Olandezul de la Cârlibaba: Scriu pentru că ce am de spus nu încape pe o pancartă

În imagine, Daniel van Soest

Scriu în trenul spre București, oraș în care, printre alte activități, sper să particip la protestele împotriva corupției din sistemul juridic. Scriu acest articol pentru că ce vreau să spun nu încape pe o pancartă sau pe un steag. În Cârlibaba, câteodată trec săptămâni fără să mă gândesc la știri, politică sau București. Dar de fiecare dată apare un nou moment de cumpănă în politica românească care nu mă lasă să rămân deoparte. Ca și acum.

Când scriu despre corupție, mulți cred că aleg automat o tabără politică și îmi trimit cazuri „de pe plan mare” din celelalte presupuse tabere. Sunt începător, nu cunosc mulți oameni implicați, dar m-am familiarizat deja cu dosare din ambele părți. Și un lucru devine clar: atât PSD, cât și PNL au avut propriile rețele de influență și beneficii.

Totuși, văd o diferență. PNL arată o anumită capacitate de autocurățire — altfel domnul Bolojan nu ar fi devenit prim-ministru. PSD, în schimb, s-a băgat în tranșee ca să lupte până la capăt, transformându-se într-un partid-zombie, pe care pare să-l mai poată îndrăgi doar un alt partid insalubru, precum AUR.

Atacul combinat asupra doamnei Buzoianu e un semn de tandrețe între PSD și AUR, dar și expresia unei toxicități masculine comune: cum să vină o femeie tânără să amenințe lucrurile care îi definesc? PSD — prin acțiunile ministrului împotriva old boys’ networks de la Romsilva și Apele Române. AUR — prin simplul fapt că ea propune o soluție pragmatică, energică și eficientă împotriva corupției, nu una populistă, bazată pe ură și revolte fabricate. Când pericolul devine comun, mai trebuia să apară un bromance-ul dintre dl Simion și dl Grindeanu.

Nu pot să nu menționez însă rolul femeilor „puternice” din PSD. Eu, de pildă, o urmăresc pe doamna Vicol pe Facebook — ca exercițiu de documentare despre adâncimea falimentului moral al partidului.

Pentru că, dacă tot trebuie să aleg o orientare politică, eu aleg una socială. Iar tragedia este că, din cauza PSD-ului, această opțiune devine tot mai greu de găsit în România.

Chiar și într-un organism politic insalubru, uneori apar anticorpi. Privind protestele din interiorul sistemului judiciar, prind astfel un fir de speranță. Oameni curajoși arată că menghinele în care a fost strâns aparatul juridic încep, în sfârșit, să cedeze. Mi-aș dori să văd o astfel de mișcare și în interiorul PSD-ului. Chiar nu mai există acolo oameni tineri, de bună-credință, capabili să gândească un stat modern, curat și în slujba cetățeanului?

După o săptămână în care am urmărit știrile ca pe un campionat mondial de fotbal, devine din nou evident cât de gravă e situația și cât de multă luptă mai e necesară. Un fapt divers, cu care închei: directorul național al Transparency International este, în același timp, purtător de cuvânt și mâna dreaptă a doamnei Savonea. Asta da transparență. Există o vorbă românească pentru așa ceva, dar aici nu o pot folosi. Până și organizațiile menite să lupte împotriva corupției sunt acaparate de sistemul-caracatiță — un sistem care preferă să tragă toată țara la fund decât să-și piardă privilegiile. Iar aceasta va fi direcția noastră dacă nu ne eliberăm de tentaculele lui.

PS

O remarcă și pentru președintele țării, care spune că nu vrea să politizeze problemele din sectorul juridic. Refuzul politizării nu poate deveni un refuz al responsabilității. Protejarea avertizorilor ține de funcționarea statului, nu de dispută politică. Dacă ne uităm doar la modul în care statul român a acționat împotriva whistleblower-ului Danileț, e greu să nu concluzionăm că statul putea face mai bine. Înțeleg că dl președinte calculează matematic șansele lui împotriva sistemului vechi, dar aici e nevoie să simțiți momentum-ul: poporul român a ajuns la saturație cu lupta împotriva corupției. Dacă nu o să oferiți speranță, iar nu o să se întâmple nimic.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp