La vârsta de 12 ani M. a dispărut din satul ei, situat undeva în nordul țării. Avea să ajungă aproape de București, într-un beci. Nouă ani a fost ținută între patru pereți. Singurul contact uman pe care îl avea era cu traficanții și cu clienții. A rămas însărcinată cu unul dintre clienți și a născut un băiețel care i-a fost luat imediat după naștere. Pe corp poartă și acum semnele torturilor.
Când a ajuns la singurul centru de urgență pentru victimele traficului de carne vie din România nu vorbea, nu știa cine e, câți ani are, nu răspundea la nimic. Ochii ei priveau în gol.
„Îi spuneam numele meu și o întrebam peste trei minute dacă știe cum mă cheamă. Ridica din umeri. Acum, la doi ani și jumătate de când e la noi în centru, schimbarea e absolut șocantă. Face niște glume de te lasă mut, e veselă, are inițiativă. Este responsabilă de cămara cu alimente”, povestește Monica Boseff, care a deschis în 2012 primul și singurul adăpost de urgență din București care oferă suport persoanelor traficate.
Premiul TIP Hero, primit de la secretarul de stat al SUA, John Kerry
În 2014 Monica Boseff, directorul Fundaţiei „Uşa Deschisă”, a fost premiată pentru activitatea ei de John Kerry, secretarul de stat al SUA. Premiul TIP Hero (Trafficking in Persons Hero) este acordat anual de Departamentul de Stat al SUA celor care îşi dedică viaţa luptei împotriva traficului de persoane, de la membri ai unor ONG-uri, politicieni, poliţişti, până la simpli cetăţeni, care au acţionat pentru stoparea acestui flagel. Anual primesc această distincţie numai zece persoane din toată lumea.
„Premiul în sine este o onoare. Munca noastră n-a fost făcută niciodată în vederea obţinerii unui premiu. Noi n-am fi astăzi unde suntem dacă nu ar fi aceste eroine şi sunt convinsă că întâlnirea tuturor cu ele ar îmbogăţi mult viaţa fiecăruia în parte”, a spus reprezentanta Fundației „Ușa Deschisă”.
„Vreau ca oamenii aceștia care au avut până acum o viață de amar să guste din plin frumusețea vieții”
Misiunea fundaţiei este să ofere asistenţă completă şi adăpost protejat de urgenţă victimelor traficului de fiinţe umane exploatate sexual, prin muncă, pentru cerșetorie și săvârșire de infracțiuni.
„În primul rând vreau ca toți supraviețuitorii traficului de persoane să înțeleagă că toți suntem creați în mod unic, cu un potențial extraordinar de care nici noi, de cele mai multe ori, nu suntem conștienți, cu o demnitate și o valoare pe care nimeni nu are dreptul să ne-o ia.
Focusul meu este pasiunea mea, vreau ca oamenii aceștia care nu au avut practic o viață până acum, decât de traumă, de amar și pelin, să guste din plin frumusețea vieții. Eu poate rămân un optimist incorijibil, dar vreau să redescoperim împreună frumusețea vieții, vreau să trăiască cu demnitate, să fie priviți cu demnitate, vreau să știe clar că nu sunt mai prejos decât nimeni”, spune cu convingere Monica Boseff.
Raportul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) pe 2017 arată că traficul de persoane este în continuare bazat pe mirajul unei vieți mai bune în afara granițelor României fiind folosită atât metoda lover boy, cât și metode clasice de recrutare, în care victimele acceptă cu ușurință oferte dubioase şi riscante de lucru în diferite industrii, ajungând apoi ca prin diverse metode și forme de control fie obligate să muncească, să se prostitueze sau să cerșească în folosul traficanților.
Victimele recuperate după descinderi de ofițerii de la Crimă Organizată beneficiază la centrul înființat de Monica de asistență medicală, hrană, haine și au parte de consiliere psihologică. Sunt înscrise la școală și ajutate să își găsească un job și un rost în viață. Unele dintre ele stau aici 18 luni, altele mai mult. Fiecare caz este evaluat individual. Pentru că nu există boală, există bolnav.
