Foto:Inquam Photos / George Călin
Nu mai sunt om după ce am citit referatul procurorilor în cazul „doamnei cu coasa" de la Sfântul Pantelimon. Nu mai sunt, punct! Mi-a luat câteva ore să mă pot recalibra ca să am puterea să scriu câteva rânduri despre asta.
Știam că sistemul medical din România e un teren fertil pentru escroci, care plătesc pe toată lumea ca să le facă imagine sau, după caz, să tacă. Știam că sistemul medical din România oferă un spațiu vast de joacă impostorilor. Știam că e tot mai greu să găsești în sistemul ăsta oameni buni cu adevărat. Și nu mă refer doar la profesionalism. Că eu mereu am crezut că un om bun, în sens moral, e întotdeauna și bun în meseria lui.
Dar să citesc despre niște ființe care, cu Dumnezeu în gură, decid care vieți sunt „de lăsat", să citesc despre organizarea efectivă a unor crime cu sânge rece de dragul eficienței în secție... Greu de pătruns în mintea unor astfel de persoane. Cu atât mai mult cu cât în discuțiile de după începerea anchetei, femeile astea nu discutau cu terți despre cât de rău le pare pentru ce au făcut, ci despre cât de multă pușcărie ar putea face...
Nu știu... Poate am mai văzut documentare despre situații întrucâtva similare, poate am citit cărți, dar în realitatea de lângă mine n-am crezut că e posibil așa ceva.
Găsiți aici cele mai importante aspecte pe care le-am sintetizat eu din referatul procurorilor cu privire la acest caz îngrozitor de la cap la coadă.
Și, nu știu, lăsați orice speranță! Pe bune!
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Ne mai mirăm de ce nu sunt extrădați infractorii (?!) români din alte țări- păi justiția din România mai are multe de învățat din dreptul internațional! Să publici fără jenă date, înregistrări, informații din dosar, să influențezi opinia publică pentru a pune la zid niște oameni care sunt nevinovați -cel puțin până la pronunțarea unei sentinței într un eventual proces- cred că Stalin ar fi fost invidios!
Atenție stimați concetățeni, la 35 de ani de la revoluție putem fi manipulați la fel cum o făcea bătrânul vulpoi comunist Iliescu atunci.
Mulțumesc, puteți arunca cu pietre...
Revenind însă la cazul Pantelimon, nu mi se pare nimic neclar sau neguros. Doctoritele una treceau pe fisa pacientului, alta făceau în realitate. Deci pe mine nu ma interesează mai departe. Da, posibil ca acei pacienți sa fi fost realmente "de lăsat", adică fără șanse de revenire, ventilați mecanic, cu creierul degradat sau chiar în moarte cerebrala. Dar dacă nu au fost transparenți cu familia, dacă nu au comunicat, dacă au acționat banditeste falsificand documente, atunci ce e de scuzat? Vorbim de medici, sa fim serioși, nu de sindicatul rebu sau al sculer-matriterilor. Ei se reunesc la simpozioane naționale și internaționale, merg la conferinte, au bani (nu ca în Vest, din păcate, dar încă ok). De ce nu s-au reunit anestezistii ăștia din România și ca să obtina niște protocoale mai clare, o legislație transparenta? De ce nu au înaintat memorii sau plângeri la minister? Ca nu au paturi suficiente sau ca nu au protocol pentru pacienții care nu mai pot fi salvați? Știți de ce, după părerea mea? Pentru ca ei ocupa multe posturi la stat pe pile (vezi reportajul recorder, vezi și mărturiile din jur ale altor medici) și atunci intervine lașitatea: sa nu facă probleme managerului de spital, șefului de secție etc. Sa nu facă valuri, ciocul mic și merge românește înainte. Ei bine, aceasta indolenta și lașitate se plătesc. Fraților, sunt medici, nu bebeluși, și nici o mână de bisnitari analfabeți. Trebuiau sa aleagă o cale legala și transparenta și sa acționeze corect, nu banditeste.
