Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Negociere, nu război pe cai mari

Agricultorii și transportatorii au tot dreptul, democratic și omenește vorbind, să solicite și să protesteze. România este măcar o țară liberă, dacă bine guvernată nu e.

Dar, după alungarea lui Simion și Șoșoacă, gest care m-a uns pe suflet, ce văd acum începe să nu mai fie nici democrație, nici omenie. Cererile lor sunt fără număr și, multe dintre ele, imposibil de acceptat: eliminarea CASS, eliminarea accizei la combustibil, desființarea sistemului electronic de facturare (de ce?!) sau, nici mai mult, nici mai puțin decât reducerea cu 50% a impozitului pe venit. Sau fantasmagorice, ca să nu zic nerușinate, cum ar fi benzină și motorină gratuite pentru ei, dublate de amenințări adresate premierului. Dacă acestea le-ar fi satisfăcute, guvernul ar comite o gravă discriminare, defavorizare, în raport cu celelalte categorii de oameni ai muncii. 

Cum am spus, protestatarii au nevoie de niște negociatori competenți și realiști, care să încerce să obțină rezolvări rezonabile, căi de mijloc, lăsând și guvernului spațiu de manevră, nu punându-l cu spatele la zid. E vorba de a ajunge la o înțelegere, nu de un război în care oamenii aceștia ne anunță că nu concep decât să învingă.

Război, pentru că tiriștii, camionarii, tractoriștii își folosesc folosesc caii putere ca arme. Cadrele sanitare, didactice, personalul din Justiție, paznicii de penitenciar, polițiștii, nu au la dispoziție vehicule de mare tonaj cu care să blocheze șoselele țării. Sau să intre cu ele în Capitală, până în fața clădirtii guvernului din Piața Victoriei, ca și cum ar fi o coloană de blindate de asalt. Cei care nu au așa ceva, manifestează prin marșuri pe jos și mitinguri cu pancarte și scandări. Sau intră în grevă, de avertisment, japoneză, parțială sau completă. Acestea sunt mijloace pașnice de protest și revendicare.

Mașinile uriașe, amenințătoare, care sufocă acum carosabilul sunt mijloace nu pașnice, sunt agresiuni de proporții împotriva dreptului la circulație al tuturor cetățenilor. Căci ce altceva ar putea să facă cu ele? Să le lanseze împotriva barajelor ridicate de jandarmi?

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.



Îți recomandăm

sala de asteptare

Marin simte un junghi care nu trece de câteva săptămâni și merge la medicul de familie. Primește trimitere pentru o investigație imagistică decontată de CAS, dar prima programare disponibilă este peste cinci săptămâni. Așteaptă. După investigație, mai trec alte săptămâni până la următoarea consultație. Diagnosticul vine după aproape două luni - un interval în care singura constantă este incertitudinea. foto: Profimedia

Citește mai mult

CTP--

Un exemplu admirabil de logică matematică dat de președintele Dan în legătură cu alegerile anticipate: „Toate sondajele ne spun că vom fi cam tot acolo, fără posibilitatea de a forma o majoritate. Nu ar avea niciun fel de logică. Plus încă 3-4 luni de alegeri, în care partidele, în mod logic, legitim, se vor ataca unele pe altele.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Călătorim, dar rămânem prizonieri în normalul nostru. Degeaba vezi lumea, dacă o judeci mereu cu aceiași ochi

Nu știu exact când mi-am dat seama de asta. Probabil undeva între o masă luată într-un loc în care nimeni nu se grăbea, o stradă pe care oamenii păreau să meargă mai încet decât eram eu obișnuit și momentul în care am realizat că mă enervez, în tăcere, pentru că lucrurile nu se întâmplau „cum trebuie”. Doar că acel „cum trebuie” era, de fapt, „cum știu eu”.

Citește mai mult