„Dacă ai fi copilul meu, la fel aș proceda”
Întreaga echipă de experți de la centru încearcă să le ajute pe tinere să învețe să zâmbească din nou și le arată ce înseamnă iubirea necondiționată, pentru ceea ce sunt ele.
„Spun fiecăreia dintre fetele care ajung la centru: «Întotdeauna aici vei fi iubită necondiționat. Întotdeuna vom discuta, vom sta de vorbă. Dacă tu nu vrei să stai în program spune și o să vedem care sunt opțiunile, facem o listă pro și contra. Deciziile toate îți aparțin. Dacă decizi să fugi din program și nu știu nimic despre tine, să știi că nu voi pune capul pe pernă până când nu aflu unde ești. Dacă ai fi copilul meu, la fel aș proceda»”
„De ce faceți voi toate astea pentru noi, Moni?”, a fost întrebată.
O explicație „științifică” nu are. Pur și simplu știe că așa trebuie să facă. La superlativ. Simte o încredințare organică, de neclintit.
Mulțumirea ei cea mai mare e ca, la finalul programului pe care tinerele pe care îl parcurg, fiecare dintre ele să iasă pe poarta fundației cu fruntea sus, să știe că are o demnitate si o valoare pe care nimeni nu are voie să i le ia. „Iar cea mai mare bucurie a mea e să mă anunți când te căsătorești să îți cumpăr rochia de mireasă și să mă inviți la tine acasă”, spune cu emoție Monica Boseff.
Una dintre victimele care au primit sprijin la centru are acum o nouă familie. Fusese traficată de primul soț, cu care avea trei copii de care nu mai știa nimic. Și tare își dorea să știe ce s-a întâmplat cu ei. De ziua ei, cei de la fundație i-au făcut un cadou care a emoționat-o profund.
„Avocata noastră s-a dat peste cap efectiv, am luat legătura cu judecătorul cazului, i-am zis că avem nevoie să știm ce s-a întâmplat cu copiii femeii. Femeia asta nu plânge, scoate niște sunete de agonie, de animal rănit, cum nu am auzit decât la secția de arși. De ziua ei ne-am strâns cu toții la fundație, iar avocata a venit cu un plic mare în care avea un folder întreg cu informații despre cum au fost adoptați cei trei băieți, cu poze de când fuseseră înfiați și poze recente. Știa că au fost adoptați toți trei împreună de către o familie de medici. Mama lor ne-a spus că e cea mai frumoasă zi din viața ei. Seara s-a culcat plângând, cu dosarul în brațe”.
Până în prezent, Fundația „Ușa Deschisă” a lucrat cu aproximativ 400 de persoane, femei, bărbați și copii, scăpați din mâinile infractorilor. Specialiștii de la Fundație au lucrat și cu familiile victimelor. Dacă părinții lor rămân în continuare fără serviciu, sau fără un curs vocațional care să îi pregătească să găsească undeva de lucru, dacă frații și surorile fetei sau băiatului nu încep să frecventeze școala, atunci echipa Monicăi nu își îndeplinește misiunea. „Fără toate astea noi doar bifîăm niște căsuțe”. Scopul este e să meargă până la capăt și să asigure victimelor tratament medical, consiliere, terapie, continuarea educației, cursuri vocaționale. reprezentare juridică completă. Rănile trebuie să se cicatrizeze.
„Sunt persoane care nu au auzit în viața lor expresia Te iubesc»”
De când lucrează cu supraviețuitorii traficului de persoane Monica spune că viața ei s-a schimbat complet. A învățat în primul rând că cel mai ușor lucru pe care îl face omul este să ridice degetul și să judece, să stigmatizeze, înainte de a afla povestea de viață. „Asta o spun tuturor: nu scoți un sunet până când nu îi asculți povestea. Dacă vrea să ți-o spună”.
La centru lucrează cu persoane care nu au auzit în viața lor expresia „Te iubesc”. Toate au dreptul că zâmbească, să spere. Și să știe că nu sunt o marfă.
