foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Scandalul „merdenele versus croissante” a depășit de mult timp o simplă dispută gastronomică. A devenit expresia unei frustrări sociale mai profunde: sentimentul că există o categorie de oameni care s-au obișnuit să se considere superiori celorlalți doar pentru că au bani, relații, nume de familie, acces la anumite cercuri sau un anumit statut social.
În jurul unor personaje și locuri precum Mița Biciclista s-a construit imaginea unei lumi exclusiviste, în care arta, cultura, stilul de viață și chiar lucrurile banale - de la ce mănânci până la unde bei cafeaua - devin semne ale apartenenței la o presupusă elită. Sloganul „Nu e pentru oricine” spune, de fapt, foarte multe despre această mentalitate.
Reacția publicului nu este despre croissant. Este despre aroganță. Despre acei oameni care par să creadă că sunt mai interesanți, mai inteligenți și mai importanți decât „vulgul”, deși în realitate succesul lor poate fi rezultatul familiei în care s-au născut, al banilor, al relațiilor sau pur și simplu al unor conjuncturi favorabile.
Aceeași frustrare se regăsește și în critica tot mai puternică adresată lumii ONG-urilor. Există organizații care fac lucruri extraordinare și oameni care muncesc sincer pentru cauzele în care cred. Dar există și un fenomen care merită discutat fără menajamente: transformarea activismului și a filantropiei într-o adevărată industrie.
Când o organizație primește milioane de lei din donații, sponsorizări sau contracte, întrebările firești sunt: de unde vin banii, cine îi administrează, cât ajunge efectiv la beneficiari și cât se cheltuiește pe salarii, promovare și funcționarea organizației? Faptul că un om lucrează într-un ONG și primește un salariu nu este, în sine, o problemă. Problema apare atunci când transparența lipsește și imaginea de „binefăcător” este folosită pentru a evita întrebările incomode.
Nu este suficient să ni se spună că banii sunt pentru o cauză nobilă. Donatorul are dreptul să știe ce se întâmplă cu ei.
Mai există apoi granița foarte subțire dintre ONG-uri, mediul politic, administrație și zona privată. România a produs în ultimii ani numeroși politicieni și personaje publice care au trecut prin societatea civilă. Nu este nimic rău în asta. Dar tocmai de aceea finanțarea ONG-urilor, contractele cu statul și relațiile dintre organizații, companii și oameni politici trebuie să fie cât mai transparente. Suspiciunea nu poate fi combătută prin sloganuri, ci prin documente.
În fond, revolta din jurul merdenelelor și croissantelor este aceeași revoltă care apare atunci când oamenii simt că există două Românii: una în care majoritatea stă la coadă, își plătește taxele și își numără banii de la un salariu la altul și alta în care unii trăiesc într-o bulă privilegiată, discutând despre cultură, statut, networking și „experiențe” inaccesibile celor mai mulți.
Nu toți cei care mănâncă un croissant sunt aroganți și nu toți cei care mănâncă o merdenea sunt victime ale sistemului. Nu toate ONG-urile sunt impostură și nu toți oamenii care lucrează în ele sunt interesați de bani sau putere.
Dar tocmai aici este problema: nu trebuie să acceptăm niciodată ca imaginea frumoasă să înlocuiască transparența, iar statutul social să înlocuiască meritul.
Merdenelele sunt doar pretextul. Adevărata dispută este despre aroganță, privilegii, bani, acces și sentimentul tot mai răspândit că unii oameni au început să se creadă mai egali decât ceilalți.
Iar dacă această furie socială a izbucnit în jurul unei merdenele, poate că merită să ne întrebăm de ce s-a strâns atât de multă frustrare în jurul ei.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.