Mihnea Blidariu, solistul trupei Luna Amară, a povestit, pe pagina sa de Facebook, ce s-a întâmplat atunci când o mamă și un băiat din Ucraina au intrat într-un magazin de muzică din Cluj-Napoca. (Imagine generică / Foto: Getty Images)

Nu pot decȃt să admir extraordinara mobilizare a romȃnilor (şi nu numai) pentru a ajuta cȃt de mult se poate victimele civile ale războiului. Pare că fiecare a sărit să contribuie cu ceva – ba chiar au apărut metode extrem de inventive de a ajuta, depăsind mult clasicele ajutoare financiare sau în alimente/obiecte de folosinţă curentă. (În imagine, refugiați ucraineni la vama Siret (Foto: Profimedia)

M-am gândit mult timp la suferința lui, care mă lovise și pe mine doar auzind-o. O suferință imensă, dincolo de puterile noastre de înțelegere. Și pe care el, omul galant, o preschimbase în singurul fel posibil pentru a o putea duce: în Bine pentru alții. Tot ce-i rămăsese era să alerge. Să alerge spre binele copiilor bolnavi de cancer…

A ales această variantă, în ciuda tuturor sfaturilor, riscând să-și supere “binefăcătorii”. Mi-a explicat de ce: s-a mutat mai aproape de familia ei. Ca să fie ajutată? Nu, ca să ajute. Urmează să se mute la ea, mama ei de 49 de ani, “bătrână și bolnavă” și sora ei de 13 ani, cu probleme mari. “Eu sunt tare, pot duce multe.”

A lăsat pe holul secției o sacoșă, iar când personalul a sunat-o că și-a uitat bagajul replica mamei a coborât Crăciunul în universul septic de la Neonat: "- Să aveți de Sărbători. Sunt proaspete, de țară". În sacoșă erau adunate zece ouă de găină. Și sub ele, femeia așezase o hârtie de 10 lei.

„În noapte aia mi-am promis că o să fac tot ce pot să contribui la viața copiilor care sunt diagnosticați cu boli grave, aici, la noi în România.”

Am vorbit cu Alex Dima despre bine, dar și despre partea din presă care are mâinile pătate de sânge prin minciunile cu care aceasta și-a otrăvit publicul seară de seară la televizor.

Valul 5 ar putea fi valul nostru. Dar un altfel de val. Un val al vaccinaților cu bun simț, cu empatie, compasiune și responsabilitate. (Foto: Robert Ghement / EPA / Profimedia)

„Eu particip la concursuri ca să văd lucruri noi și să mă bucur de fugă. Dar dacă alergarea nu mai este o plăcere, atunci mai bine te oprești, decât să te chinui”, spune Andrei Sovereșan, ultramaratonist montan.

Deși apatia nu este o transă indusa în mod natural, creierul nostru e mai primitor cu sugestia de „așa e normal” decât de „tu poți schimba ceva”. E mai ușor pentru el. Pentru că e posibil să fi gândit acest lucru o grămadă de vreme. (Foto: Unsplash)