Săracii sunt oamenii aceia care n-au. Nu i-a dus capul mai mult. În fine, poate nici n-au avut prea multe șanse din naștere, dar asta nu este o scuză pentru unde sunt acum. Până la urmă, sunt atâția oameni care și-au depășit cu multă muncă această condiție. Săraci-săraci, dar tot fac copii. Fumează. Beau. Nu se gândesc să investească în propria educație sau a copiilor lor. Să muncească mai mult. Sau să investească.
Săracii ne provoacă milă, dar undeva în adâncul nostru adulții săraci par să-și merite soarta. Din locul unde suntem noi ar fi un exercițiu de empatie extremă să înțelegem cum au ajuns așa. Pentru că despre noi știm că muncim enorm, ne sacrificăm pentru copiii noștri, alegem să avem 1-2 copii astfel încât să le dăm o educație bună, atenție și iubire. Nu e nicio plăcere să muncim peste program și să plătim o viață credit la bancă.
Dar o facem, pentru că prin muncă am ajuns unde suntem și copiii noștri vor fi mai bine. Plătim cu stres și sfârșeală sufletească. Până la urmă nici nouă nu ne e bine. Dar nu ne plângem. Mergem înainte și îndurăm. Nici noi n-am avut, în marea noastră majoritate, o copilărie idilică. Și uite că am reușit...
E o amărăciune de om urban și în puterea vârstei, productivității și confortului care ne îndeamnă să răspundem cererii de ajutor a celor care au mai puțin doar în anumite condiții. Așa cum facem până la urmă totul, “în anumite condiții”. Că nu suntem proștii nimănui. Suntem oameni buni, cu toții. Și nu, aici nu mai sunt sarcastică. Chiar suntem buni, cu toate cele de mai sus pe cap. Dorim să dăm, dar dintr-o zonă încărcată de propriile noastre nevoi.
După 15 ani de interacționat cu oamenii care au nevoie de ajutor și cu cei care vor să ajute, primesc, de fiecare Paști și Crăciun această întrebare. „Aș vrea să dau cadouri unor copii sărmani, îmi poți recomanda o familie?”
Nu recomand niciodată familii pentru că se întâmplă fenomene nedorite. Vecinii devin geloși și uneori violenți spre exemplu. Donatorul nu poate urmări ce s-a întâmplat cu donația sa și rămâne cu impresia că nu a schimbat nimic și că oamenii ajutați nu sunt recunoscători.
Așa că recomand organizații care pot să controleze situația din teren, cunosc nevoile familiilor, se asigură că oferă cadouri de care oamenii aceia chiar au nevoie și nu doar ciocolată și cozonac.
Uităm câte greșeli am făcut noi până să avem ceea ce alegem acum să dăruim? Uităm că sunt și ei la fel de oameni, cu nevoia de defulare și nevoia de a lua pauză de la viața lor grea, exact așa cum și noi facem? Am ajuns să cred foarte tare că oamenii trebuie să greșească și să iroseasca și să-și bată joc de resurse până învață să le valorizeze, până se obișnuiesc sa le aibă.
Bun, donatorul acceptă să dea printr-o organizație, dar dorește de cele mai multe ori să știe exact la cine ajunge darul. “Să nu fie bețivi, să fie săraci dar curați, să nu fie x și y.” X și Y pot fi etnie, grad de violență domestică, număr de copii/gospodărie.
Și așteptările noastre sunt enorme. De la să le facem o bucurie celor care în restul anului oricum nu prea au ce mâncă până la să se schimbe, să se scuture și să fie oameni. Și dacă vor fi oameni, o să le mai dăm.
Mi-am dat seama că săracii n-au voie să-și bată joc de bani. Dacă dăruim ceva celor care au mai puțin decât noi avem așteptarea să nu "irosească" darul.
