Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Nu am fost salvată niciodată

Tot vorbesc cu oameni care au întâlnit familii cu probleme și au sărit să-i ajute. Și-au asumat rolul de salvator. Le găsesc joburi, duc copiii la școală, le găsesc locuințe etc. Și la un moment dat, când sună iar telefonul cu o cerere de ajutor de la acea familie, li se strânge stomacul. Și nu știu cât pot să mai ducă și nu se pot retrage pentru că sunt responsabili de viața acelor oameni. 

Foto: Guliver Getty Images

Mai bine spus se simt responsabili. Am fost în această poziție. Și am stat să mă gândesc cum am ajuns acolo și ce am învățat.

 Am crescut într-o familie "normală". Doi părinți, bunici, trei frați. Nu cred că ne-am fi prins că e ceva în neregulă cu noi dacă nu ni s-ar fi plâns de milă acasă. Dacă mama și tata nu s-ar fi victimizat încontinuu că nu ne pot da mai mult. Să ne înțelegem. Când au apărut primele computere noi am primit computer. Am avut cablu când colegii noștri încă nu aveau și am mers în tabere și eram bine. Dar mama și tata se simțeau vinovați.

Discursul lor era despre ei ca victime. Victime ale unui sistem imprevizibil care schimbase regulile jocului, victime ale faptului că aveau trei copiii pe care să-i pregătească pentru o viață bună în acest sistem imprevizibil, victime ale propriilor vise năruite. Încet încet, a început să-mi curgă în vene această identitate. Când mă uit în urmă văd oameni care mi-au fost providențiali și mi-au schimbat viața. Când mă uit în jur, la cei care au nevoie, mă văd pe mine mică și îmi aduc aminte cât ajutor am primit. Și simt nevoia să salvez copii și familii. Poate că e psihologie ieftină dar în căutările mele despre propria-mi nevoie de a ajuta concluzia la care am ajuns este că salvarea asta e despre mine. E nevoia mea. Azi am avut însă o revelație, după două conversații foarte mișto. E nevoia mea să salvez dar mă și bag în poveste pentru că-mi aduc aminte cum am fost salvată. Și azi m-am prins că n-am fost salvată niciodată. Memoria mea, îmbibată de sindromul de victimă, a modificat istoria. Nu aș fi putut fi "salvată" dacă eu nu munceam sau dacă eu nu doream să cresc.

Salvatorii mei au avut putere pentru că eu am avut putere să cer sau să primesc ajutor și să merg mai departe. De multe ori, vorbind cu oameni care au avut succes la treaba asta cu viață, ei vorbesc despre noroc. Dar felul în care spun că au avut noroc este că vorbesc despre cum le-au apărut oportunități și ei au fost deștepți să le vadă. Își asumă succesul la fel cum își asumă eșecul. Nu fără recunoștință față de oamenii care i-au ajutat dar sunt personaje principale în viața lor.

Mi-am dat seama că, folosind amintirile mele despre oamenii providențiali, mi-am închipuit că și eu pot salva pe cineva. S-a lăsat cu sentimente cumplite de responsabilitate, neputință, furie, saturație. Pentru că, ce să vezi, oamenii nu pot fi ajutați dacă ei nu cer ajutor. Dacă nu conștientizează că vor altceva pentru ei.  

Nu poți salva pe nimeni. Poți să asculți și să dai din ce ai dacă celălalt îți cere. Și, înainte să sari, trebuie să te gândești de ce o faci. Să știi cine ești tu înainte să ajuți pe cineva să fie ca tine. Pentru că de multe ori ajutăm când credem că viața noastră e bună și e cazul să îi ajutăm și pe alții. Și modelul nostru de viață bună este inevitabil viață noastră.

Și nu dacă știi cine ești, de ce o faci, dacă nu ai verificat ce are celălalt nevoie (nu ce crezi tu că ar fi bine pentru el/ea/ei) și dacă nu negociezi măcar cu tine până unde poți merge și când te vei opri, nu te băga. Faci mai mult rău făcând bine așa. 

Găsește o organizație care poate ajuta și recomandă cazul și fă o donație prin ei, fiind în contact cu oamenii respectivi pe ce poți tu da din ce au nevoie, dar nu asumându-ți salvarea unor destine. Organizațiile care intervin în cazuri de sărăcie extreme, de violență în familie, pentru a ajuta copiii au psihologi, au sisteme integrate de ajutor material, pentru dezvoltare personală și așa mai departe.

Am scris asta în speranța că înainte să ne rănim pe noi simțindu-ne neputincioși, ne putem vindeca pe noi și apoi să dăm din ce avem celor care ne cer acest lucru.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Îți recomandăm
Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Raul check icon
    Filosofia mea este asta: "nu ajuta pe nimeni, vezi-ti de treaba ta, si lasa filantropia pe seama milionarilor".
    • Like 0
  • dalex check icon
    Cred ca ajutorul trebuie dat neconditionat. Daca vrei sa-l schimbi pe cel ajutat inseamna ca dai ajutor conditionat. Da-i o "undita" celui in nevoie si lasa-l sa "pescuiasca" sau sa o vanda pentru o sticla de bere.
    Dupa ce a primit ajutorul, este randul primitorului sa realizeze ceva cu viata lui.
    • Like 0
  • Excelent articol, felicitari!
    • Like 0
  • Si totusi....se pare ca nu noi suntem cei care oferim ajutor ci sufletul nostru! Cateodata ofera din preaplin si intrucatva inconstient (ei pot sa piarda sau sa castige oferind dar nu e problema caci au suficient), cateodata ofera voluntar si in cunostinta de cauza perfectionati in "arta de a oferi" (asa castiga intotdeauna si ambele parti) iar cateodata ofera din datorie caci prin datoriile morale pe care le au daca nu ofera ar pierde ei insutit mai mult! Si, dupa cum spuneam, in majoritatea cazurilor nivelul constientei sufletului nu prea e activ ba chiar in cazul al treilea individul se mai si lauda, anuland astfel in parte chiar binele facut ridicandu-se pe un piedestak nemeritat. Incurcate sunt caile Domnului iar noi in lipsa doritei de cunoastere suntem legati la ochi si nici nu ne straduim prea mult sa le cunoastem.
    • Like 0
vezi toate comentariile
Subiecte din acest articol
Îți recomandăm

E.ON predictibilitate facturi

Din 1 iulie, jocul s-a schimbat complet în piața energiei. Asta înseamnă că furnizorii nu mai practică tarife reglementate, iar prețurile se stabilesc liber, în funcție de evoluția pieței. Da, asta a însemnat și facturi mai piperate pentru mulți dintre noi, așa că apare întrebarea firească: ce putem face ca să avem mai mult control asupra facturii lunare?

Citește mai mult

Fără poveste nu există design

Ezio Manzini este una dintre cele mai influente voci globale în domeniul designului pentru sustenabilitate și inovare socială. Profesor emerit la Politecnico di Milano și fost profesor de Design Industrial la Universitatea de Arte din Londra, Manzini a revoluționat modul în care înțelegem rolul designului în societate. Fondator al DESIS (Design for Social Innovation and Sustainability), o rețea internațională prezentă în peste 50 de universități din întreaga lume, el a fost printre primii care au articulat viziunea designului ca instrument de transformare socială și ecologică. Cărțile sale, printre care ”Design, When Everybody Designs" și "Politics of the Everyday", au devenit texte esențiale pentru designeri, arhitecți și inovatori sociali. Cu o carieră de peste patru decenii dedicată explorării modurilor în care designul poate facilita tranziția către o societate mai sustenabilă și mai justă, Manzini continuă să inspire generații de profesioniști să regândească relația dintre design, comunitate și mediu.

Citește mai mult

Hektar

Traian F1- gogoșarul rotund cu pulpă groasă, Kharpatos 1- ardeii lungi de un roșu intens la maturitate, Minerva F1- vânăta subțire cu semințe puține și miez alb, Prut F1- castravetele care nu se amărăște când îl arde soarele, Burebista- pepeni ovali cu coajă verde și miez zemos, Valahia F1, Daciana F1, Napoca F1. Zeci de soiuri hibrid de legume care poartă nume românești sunt realizate în serele private de cercetare HEKTAR, de lângă Câmpia Turzii.

Citește mai mult

Mara Barbos Niculescu

În România lui „învățăm simultan”- în aceeași oră, unii copii rezolvă probleme, iar alții silabisesc primele propoziții. Discuția cu Mara Barbos Niculescu (Director Regional Centru-Vest, Teach for Romania) oferă o imagine mai puțin vorbită la nivelul societății despre ceea ce se întâmplă în școlile vulnerabile. Clivajele adânci dintre comunități, decalajele de literație și numerație te obligă la gimnaziu, ca profesor, ori să înveți să construiești baza – citit, scris, socotit, ori să cauți sprijin din partea unui specialist.

Citește mai mult

Cartierul perfect

Nu e doar un loc pe hartă, ci o combinație de elemente care ne fac să ne simțim acasă, în siguranță și conectați. „Cartierul perfect” nu e o utopie, ci o lecție sau un model de locuire la comun. E o alfabetizare, spune Alexandru Belenyi, arhitectul care a coordonat, la inițiativa Storia, un proiect curajos în România încercând să răspundă la întrebarea: Ce înseamnă ”perfect” când e vorba de locuire?

Citește mai mult
Citește în continuare pe republica.ro