Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Mihaela – rău de înălțime

Cheia meciului Keys-Buzărnescu era cât se poate de simplă: dacă mingea trece peste fileu de multe ori, șansa este a Mihaelei. Dacă nu, înseamnă că americanca își face jocul ei hard de hard, scurt și tare, cu care se află pe locul 13 WTA.

Din păcate, Buzărnescu nu numai că nu a făcut față ghiulelelor, a mai și comis un număr mare de duble la serviciu și greșeli neforțate în câmp. 

Cauza? Pe Mihaela a copleșit-o răul de înălțime: și-a dat seama unde a ajuns, în turul 4 la Roland Garros!, și asta a paralizat-o emoțional. Cu sufletul la gură de la început, cu plumb în brațe și picioare, nu a mai avut nici luciditate. Nu a încercat niciun moment să schimbe jocul, să lovească mai înalt, mai cu efect, să alerge mai mult ca să trimită cu forehandul pe reverul adversarei; s-a angajat mereu, în dueluri de la șold, cu mingi razante, în care tunara Madison se simte perfect.

Și astfel, până la 6-1, 5-1, meciul s-a desfășurat după algoritmul poc!, poc!-buf!, adică lovitură câștigătoare Keys sau greșeală Buzărnescu...

Apoi, cu cuțitul la os, a reușit, în fine, să uite unde joacă și a dat drumul la mână, atacând ea prima, ca să nu mai fie atacată. A câștigat 3 ghemuri, dar era prea târziu: Keys a făcut un ghem bun la serviciu și a închis partida.

Însă performanța Mihaelei Buzărnescu rămâne. Este în primele 30 din lume și a doua jucătoare a României, după Simona Halep. Mai are nevoie de niște cățărări spre vârf, ca să se acomodeze cu privitul în jos...

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.



Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon Romani divort / sursa foto: Profimedia

În cabinet, povestea vine aproape mereu în aceeași formă. Doi oameni care știu unul despre celălalt lucruri pe care nu le mai știe nimeni și care ajung să ceară ajutor abia după ce a ieșit ceva la iveală. Când reconstruiești traseul cu ei, pas cu pas, descoperi că nicăieri pe drum nu a existat o decizie. A existat o nevoie veche, trezită la o vârstă nouă, care nu a găsit pe nimeni acasă căruia să i se adreseze. Nu încetăm să avem nevoie de confirmare. Încetăm doar să o cerem de la persoana de la care ar conta cel mai mult.

Citește mai mult