Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Noii cetățeni: doi liceeni de clasa a IX-a, de la „Mihai Viteazul” din București, se luptă ca Primăria să lărgească spațiul pietonal prin eliberarea trotuarului de mașinile parcate haotic

Colegiul „Mihai Viteazul”

Am 16 ani, sunt elev în clasa a IX-a la „Mihai Viteazul”, în Capitală, și, înainte de închiderea școlilor, mă străduiam zi de zi să-mi croiesc drum către liceu, pe bicicletă, printre mașinile parcate haotic pe trotuar. Nu circul pe carosabil pentru că nu am curajul. Sunt sigur că, dacă ești bucureștean, știi despre ce vorbesc, am văzut în ultimii ani zeci de accidente în care au fost implicați bicicliști.

Așa că am inițiat, împreună cu un coleg de clasă*, o petiție prin care urmărim lărgirea spațiului pietonal prin eliberarea trotuarului de mașini și crearea unei piste de biciclete în locul lor, ambele pe bulevardul liceului nostru, Pache Protopopescu. Ar avea un impact benefic asupra a peste 5000 de elevi și studenți din zonă.

Ideea formulării unei petiții mi-a trecut prima oară prin minte anul trecut, însă dorința de a folosi bicicleta ca mijloc de transport și nu numai în scop de recreere o am încă de când eram în gimnaziu. În clasa a VII-a am fost printre primii elevi care au venit pe bicicletă la școală. Cu toate că era destul de anevoios (la fel e și acum), principala problemă nu a reprezentat-o deplasarea în sine, ci lăsarea biciletei în siguranță în timp ce eu participam la ore. Da, era interzis să intri cu bicicleta în curtea școlii. Nici măcar la portar nu o puteai lăsa. Lucrurile s-au schimbat, însă, iar anul următor s-au montat suporturi pentru bicicletă în școală. La fel am găsit și la liceu, însă problema pistelor a rămas neschimbată, iar cea a mașinilor parcate pe trotuar s-a agravat.

De aici și până la ideea că „omul trebuie să fie în centrul atenției, nu mașina” mai este, însă, mult.

Pentru a reda omului trotuarul, soluția pe care o propunem în petiție cuprinde 3 pași simpli pe care Primăria Sectorului 2 îi poate urma, la fel cum a făcut-o în alte zone ale orașului (precum în cartierul Vatra Luminoasă). Pe scurt, instituirea sensurilor unice pe străzile secundare adiacente bulevardului ar duce la crearea de noi locuri de parcare, acolo unde mașinile ar putea să își găsească un loc. În final, primăria de sector (sau cea generală) poate trasa pista de biciclete cu cate un sens de mers per trotuar, având în vedere lățimea sa de peste 5 metri.

De-a lungul timpului, vest-europenii au înțeles că nu trebuie să extindă spațiul mașinilor, ci doar să profite la maximum de el. Americanii au ales, însă, prima variantă și au eșuat. La fel am făcut-o și noi în ultimii 30 de ani. E vremea să schimbăm mentalitatea, pentru că doar atunci vom putea spera să ne trezim într-un oraș mai curat, liber, de care să nu ne fie rușine când plecăm prin străinătate.

Te invit să te alături demersului nostru și să nu eziți să demarezi și tu o astfel de campanie, dacă îți trece prin minte.

-----

Găsiți aici linkul petiției.

*Colegul meu David Constantinescu este co-autor al petiției. Este pasionat de literatură, robotică, fotografie, fizică și motorsport. În viitor, aspiră să devină un antreprenor de succes.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Foarte bine!
    Insa, “noii cetateni” trebuie invatati la scoala sa atace cauza nu efectul.
    Ar fi bine sa mearga la primarie si sa-l sustina pe Nicusor sa refaca cum trebuie PUZ-urile blocate.
    Masinile parcate pe trotuar sunt doar o cauza a haosului urbanistic din ultimii 30 de ani. S-a construit haotic si fara parcare, ocupandu-se cel mai mic spatiu disponibil in oras. Cei care au dat astfel de autorizatii sunt calaii acestui oras.
    Sigur ca si pietonii trebuie sa se bucure de trotuar insa si cei care locuiesc pe Pache trebuie sa-si parcheze undeva masinilie. Aici trebuia gasita o solutie de Firea si ceilalti primari care s-au perindat pe la Bucuresti. Nu vouchere de biciclete si excursii in Grecia.
    • Like 1


Îți recomandăm

blocuri - Bucuresti

Locuiesc într-un bloc de 4 etaje. Unii i-ar spune “bloc comunist”, pentru că e construit înainte de cutremurul din 1977, pe care l-am și prins, de altfel, aici. În urmă cu aproape 20 de ani, la câteva zeci de metri de blocul alăturat, tot de 4 etaje, un dezvoltator străin a construit un complex rezidențial, care include și un turn de 20 de etaje. (Foto: Inquam Photos / George Călin)

Citește mai mult

Alex Livadaru

Cu sau fără referendum propus de Nicușor Dan (altfel discutabil din punct de vedere procedural & legal)- puterea judecătorească trebuie să accepte că e nevoie să fie controlată | verificată | auditată (în sensul de ”checks & balances”) de celelalte 2 puteri (legislativă | executivă). Așa cum puterea legislativă trebuie și poate să le controleze pe celelalte două (legislativă | executivă).

Citește mai mult

Daniel van Soest - Suceava

Totuși, văd o diferență. PNL arată o anumită capacitate de autocurățire — altfel domnul Bolojan nu ar fi devenit prim-ministru. PSD, în schimb, s-a băgat în tranșee ca să lupte până la capăt, transformându-se într-un partid-zombie, pe care pare să-l mai poată îndrăgi doar un alt partid insalubru, precum AUR.(În imagine, Daniel van Soest)

Citește mai mult

Crăciun

Mă gândeam zilele trecute că anul ăsta și anul anterior au fost cei mai răi ani pe care i-am trăit eu vreodată. Și da, nu m-am născut ieri. Am prins și pandemia, și debutul invaziei din Ucraina, și joaca lui Dragnea de-a puterea, și mandatul de premier al lui Adrian Năstase. Am prins cam toate plăgile ultimelor trei decenii și jumătate, dar tot mi se pare că anul ăsta și anul trecut au fost cei mai răi ani ai vieții mele.

Citește mai mult

Revoluția

Stăteam chitiți, cu lumina stinsă, încercând să ghicim la ce distanță se trăgea. Focurile de armă se auzeau surd. Apoi, dintr-odată, o ploaie de metal a căzut peste casă. Tata ne-a apucat pe mine și pe sora mea de câte o aripă și ne-a zvârlit în pivniță. Acolo am stat o vreme, desculțe, învelite într-un preș vechi, în beciul care mirosea a varză murată, până când nu s-au mai auzit nici împușcături, nici maşini.

Citește mai mult