Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

O producție CPP & CTP

cartela.

Azi-mâine, 1 iunie, CPP, adicătelea Cristian Popescu Poetu, ar fi împlinit 64 de ani. Nu pot să mi-l închipui pe Cristi la vârsta asta. Dacă ar fi trăit, oare ce-am fi făcut acum împreună? Cine știe...

Dar îmi amintesc ce-am făcut împreună prin 1990.

Poposisem la cârciumă, dar nu una oarecare, ci cârciuma Uniunii Scriitorilor de la Casa Monteoru, de pe Calea Victoriei. Stăruiam asupra unor consumuri specifice, prompt și cu drag întreținute de Doamna Miți, chelnerița de legendă a locului. Mama răniților îi spuneam, și erau mereu mulți răniți grav în zonă. Ideea a fost a lui Cristi: „Domnule, haide să facem o poezie! O poezie pentru Doamna Miți! Că merită!”.

Și ne-am pus instant pe treabă. Un cuvânt unul, un cuvânt altul, venea și câte-un vers de-a gata. De scris, cu pixul, scriam eu, găsisem prin buzunări o cartelă veche și virgină, adică neperforată, rămasă din facultate. Pe atunci, imaginați-vă, calculator însemna o femeie ciufută la un ghișeu, căreia îi predai un pachet de cartele cu șiruri de cifre tipărite și perforate din loc în loc, și peste o zi-două, femeia îți împingea o hârtie-cearceaf, pe care era imprimat rezultatul rulării programului. Nu tu tastatură, nu tu ecran, nu tu luminițe.

Viața este dură, lacrime șuvoi,

Lumea e mârșavă! Nu e viitor!

Însă doamna Miți, mamă pentru noi,

Ne facilitează bahicul amor


Și să nu se creadă c-am fi huligani!

Pân-acuma crudă fu a noastră soartă!

Am băut degeaba 25 de ani

Dar de-acum beția o vom face artă!


Romu, doamna Miți, vrem să vină romu!

Dați-ne degrabă cinșpe mititei,

Că nu piere vinul, deși moare omu

Noi, ai dumneavoastră, sinceri decreței!

 După cum se vede, un fel de Ars Poetica a vieții care urma, în libertate. Adică, numai 5 ani, pentru Cristi.

Pe urmă am chemat-o pe Doamna Miți, am mai cerut un rând, și i-am recitat-o într-un glas. I-a plăcut mult. I-au dat lacrimile. Nu mai știu dacă de plâns sau de râs.

De necrezut, am păstrat cartela până în ziua de azi.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.


Îți recomandăm