-mi spui că ai mințit la școală ca să nu-ți asumi rezultatele acțiunilor tale, ce fac? Îți spun că nu e frumos? Sau îți mai citesc o dată povestea și te felicit că ai fost „vulpe”? Și dacă, peste ani, vei crede că succesul vine din abilitatea de a păcăli, nu din curajul de a fi sinceră, o să știu că am greșit undeva.
Femeia — ori prințesă, ori vrăjitoare
În povești, femeia e ori frumoasă și tăcută, ori urâtă și rea. Nu există, sau eu nu le-am găsit încă în poveștile pe care ți le-am citit, femei care gândesc, decid, acționează. Prințesa așteaptă să fie salvată. Vrăjitoarea vrea să distrugă. Cam atât. Ba nu — dacă femeia e și „țigancă”, devine superlativul vrăjitoarei rele. Trebuie să recunosc că-mi este greu să-ți explic, ție, o fată pe jumătate romă, că tu ești altceva. Că nu ești nici trofeu, nici amenințare. Că frumusețea ta nu e decor, ci forță. Că vocea ta nu e zgomot, ci muzică.
Dar poveștile nu te ajută. Ele te reduc. Te simplifică. Te transformă în simbol.
Și eu, tatăl tău, trebuie să lupt cu ele. Să le rescriu. Să le completez. Să le întorc pe dos.
Omul negru, veneticul, celălalt
Aproape în fiecare poveste apare un „celălalt”. Un turc, un tătar, un om negru, un străin. Nu are nume, nu are poveste, dar are o funcție: să sperie. E rău pentru că nu e ca noi.
Și tu înveți, fără să vrei, că „diferit” înseamnă „periculos”. Că „noi” suntem buni și „ei” sunt răi. Că diversitatea și respectul sunt o slăbiciune.
Dar dacă mâine ai un coleg cu altă religie, altă culoare, altă limbă, ce fac? Îți spun că suntem trebuie să-l tratezi pe cel de lângă tine cum tu însăți vrei să fii tratată de el sau îți citesc „Harap Alb” și te avertizez să te ferești de ”Spân”? Și dacă, peste ani, vei privi cu suspiciune pe cineva doar pentru că nu seamănă cu tine, o să știu că poveștile au câștigat.
Făt-Frumos — premiantul fără efort
Făt-Frumos e frumos. Atât. Nu învață, nu muncește, nu greșește. Primește totul pentru că... așa e el. Și tu, care te străduiești să înțelegi lumea, să pui întrebări, să crești, ce înveți din asta? Că frumusețea bate efortul. Că norocul e mai tare decât munca.
Și dacă, într-o zi, vei crede că nu ești suficientă pentru că nu ai cal năzdrăvan sau sabie fermecată, o să știu că basmele au uitat să te învețe ce contează.
Bătrânii — ori înțelepți magici, ori povară
În povești, bătrânii sunt fie vrăjitori cu soluții la toate, fie personaje inutile care trebuie ignorate. Baba e rea, Moșul e bun, dar amândoi sunt caricaturi. Nu există bătrâni reali, cu nevoi, cu demnitate, cu vulnerabilități.
Și apoi ne mirăm că nu aveți răbdare cu bunicii. Că „moșii” sunt marginalizați.
Dar dacă vei învăța să asculți, să întrebi, să înțelegi, poate că vei repara ce poveștile au stricat.
Sărăcia — rușine sau glorie
Personajele sărace sunt fie ridiculizate (precum prostul satului), fie idealizate (precum cel care ajunge împărat). Dar niciodată nu sunt prezentate ca oameni reali, cu demnitate, cu luptă, cu sistem care îi apasă. Tu înveți că săracul trebuie să fie ori umil, ori norocos. Nu există muncă, nu există solidaritate, nu există sistem. Doar noroc și magie.
Și apoi ne întrebăm de ce nu înțelegeți inechitatea socială și credeți că „cine vrea, poate”.
Dar dacă tu vei vrea și nu vei putea, să știi că nu e vina ta. Glumind, e și vina poveștilor care nu ți-au spus adevărul.
Magia — soluție universală
În povești, totul se rezolvă cu magie. Calul năzdrăvan, sabia fermecată, zâna bună. Nimeni nu învață, nimeni nu greșește, nimeni nu repară. Se face o vrajă și gata. Tu înveți că nu trebuie să înțelegi lumea, ci să o controlezi. Că nu trebuie să te adaptezi, ci să aștepți soluția miraculoasă.
Și apoi ne mirăm că vreți totul instant, că nu acceptați eșecul.
Dar dacă vei învăța să greșești, să repari, să încerci din nou, vei fi mai puternică decât orice zână.
Autoritatea — de necontestat
Împăratul e bun. Tatăl e drept. Învățătorul e înțelept. Nimeni nu greșește. Nimeni nu poate fi pus sub semnul întrebării.
Tu înveți că autoritatea e infailibilă. Că nu trebuie să întrebi „de ce?”, ci să execuți. Că respectul se impune, nu se câștigă.
Și apoi ne mirăm că nu știți să negociați, să argumentați, să contestați abuzul.
Dar dacă vei avea curajul să întrebi, să te îndoiești, să spui „nu”, vei fi mai liberă decât orice prințesă.
Prietenia — decor, nu valoare
În povești, prietenii apar ca ajutoare. Nu au profunzime, nu au conflicte, nu au evoluție. Sunt acolo ca să-l sprijine pe erou, să-i dea sfaturi, să-i țină calul sau să moară eroic pentru el.
Tu înveți că prietenia e utilitară. Că oamenii sunt valoroși doar dacă te ajută. Că relațiile sunt tranzacții.
