O chema Mara. E octombrie 2019. Au trecut abia câteva zile de când m-am întors în redacția ziarului în care am lucrat șapte ani. Am șapte ani de experiență de redacție, dar nu ca jurnalist, ci ca specialist PR. Sunt jurnalist cu acte-n regulă doar de câteva zile.

Din boxă răsuna muzică, niște băieți fac tracțiuni și flotări la barele din parc. Sunt la bustul gol, unii dintre ei chiar musculoși, pe ici-colo câte o fată se antrenează în rând cu ei. Un tânăr cu dizabilități la picioare face ridicări cu o greutate legată în jurul mijlocului.

Florentina Filipovici a câștigat, pe când era junioară, titlurile de vicecampioană mondială și de campioană europeană la canotaj. Demnă și luptătoare, tânăra, care a fost diagnosticată cu o boală gravă și care crește singură trei copii, are astăzi nevoie de sprijin într-o bătălie pe care nu o poate duce pe cont propriu.

„Ne dorim un Spital de Pediatrie nou - inexistent în acest moment în Arad. Nu Secții destinate celor mici, împrăștiate prin diferite părți ale orașului”, spune Anamaria Popa.

Mihnea Blidariu, solistul trupei Luna Amară, a povestit, pe pagina sa de Facebook, ce s-a întâmplat atunci când o mamă și un băiat din Ucraina au intrat într-un magazin de muzică din Cluj-Napoca. (Imagine generică / Foto: Getty Images)

Nu pot decȃt să admir extraordinara mobilizare a romȃnilor (şi nu numai) pentru a ajuta cȃt de mult se poate victimele civile ale războiului. Pare că fiecare a sărit să contribuie cu ceva – ba chiar au apărut metode extrem de inventive de a ajuta, depăsind mult clasicele ajutoare financiare sau în alimente/obiecte de folosinţă curentă. (În imagine, refugiați ucraineni la vama Siret (Foto: Profimedia)

M-am gândit mult timp la suferința lui, care mă lovise și pe mine doar auzind-o. O suferință imensă, dincolo de puterile noastre de înțelegere. Și pe care el, omul galant, o preschimbase în singurul fel posibil pentru a o putea duce: în Bine pentru alții. Tot ce-i rămăsese era să alerge. Să alerge spre binele copiilor bolnavi de cancer…

A ales această variantă, în ciuda tuturor sfaturilor, riscând să-și supere “binefăcătorii”. Mi-a explicat de ce: s-a mutat mai aproape de familia ei. Ca să fie ajutată? Nu, ca să ajute. Urmează să se mute la ea, mama ei de 49 de ani, “bătrână și bolnavă” și sora ei de 13 ani, cu probleme mari. “Eu sunt tare, pot duce multe.”

A lăsat pe holul secției o sacoșă, iar când personalul a sunat-o că și-a uitat bagajul replica mamei a coborât Crăciunul în universul septic de la Neonat: "- Să aveți de Sărbători. Sunt proaspete, de țară". În sacoșă erau adunate zece ouă de găină. Și sub ele, femeia așezase o hârtie de 10 lei.

„În noapte aia mi-am promis că o să fac tot ce pot să contribui la viața copiilor care sunt diagnosticați cu boli grave, aici, la noi în România.”