„Absolut toți supraviețuitorii cu care am lucrat își cunosc prețul. Cu toții știu, de la mic la mare, pe cât au fost vânduți, cu cât au fost cumpărați, câți bani pot să facă într-o noapte. Nici unul însă nu își cunoaște valoarea intrinsecă, valoarea de om pe care o au”.
„Am dat căutare pe Google și așa v-am găsit... Eu cred că la noi în orășel avem un caz de trafic de persoane”
Anul trecut Monica a participat în Seattle la promovarea unui program prin care oamenii sunt încurajați să se implice în raportarea unor astfel de cazuri, atunci când le întâlnesc. Iar pentru asta nimeni nu trebuie să facă pe Robin Hood. Pur și simplu trebuie să știe că, în momentul în care vede ceva în neregulă, are cum să acționeze. Iar primul pas e să sune la liniile telefonice dedicate.
În activitatea ei, Monica a întâlnit în România oameni cu o dorință puternică de a-i ajuta pe cei de lângă ei. Își amintește o discuție cu cineva care a sunat la fundație, în urmă cu doi ani:
- Bună ziua, doamnă. Sunt viceprimara din localitatea X. Doamnă, vă rog să mă credeți că nu știu cum să încep... Am dat căutare pe Google și așa v-am găsit... Eu cred că la noi în orășel avem un caz de trafic de persoane. Eu am un magazin aici în orășel. Când vine fata singură nu are voie să stea de vorbă cu nimeni, nu ridică ochii din podea, tot timpul se uită la ceas, are și un băiețel și tot timpul îl ferește. Eu cred că ăla e peștele sau traficantul. De câte ori este și el cu ea, fata nu are voie să se uite la nimeni, merge doar în spatele lui. Am văzut semne pe ea și pe copil...
- Doamnă viceprimar, din ce îmi spuneți sunt semne de trafic de persoane. Unde sunteți? Venim acum acolo, ne urcăm în mașină.
- Doamnă, cum să veniți? Sunt opt ore de mers cu mașina.
- Nu contează, noi cu asta ne ocupăm.
- Mai bine spuneți-mi ce să facem! Eu cu prietena mea de 72 de ani ne-am hotărât să facem tot ce putem să o ajutăm pe fată.
- Mergeți până la ea acasă. Dacă bărbatul acela e acolo, spuneți că fata a uitat să își ia restul și ați venit să îi spuneți că data viitoare să vină să își ia restul de la magazin. Dacă el nu e acasă, vă rog frumos, doamnă, doar atât îi spuneți, să ia buletinul ei, certificatele de naștere și copilul de mână și să sară gardul. să iasa pe gaura cheii, nu știu. Să plece de acolo. Noi ne vom ocupa de tot. Mă sunați și îmi spuneti ce ați făcut?
După o oră și un pic.
- Doamnă Boseff, gata, sunt cu noi, sunt acasă la prietena mea, nu era ăla acasă, au sărit peste gard. Am luat și copilul și actele. Ce să facem acum?
Era ca într-un film.
- Stați acolo, că venim să vă luăm.
- Nu, doamnă, cum să veniți, faceți atâtea ore pe drum... A zis prietena mea că e un microbuz care pleacă la miezul nopții de aici de la noi. Se urcă ea în microbuz cu ei și dvs să ne așteptați în București.
Așa a fost. La ora 5.30 dimineața au ajuns cu toții în București. S-au întâlnit cu femeia de 72 de ani. La fundație au plâns o zi întreagă cu toții, impresionați de gestul femeii necunoscute. După ce i-au mulțumit, au invitat-o pe femeie să se odihnească.
- Haideți cu noi la fundație, să vă dăm o cafea, să vă odihniți câteva ore, să mâncați ceva.
S-a uitat la Monica și i-a luat fața în palme.
- Draga mea, stai, mamă, liniștită! Slavă Domnului că sunt bine, că eu asta am vrut - să îi știu la adăpost și în siguranță.
Apoi femeia de 72 de ani s-a urcat în microbuzul care se urma să plece înapoi. Un exemplu de ce înseamnă să îți pese de cel de lângă tine.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.