Timp de o oră, Mihaela Buzărnescu a jucat un tenis aplaudat de pretențioasele tribune ale Wimbledonului. Un-doiuri stânga-rever, retururi lungi și tari pe centru, serviciu constant bun, câteva veniri la plasă finalizate sigur, cu volé și drive-volé. A avut însă în față o Karolína Plíšková inerțială, cu „picioare grele” și viteză de reacție scăzută – ea știe de ce.
La 6-3 și 4-1 pentru Buzărnescu, cehoaicei i-au intrat câteva lovituri fie bine executate, fie cu puțin noroc. De acolo, Plíšková s-a „trezit”, a dat drumul la picioare și a ajuns să egaleze la 4.
O situație în care, încă o dată, s-a făcut simțită experiența insuficientă în jocuri la nivel înalt a Mihaelei Buzărnescu. Michi nu a intrat pe teren cu ideea limpede că indiferent de scor și de cât de prost joacă la un moment dat adversara, când ai de-a face cu o fostă nr. 1 mondial, acum favorită 7 la Wimbledon, trebuie să fii pregătită până la ultima minge pentru o întoarcere a jocului. Ca urmare, comeback-ul Karolínei a umplut-o de frustrare și nervi, ca și cum i se întâmpla ceva ieșit din comun și nedrept...
De două-trei ori s-a aflat la 2 puncte de victorie, dar îmi era dureros de clar că nu le poate face, din pricina gândului „Cum naiba m-a întors asta?!” (sunt cuvintele mele, pe ale Mihaelei nu vreți să le știți!). Pierderea setului 2 la tie-break a resimțit-o ca pe o catastrofă.
Așa a ajuns să fie condusă cu 4-1 în decisiv – și ce-a făcut? S-a apucat să plângă în pumni pe bancă. În loc să-și spună: „Și ea a fost condusă cu 4-1 și a revenit, eu de ce n-aș putea?”, s-a pus pe dat apă la șoareci...
Îmi închipui cât de grei au fost anii de anonimat fără speranță și cât de flămândă este Mihaela să recupereze, dar tenisul remarcabil pe care ni-l dezvăluie are nevoie și de un control interior pe măsură, ca să urce spre vârf.
Din înfrângerea asta are mult de învățat, numai să vrea...
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