Și apoi ne mirăm că nu știți să fiți loiali, să iertați, să construiți.
Dar dacă vei învăța să fii prietenă nu doar când e ușor, ci mai ales când doare, vei fi mai înțeleaptă decât orice vulpe.
Emoțiile — fie dramatice, fie inexistente
Personajele din povești nu plâng. Nu se îndoiesc. Nu au anxietăți. Ori sunt eroice, ori sunt malefice. Nu există spațiu pentru vulnerabilitate.
Tu înveți că emoțiile sunt slăbiciuni. Că trebuie să fii curajoasă, nu sinceră. Că lacrimile sunt pentru învinși.
Dar dacă vei avea curajul să spui „mi-e frică”, „nu știu”, „mă doare”, vei fi mai puternică decât orice erou cu sabie fermecată.
Inteligența — confundată cu șmecheria
În basme, inteligența nu e despre învățare, reflecție sau empatie. E despre șmecherie. Cine păcălește mai bine, cine scapă mai iute, cine minte mai convingător.
Tu înveți că „deștept” e cine se descurcă, nu cine înțelege. Că e mai valoros să fii rapid decât profund.
Dar dacă vei alege să gândești, să citești, să întrebi, să înțelegi — vei fi mai deșteaptă decât orice vulpe și mai curajoasă decât orice Făt-Frumos.
Educația — absentă cu desăvârșire
Cine învață în povești? Nimeni. Nu există școli, profesori, cărți. Doar zâne care dau soluții și animale care vorbesc.
Tu înveți că înțelepciunea vine din cer, nu din efort. Că nu trebuie să citești, ci să ai noroc.
Dar dacă vei învăța să înveți, să greșești, să te ridici, să cauți — vei fi mai înțeleaptă decât orice zână.
Justiția — arbitrară și violentă
Finalurile sunt clare: răul e pedepsit, dar cum? Cu moarte, cu tortură, cu umilință. Nimeni nu e reabilitat. Nimeni nu e ascultat.
Tu înveți că dreptatea înseamnă răzbunare. Că cine greșește trebuie distrus. Că nu există iertare, ci doar pedeapsă.
Dar dacă vei învăța să ierți, să înțelegi, să cauți soluții — vei fi mai dreaptă decât orice împărat.
Diversitatea — inexistentă
Toți arată la fel. Gândesc la fel. Vorbesc la fel. Nu există dizabilități, identități diferite, familii alternative.
Tu înveți că „normalul” e singura variantă. Că diferența e ciudată. Că nu e loc pentru altfel.
Dar dacă vei învăța să îmbrățișezi diversitatea, să o celebrezi, să o protejezi — vei fi mai umană decât orice personaj de basm. Etc., etc.,…
Așa că, draga mea copilă, o să-ți citesc în continuare povești. Cu voce caldă, cu intonație, cu pauze dramatice. Și pe voci. Pe multe voci. Dar o să le discutăm. O să râdem de ele. O să le întoarcem pe dos. O să le completăm cu povești noi, cu eroine care gândesc, cu bătrâni care nu sunt doar decor, cu săraci care nu sunt doar norocoși.
O să inventăm împreună povești în care vulpea merge la terapie, Făt-Frumos face voluntariat, iar vrăjitoarea are un podcast despre feminism.
Pentru că vreau să crești cu mintea trează, nu doar cu inima plină.
Vreau să știi că lumea nu e un basm, dar poate fi frumoasă.
Vreau să știi că nu trebuie să fii perfectă, ci autentică.
Vreau să știi că nu trebuie să te salveze nimeni — pentru că tu ești deja salvarea.
Și dacă într-o zi o să-mi spui că Făt-Frumos e overrated și că tu vrei să fii și prințesă, și vrăjitoare, și regină, și constructor de lumi, o să știu că am făcut ceva bine.
Cu dragoste,
Tata
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Articolul este atât de frumos scris, de explicit și de profund încât de-a lungul lecturii treci prin fel de fel de stări!
Da, este greu de înțeles cum adevarul despre lumea poveștilor in care am trăit și ne-am afundat ca neam, poate fi văzut si altfel decât am învățat noi sa o facem, așa că este greu de digerat si acceptat modul in care d-voastră prezentați aceasta față a basmelor.
Este usturător de real…!!!
……. eu am înțeles. Cine este părinte de fete poate înțelege… (si nu numai) cine nu, aruncă cu pietre ca să-și arate bărbăția! Urât, foarte urât!
Contează doar ceea ce ne place nouă!
In front si să batem același pas, pe loc! Bleah!
Să nu poți să pricepi că poveștile reprezintă o educație ALEASĂ despre bine și rău autentice, nu ”corecte politic” așa cum prostește ai vrea matale, e ceva dincolo de orice închipuire. Să crezi într-o lume după principii ”progresiste”, adică o lume artificială și nefirească, lipsită de magie, de Dumnezeu, de sacru, o lume guvernată doar de limitări după principii superficiale, lipsite de spiritualitate dincolo de genunchiul broaștei, o lume cu reglementări doctrinare seci, lipsite de umanitate autentică, mai bine zis de conștiința spiritualității omenești, o lume fără întrebări profunde, fără dileme existențiale, doar cu certitudini seculariste și materialiste, o lume limitată la aici și acum, în colcăiala noastră zilnică, fără ideea de devenire, de morală absolută, nerelativizată de ”diversitate” etc etc etc să crezi deci într-o astfel de lume alienată și să îți îndoctrinezi copilul în acest sens e o MIZERIE. Nici n-are rost să mai continui. Deja simt cum mă murdăresc dacă mai continui să mă ating de mizerie....