Pentru că sunt un întârziat al istoriei „democratice” a țării în care trăiesc, îndrăznesc să „citez” un text scris în urmă cu câțiva ani. Cred că are legătură cu subiectul articolului...
„Mita noastră cea de toate zilele...
Mâine se fac două săptămâni de când tatăl meu (la venerabila vârstă de 81 de ani) a avut probleme de sănătate generate de o hernie neoperată la timpul potrivit. Nu am apelat 112, ci l-am transportat cu mașina familiei la cel mai apropiat spital din zonă. Nu-i dau numele, bănuiesc că cititorii acestui blog știu despre ce spital vorbesc.
Ghinionul (sau, poate, soarta!) a făcut să ajungem la serviciul de urgență la ora 14, taman când medicului chirurg i se termina programul. Ca să scurtez povestea, imaginați-vă doar că același chirurg (venit de-acasă ca să-și facă treaba) l-a operat pe tata la ora 16 fără niciun fel de analize medicale și fără anestezist în echipă (bineînțeles, doar după ce am semnat ca primarul o droaie de hârtii) motivând că e urgență mare și că pacientul moare fără operație.
În fine, ce să mai zic? Bravo domnului chirurg! Operația a reușit și pacientul a fost internat la secția ATI a spitalului.
După o săptămână de „terapie intensivă”, taman în ziua în care pacientul urma să fie externat, surpriză: hernia a recidivat și era necesară o nouă operație. Cică e nevoie de un anus artificial, că e mare încurcătură de mațe. L-au tăiat și a doua oară doar ca să descopere că nu era nevoie. L-au cusut la loc și după doar două zile i-au făcut externarea...
(Trebuie să fac o paranteză: la a doua tăiere l-am dus personal pe scaunul cu rotile în sala de operație și l-am ajutat să se suie pe masă. Ce credeți că mi-a spus asistentul? Să nu spuneți la nimeni că ați intrat aici!)
Și de-aici începe povestea cu mita.
Tata (om de modă veche care a văzut multe în trăirea lui, știe că doctorului trebuie să-i dai ca să aibă grijă de tine) a sărit la interval cu 1.000 de lei. Chirurgul i-a băgat liniștit în buzunarul halatului, de parcă așa e firesc. A semnat documentele de externare și i-a zis: vii peste o săptămână ca să-ți scot cusăturile, da‘ vezi că plec în concediu. Te rezolvă asistentele.
Pe toate ușile spitalului sunt lipite afișe cu „în acest spital nu se primește mită” și „accesul vizitatorilor/aparținătorilor interzis”. Am stat o săptămână cu tata în salonul ATI (l-am șters la cur, i-am golit plosca de urină) și în toată această perioadă nu a venit nimeni să spele dușumeaua sau să schimbe lenjeria de pat.
Unul singur dintre asistenții medicali (se schimbau de trei ori pe zi) mi-a produs o „dezamăgire”. Încercând să-mi exprim recunoștința (cu o sută de lei) pentru felul în care și-a făcut meseria, acesta m-a refuzat politicos: mulțumesc, domnule, dar eu sunt plătit pentru ceea ce fac!
Concluzia? Mita se ia doar dacă se dă..
-prima zi de august, 2021-”
Despre ce discutăm? Faptul că niște medici spun despre pacienții pe care sunt obligați să-i îngrijească până în ultima clipă că sunt „de lăsat” ar trebui să ne pună pe gânduri...
Îmi vine cam greu sa accept stilul cam prea emotional, ca sa nu spun tabloidisant si tabloidizat, din partea unui jurnalist de “ investigație”. Un astfel de jurnalist ar trebui sa aibă răceală de spirit care să-i permită tocmai prezentarea faptelor fără nici o urma de implicare personală, cu atât mai puțin implicarea subiectivismului “omenesc” ce n-are nimic de-a face cu probitatea neutra a jurnalistului (mai ales de investigație).
