Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

Nu am fost salvată niciodată

Tot vorbesc cu oameni care au întâlnit familii cu probleme și au sărit să-i ajute. Și-au asumat rolul de salvator. Le găsesc joburi, duc copiii la școală, le găsesc locuințe etc. Și la un moment dat, când sună iar telefonul cu o cerere de ajutor de la acea familie, li se strânge stomacul. Și nu știu cât pot să mai ducă și nu se pot retrage pentru că sunt responsabili de viața acelor oameni. 

Foto: Guliver Getty Images

Mai bine spus se simt responsabili. Am fost în această poziție. Și am stat să mă gândesc cum am ajuns acolo și ce am învățat.

 Am crescut într-o familie "normală". Doi părinți, bunici, trei frați. Nu cred că ne-am fi prins că e ceva în neregulă cu noi dacă nu ni s-ar fi plâns de milă acasă. Dacă mama și tata nu s-ar fi victimizat încontinuu că nu ne pot da mai mult. Să ne înțelegem. Când au apărut primele computere noi am primit computer. Am avut cablu când colegii noștri încă nu aveau și am mers în tabere și eram bine. Dar mama și tata se simțeau vinovați.

Discursul lor era despre ei ca victime. Victime ale unui sistem imprevizibil care schimbase regulile jocului, victime ale faptului că aveau trei copiii pe care să-i pregătească pentru o viață bună în acest sistem imprevizibil, victime ale propriilor vise năruite. Încet încet, a început să-mi curgă în vene această identitate. Când mă uit în urmă văd oameni care mi-au fost providențiali și mi-au schimbat viața. Când mă uit în jur, la cei care au nevoie, mă văd pe mine mică și îmi aduc aminte cât ajutor am primit. Și simt nevoia să salvez copii și familii. Poate că e psihologie ieftină dar în căutările mele despre propria-mi nevoie de a ajuta concluzia la care am ajuns este că salvarea asta e despre mine. E nevoia mea. Azi am avut însă o revelație, după două conversații foarte mișto. E nevoia mea să salvez dar mă și bag în poveste pentru că-mi aduc aminte cum am fost salvată. Și azi m-am prins că n-am fost salvată niciodată. Memoria mea, îmbibată de sindromul de victimă, a modificat istoria. Nu aș fi putut fi "salvată" dacă eu nu munceam sau dacă eu nu doream să cresc.

Salvatorii mei au avut putere pentru că eu am avut putere să cer sau să primesc ajutor și să merg mai departe. De multe ori, vorbind cu oameni care au avut succes la treaba asta cu viață, ei vorbesc despre noroc. Dar felul în care spun că au avut noroc este că vorbesc despre cum le-au apărut oportunități și ei au fost deștepți să le vadă. Își asumă succesul la fel cum își asumă eșecul. Nu fără recunoștință față de oamenii care i-au ajutat dar sunt personaje principale în viața lor.

Mi-am dat seama că, folosind amintirile mele despre oamenii providențiali, mi-am închipuit că și eu pot salva pe cineva. S-a lăsat cu sentimente cumplite de responsabilitate, neputință, furie, saturație. Pentru că, ce să vezi, oamenii nu pot fi ajutați dacă ei nu cer ajutor. Dacă nu conștientizează că vor altceva pentru ei.  

Nu poți salva pe nimeni. Poți să asculți și să dai din ce ai dacă celălalt îți cere. Și, înainte să sari, trebuie să te gândești de ce o faci. Să știi cine ești tu înainte să ajuți pe cineva să fie ca tine. Pentru că de multe ori ajutăm când credem că viața noastră e bună și e cazul să îi ajutăm și pe alții. Și modelul nostru de viață bună este inevitabil viață noastră.

Și nu dacă știi cine ești, de ce o faci, dacă nu ai verificat ce are celălalt nevoie (nu ce crezi tu că ar fi bine pentru el/ea/ei) și dacă nu negociezi măcar cu tine până unde poți merge și când te vei opri, nu te băga. Faci mai mult rău făcând bine așa. 