Mai mult de atât - să nu greșească. Fie că vorbim despre cadouri de sărbători, burse, bani sau de ceva material sau mentorat. Cumva, ni se pare că oamenii care nu au ar trebui să știe deodată să funcționeze într-o paradigmă de "am".
Uităm câte greșeli am făcut noi până să avem ceea ce alegem acum să dăruim? Uităm că sunt și ei la fel de oameni, cu nevoia de defulare și nevoia de a lua pauză de la viața lor grea, exact așa cum și noi facem? Am ajuns să cred foarte tare că oamenii trebuie să greșească și să iroseasca și să-și bată joc de resurse până învață să le valorizeze, până se obișnuiesc sa le aibă.
Dacă pui bani în mâna unei femei care a trăit în sărăcie deodată i se aprind lumini de inteligență în ochi. Pentru că deodată se poate gândi la ce ar putea face cu banii
În 2006 îl ascultam pe Muhamad Yunus, întemeietorul Grameen Bank. Omul care a luat împrumuturi de la bancă pentru a-i ajuta pe oamenii din satul unde locuia să își plătească datorii de 10$, care îi țineau în sclavia cămătarilor ani de zile. El spunea că dacă pui bani în mâna unei femei care a trăit în sărăcie deodată i se aprind lumini de inteligență în ochi. Pentru că deodată se poate gândi la ce ar putea face cu banii. Și de multe ori se gândește cu frică omul care acum are ce n-a avut. Se gândește să-i ascundă, să-i păstreze. Și nu te poți supăra pentru asta, poți alege să continui să-i dai până învață să funcționeze dintr-un spațiu de relație sănătoasă cu ce are, fără frică și fără așteptări nerealiste.
Spun toate astea ca un om care a văzut că, dacă ai încredere în oameni, te vor uimi. Cum ai încredere în oameni, asta e întrebarea? Cred că lecția mea pentru mine a fost să dau timp acestor oameni despre care vorbeam. Să îmi amintesc la fiecare frustrare cât am greșit eu în propriile procese de creștere. Sau să nu intru în procese în care nu-mi pot controla emoțiile. Am încetat să mai donez către cei pe care îi judec mai aspru decât pe mine. În loc să mă încarce pozitiv și să-i tratez cu demnitate, mă împovăram.
Am scris aceste rânduri ca o confesiune a unui om care nu are multă răbdare cu alți oameni. Și care, din acest motiv, am ales să susțin oamenii care au această răbdare. Pentru că nu vreau să le mai dăm nimic “săracilor”. Dar să le dăm totul oamenilor care nu au acum, dar care ar putea avea o viață mai bună dacă cineva ar fi acolo pentru ei până vor putea să fie și să aibă singuri.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Dar am văzut oameni în vârstă care așteaptă cu umilință, fără a cerși, fie și cei 50 de bani de la căruciorul supermarketului. De multe ori mă gândesc că, în locul mediatizatelor (sau nu) coșuri de Paști cu diferite produse, le-ar prii mai mult un loc de muncă, după puterile lor. Dacă acele organizații de caritate ar reuși lucrul ăsta, ar fi minunat. Adică să-i dai omului o undiță, nu un pește. Dar e greu, afurisit de greu...
Cei care sunt adeptii austeritatii bugetare si dau ochii peste cap de teama consecintelor cresterilor de salarii si pensii sunt de regula exact oamenii care au venituri indestulatoare sau chiar consistente, fie de la Stat fie din privat.
Organizatia Mondiala a Sanatatii ( OMS ) a definit starea de sanatate ca fiind nu doar absenta bolii, ci si o buna stare sociala: "bunastare fizica, mintala si sociala care nu consta doar in absenta bolii sau a infirmitatii".
Aceasta definitie profund umanista a starii de sanatate include in mod evident si absenta saraciei.
Conform acestor criterii, rezulta ca miliarde de fiinte umane pot fi considerate ca fiind sarace: in cea mai mare parte din Africa si din Asia, precum si in estul Europei.