“Afacerea” îngerilor morții poate fi mai simplu explicată daca nu ar interveni bizantinismul societal românesc, de la vârful politicii mediocre, profesate de ființe incompetente, pâna la procurorii si, iată, jurnaliștii cei mai diverși. Nimeni nu cunoaște cu exactitudine faptele de la ATI.
De medici ce decid viața si/sau moartea pacientului este plină lumea aceasta. Important ar fi sa asteptam investigația legală, deși însuși termenul de “legal” în România actuala are un gust sălciu de incompetența, daca ne luam după corupția din mediul respectiv. Dar alta nu avem. Deocamdată. Si, dealtfel, nici în viitorul imediat.
Medicina românească învață tânărul student, ca rolul medicului este de a lupta contra morții. Cu orice pret. Prin jurământ (deși respectarea jurământului a devenit din păcate opțională).
Axioma devine povara si ferul de lance al nesabuintei.
Este un gând pios, dar practica medicinii nu este atât de simplă, ca sa nu spun simplista.
Occidentul a ajuns sa definească “încăpățânarea” terapeutica (traduc ; în limbile altora suna mai logic si mai puțin sententios).
Odată cu neputința medicală (căci acesta exista si nu ar trebui sa facă parte din bagajul culpabilității medicale) ar trebui sa funcționeze si umilința afirmată a limitelor umane si, ca urmare, si a deciziilor opririi îngrijirilor acolo unde umanul (tehnic sau spiritual) nu mai are cuvânt de spus, veleitatea trebuind sa cedeze în fata evidenței slăbiciunii posibilităților personale. Terapia devine acompaniere catre finalul de viata.
Întrebarea firească, bine-nteles, este daca deciziile medicilor au fost cinice sau juste.
Isteriei războiului canibal declanșat într-o societate fragilă si imatură ca cea românească ar trebui sa ne facă sa reflectam la cine suntem, ce trăim si, mai ales, cum reacționăm la evenimente de acest gen.
Percepția unui stimul exterior este întodeauna însoțită de un haos de sentimente determinate de experiențele de viața a fiecăruia. De unde neîntelegerile reciproce. Haosul, deși are si el legile sale, nu ar trebui sa ne influențeze experiența constatată. Nici în viața individuală si nici, si mai ales, în viața profesionala. Altfel nu suntem decât niște amatori ce poarta o masca a iluziei.
Profesionalismul unui jurnalist de investigație se măsoară în justețea retoricii sale ferita de factorul subiectiv personal. Greu, dar de aceea unii aleg aceasta meserie atât de importanta si benefică societății.
Mai mult de atât,administrată zile sau săptămâni după cum relatează aberantele cadre turnătoare de la spitalul respectiv, provoacă distrugerea iremediabilă a organelor vitale, adică ficat, creier sau rinichi.
Este desigur o dilemă morală extrem de complexă, dar doctorițele asimilate cu Mengele chiar de celebrul aberant CTP, au perfectă acoperire profesională, iar reacțiile pripite și populist demențiale, inclusiv ale Covrigarului vor fi demontate în justiție, ca și incompetența care frizează prostia a procuraturii.
Prin ignorarea părerii doctorelor inculpate articolul a căpătat un puternic caracter specios, deci devine neserios.
Deci, concluzia consternată a doamnei autoare rămâne doar o fanfaronadă fără substanță.
Pentru credibilitatea articolelor, ar fi bine ca autorii să treacă argumentele (măcar puțin) printr-o judecată dpdv logic și de bun simț. Altfel, rămâne propagandă pentru una dintre părți (în cazul de față pentru acuzare).
Matematica simplă ar ajuta puțin: cum rezolvi următoarea problemă:
Des: X < Y
Rar: X > Y
Variabilă: un moment dat poate fi oricând în rândurile se mai sus.
Unde:
X = nevoile reale de resurse la un anumit moment dat
Y = resursele reale disponibile la un anumit moment dat
Cine stie, poate in alt spital avem canibali, orice e posibil aici.