Găsește o organizație care poate ajuta și recomandă cazul și fă o donație prin ei, fiind în contact cu oamenii respectivi pe ce poți tu da din ce au nevoie, dar nu asumându-ți salvarea unor destine. Organizațiile care intervin în cazuri de sărăcie extreme, de violență în familie, pentru a ajuta copiii au psihologi, au sisteme integrate de ajutor material, pentru dezvoltare personală și așa mai departe.

Am scris asta în speranța că înainte să ne rănim pe noi simțindu-ne neputincioși, ne putem vindeca pe noi și apoi să dăm din ce avem celor care ne cer acest lucru.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Îți recomandăm
Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Raul check icon
    Filosofia mea este asta: "nu ajuta pe nimeni, vezi-ti de treaba ta, si lasa filantropia pe seama milionarilor".
    • Like 0
  • dalex check icon
    Cred ca ajutorul trebuie dat neconditionat. Daca vrei sa-l schimbi pe cel ajutat inseamna ca dai ajutor conditionat. Da-i o "undita" celui in nevoie si lasa-l sa "pescuiasca" sau sa o vanda pentru o sticla de bere.
    Dupa ce a primit ajutorul, este randul primitorului sa realizeze ceva cu viata lui.
    • Like 0
  • Excelent articol, felicitari!
    • Like 0
  • Si totusi....se pare ca nu noi suntem cei care oferim ajutor ci sufletul nostru! Cateodata ofera din preaplin si intrucatva inconstient (ei pot sa piarda sau sa castige oferind dar nu e problema caci au suficient), cateodata ofera voluntar si in cunostinta de cauza perfectionati in "arta de a oferi" (asa castiga intotdeauna si ambele parti) iar cateodata ofera din datorie caci prin datoriile morale pe care le au daca nu ofera ar pierde ei insutit mai mult! Si, dupa cum spuneam, in majoritatea cazurilor nivelul constientei sufletului nu prea e activ ba chiar in cazul al treilea individul se mai si lauda, anuland astfel in parte chiar binele facut ridicandu-se pe un piedestak nemeritat. Incurcate sunt caile Domnului iar noi in lipsa doritei de cunoastere suntem legati la ochi si nici nu ne straduim prea mult sa le cunoastem.
    • Like 0


Îți recomandăm

Guvernul Ciolacu Inquam

România fierbe de un an. A fiert politic, apoi instituțional, bugetar și, în cele din urmă, economic. În doar 12 luni, economia și societatea au intrat într-o spirală a degradării. Iar în centrul acestui haos se află Guvernul Ciolacu — un guvern care a reușit să cheltuiască peste 70 de miliarde de euro în plus, fără să lase urme clare de dezvoltare sau de bunăstare! Foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Citește mai mult

Ferma Cernat

În ciuda tuturor costurilor și dificultăților, am simțit la acești oameni o dragoste profundă pentru pământul care ne hrănește pe toți. „Banii au un singur dezavantaj: nu se pot mânca”, râde dl. Moldovan.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Shelly la BT Talks

În cel mai nou episod al podcastului economic al Băncii Transilvania, BT Business Talks, am stat de vorbă cu Andrei „Selly” Șelaru despre transformarea din creator de conținut în antreprenor, despre Beach, Please și despre Nibiru – proiectul unei stațiuni private lângă Costinești, gândită ca o platformă de divertisment cu standarde unitare, mix de evenimente și o infrastructură permanentă.

Citește mai mult

Guvernul Ciolacu 2 și Iohannis

Efectele catastrofale ale guvernului-rotativă, cu premierii Ciucă - Ciolacu și miniștrii de Finanțe Cîciu - Boloș, ultimii învârtiți apoi pe la Fonduri Europene, se văd cu ochiul liber. În 2025, 7% din veniturile bugetare totale merg spre plata dobânzilor pentru datoriile contractate de România, față de 5% în 2024.

Citește mai mult

 Chris M

Pentru Chris Simion-Mercurian, scriitoarea și regizoarea de teatru care a pornit visul, și pentru partenerul ei, Tiberiu Simion-Mercurian, întreaga călătorie a însemnat nouă ani de eforturi, sacrificii și momente de criză, dar și întâlniri și emoții imposibil de trăit altfel. „Nouă ani a durat. A început în 2016. A fost foarte complicat. Și foarte impredictibil.

Citește mai mult