Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Numerologie

Cristian Tudor Popescu

Peste 50% dintre profesori nu vor să se vaccineze, potrivit unui sondaj sindical recent. 50 este un număr. Profesorii sunt persoane plătite de stat ca să interacționeze cu mulți elevi, pe care îi pot infecta cu coronavirus, sau pot fi infectați de ei. Profesorii sunt făpturi presupus a fi înzestrate cu rațiune, instruite, posedând cunoștințe științifice.

Un alt număr ne spune că 600 (șase sute) de profesori au urmat îndemnul oficial primit de la Inspectoratul Școlar Galați pentru a participa la un curs de ceea ce se cheamă numerologie. 600 de persoane ținute a avea calitățile mentale enumerate mai sus, formatoare de copii și adolescenți, s-au dus să afle cum e cu numărul destinului. 

Care e așa: se adună numerele reprezentând ziua, luna și anul nașterii cuiva. Rezultă un număr. Se adună cifrele acestui număr. Rezultă încă un număr.

Dacă acest număr este 11, număr magic în numerologie, stop, ăsta ți-e numărul destinului.

Ce înseamnă 11? Înseamnă că ești la fel de intens precum un fulger! Atragi idei puternice, intuiții și chiar informații de natură psi. Ești un canal prin care curg vibrații înalte. Provocarea ta în această viață este de a scoate la iveală puterea primitivă, specifică pământului (am citat dintr-un tratat de numerologie).

Dacă n-ai avut noroc de 11, aduni mai departe până-ți iese o cifră – pe urmă te uiți în ceaslovul numerologic și vezi cine ești și nu știai.

Numerologia se ocupă și cu vibrația interioară, exterioară și globală a numerelor. De pildă, numărul 5. Mulți dintre cei 600 de apostoli au realizat că, într-adevăr, atunci când pronunți 5 mii de lei salariu e una, și cu totul altceva, simți o vibrație interioară intensă, când e vorba de 5 mii de euro șpagă.

Acest prim curs de pe malul Dunării s-a încheiat cu ideea băgării de cipuri în organism cu vaccinul, numerologică și ea. Cursul următor va beneficia de prezența excepțională a prof. asociat Flăcăruia și prof. univ. dr. doc. Aurara, precum și, ca material didactic, de o flașnetă cu papagal, care va trage câte o planetă pentru fiecare doamnă și domn profesor audient.

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, spune că l-a sunat pe șeful Inspectoratului Școlar, pentru a-i cere amănunte, însă acesta nu i-a răspuns la telefon, iac-așa. Nimeni nu a fost încă sancționat.

De ce 600? Nici asta nu e întâmplător. Numerologia a fost inventată de Pitagora în anul 600 î.H., în timpul unei crize de nervi. În plus, 50, numărul legat de profesorii antivacciniști de care vorbeam la început, înmulțit cu 12, număr care înseamnă în numerologie administrarea perfectă a guvernării divine (de-aia n-a răspuns la telefon șeful de la Galați!), folosit de peste 400 de ori în Sfânta Scriptură, fac, ce să vezi, 600! Vedeți, totul se leagă, într-o conexiune logică, generată de armonii prestabilite!

De unde rezultă că mai mult ca sigur cei 600 se numără printre cei care nu vor să se vaccineze. Și au dreptate, căci ei nu se vor îmbolnăvi niciodată: cercetări de ultimă oră arată că SARS-CoV-2 e un virus inteligent, care citește cipurile introduse cu vaccinul și devine și mai inteligent. Prin urmare, evită gazdele care ar putea să-l tâmpească.

P.S.

Mă uit și nu-mi cred ochilor: în vreme ce în Congres se dezbate punerea sub acuzare a lui Trump, pentru incitare la rebeliune, zeci de soldați americani, din Garda Națională, zac întinși pe jos, pe holuri, în Capitoliu, unii dormind, cu armele sprijinite de pereți... OMG!

Și în armata făcută de mine la Ploiești, și în orice armată din lume, soldatul aflat în gardă stă nemișcat în picioare, sau patrulează, cu arma la piept – NU DOARME! Când se presupune că a obosit, e înlocuit prin schimbul de gardă și pleacă în cazarmă, nu se întinde pe podele și nu lasă arma din mâini.

Cum ziceam, US Army nu e cu Trump. Dar mai e cu Army?!


Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.



Îți recomandăm

Cristian Tudor Popescu

Odată ce trupele aliaților au pătruns pe teritoriul Germaniei naziste, în aprilie 1945, unitatea specială americano-britanică Alsos a început să caute locul în care aflaseră că s-a construit un reactor nuclear de către echipa lui Werner Heisenberg. În acest scop, analizau mostre de pământ din diverse zone pentru a detecta urme de radioactivitate semnificative. Un american glumeț a trimis spre cercetare experților un eșantion de sol și o sticlă cu vin găsită prin zonă, cu bilețelul „Analizați-l și pe ăsta!”.

Citește mai mult

Aeroportul Otopeni / sursa foto: Profimedia

Pasagerii români și străini care tranzitează aeroporturile Henri Coandă (Otopeni) și Băneasa au acces la apă potabilă gratuită - momentan la robinet (din februarie 2026), iar în curând la stații de apă potabilă. Încă din iulie 2024, GEYC (Group of the European Youth for Change), o organizație de tineret din România activă la nivel european și internațional, a intervenit pe lângă CNAB (Compania Națională Aeroporturi București), dar și pe lângă factori de decizie, pentru a asigura dreptul la apă potabilă gratuită.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Anatomie abuz Romania / sursa foto: Profimedia

Prezentul articol este redactat din perspectiva unui om cu experiență de 30 de ani în managementul și dezvoltarea capitalului uman, consilier juridic specializat în dreptul muncii și drepturile omului, cu scopul de a documenta, analiza și argumenta fenomenul abuzului sistemic din societatea românească.

Citește mai mult