Mădălina Marcu

Sistemul de școală în care ne creștem copiii e gândit să adune copiii la un loc timp de 8 ore că să poată părinții munci, e gândit să îți rupă voința și să te învețe cu autoritatea, să te obișnuiască să te supui regulilor ne-negociate și să te aștepți să fii pedepsit, nu recompensat. Te învață frica. Dacă unii dintre noi încă mai confundăm frica cu respectul, aia e altă poveste, tot parte din problemă. Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Țara aceasta a fost construită prin filantropie. Avem Ateneul, primele spitale sau Universități din România datorită donațiilor și viziunii unor oameni care au văzut o problemă și au decis să o rezolve, singuri sau împreună cu alții. Foto: Inquam Photos/ George Călin

În spatele acestor femei, foarte tăcute, am văzut pe un pat de campanie un bebeluș îmbrăcat bine-bine, acoperit și cu pături, pentru care făcuseră pătuț dintr-o pătură făcută sul și care dormea. Mi-am dat seama că toată lumea tăcea ca să nu-i tulbure somnul. (Foto: Inquam Photos/ Alex Nicodim)

Șiruri de voluntari le oferă lucruri lor și copiilor. Lucruri pe care nu le pot primi, de care nu au nevoie, care nu știu dacă sunt sau nu sigure/ proaspete/verificate. Trebuie să refuze frumos și să se asigure că trec cu toții bine de toți acești oameni a căror limbă nu o înțeleg și care probabil vor să ajute. Însă oamenii aceștia de multe ori nu sunt semnalizați ca voluntari, iar printre ei sunt mulți care oferă transport. Cum să ia femeia aceasta obosită, singură, înspăimântată decizia încotro să o ia și în cine să aibă încredere? (Foto: Inquam Photos/ Alex Nicodim)

Filantropia asta construiește spitale rapid și eficient, trimite copii la școală, curăță munții de gunoaie sau pune panouri solare pentru a aduce electricitate familiilor din sate izolate astfel încât copiii să nu mai învețe la lumânare (da, în 2019). (Foto: Guliver/Getty Images)

Cred că foarte tare mi-a plăcut discuția de un sfert de oră despre putere. Unde și ce simți în stomac atunci când auzi cuvântul putere? Când te simți puternic, pe cine consideri puternic și de ce? Cum te simți când crezi că nu ai putere? Care e relația ta cu cei care exercită putere în relație cu tine? Cine e lider? De ce? (Foto: Guliver/Getty Images)

Am ieșit de pe Facebook de câteva ori. M-am supărat ca văcarul pe sat. M-am supărat pe oamenii care postează excesiv, care postează tâmpenii, care nu dau like și share la chestiile vitale și relevante. Nu mă meritau.

2% are bube în cap. E un mecanism în care organizația a ajuns să facă toată treaba și să pună enorm de multă presiune pe angajați, voluntari și în unele cazuri pe beneficiari. Pe traseul formularului de 2% n-ai niciun control. Nu știi câte ajung să fie prelucrate, câte se pierd în sistem. S-a ajuns la soluția pragmatică de a colecta organizația formularele și a le duce teanc la administrațiile financiare. Pragmatic, dar ilegal. (Foto: Iquam Photos)

Tot vorbesc cu oameni care au întâlnit familii cu probleme și au sărit să-i ajute. Și-au asumat rolul de salvator. Le găsesc joburi, duc copiii la școală, le găsesc locuințe etc. Și la un moment dat, când sună iar telefonul cu o cerere de ajutor de la acea familie, li se strânge stomacul. Și nu știu cât pot să mai ducă și nu se pot retrage pentru că sunt responsabili de viața acelor oameni. (Foto: Guliver Getty Images)

Săracii ne provoacă milă, dar undeva în adâncul nostru adulții săraci par să-și merite soarta. Din locul unde suntem noi ar fi un exercițiu de empatie extremă să înțelegem cum au ajuns așa. Pentru că despre noi știm că muncim enorm, ne sacrificăm pentru copiii noștri, alegem să avem 1-2 copii astfel încât să le dăm o educație bună, atenție și iubire. Nu e nicio plăcere să muncim peste program și să plătim o viață credit la bancă. (Foto: Guliver Getty Images)