Asta e cu viața modernă: poți să trăiești izolat în propria familie, fiecare în bula lui. Algoritmii social-media ne livrează doar informația care ne convine, exact potrivită cu profilul nostru, formând așa-zisele „echo chambers,” care sunt strict personale, unde nu pătrunde nicio știre nedorită.

Familia mea a venit în vizită din Olanda: tata și unul dintre băieții mei, Ezra. Am petrecut câteva zile la Bistrița, iar luni dimineață, la micul dejun, Ezra mă întreabă: „Na, ce s-a întâmplat aseară?”. Ei, bineînțeles, nu știu prea multe despre politica din România, dar au văzut tensiunea și agitația. Încerc să îi explic – ca pentru începători – ce s-a întâmplat.

Eu, bineînțeles, la vârsta mea, nu am TikTok. Studiez interviurile cu dl Georgescu pe YouTube, ca să înțeleg mai bine fenomenul. Am observat două cuvinte-cheie cu care dl Georgescu s-a dat de gol – compasiune și îngenunchere.

Durerea este mare atunci când pierzi un părinte, mai ales pe neașteptate. Totuși, nu v-aș fi deranjat cu suferința noastră dacă o parte din aceasta nu ar fi fost strict „made in Romania”! Nu suferința în sine – sunt convins că mama mea a fost tratată cât se poate de bine, însă boala a învins-o. Foto: Facebook

Am urmărit dezbaterea de la Digi24 dintre candidații la prezidențiale ca să înțeleg mai bine ce opțiuni aveți și am notat cine m-a convins mai mult – dar să știți, aproape toți m-au convins, fiecare în felul său. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Pentru a învăța limba română, era nevoie de o femeie, am înțeles asta când m-am întâlnit cu soția mea. Mă consideram deja un bun vorbitor al limbii voastre - am învățat la muncă, în sat, în cârciumă cu băieții, dar atunci pe loc am constatat că vocabularul meu era rudimentar... (În imagine, peisaj în Cârlibaba, comună în județul Suceava - sursa foto: arhiva foto a autorului)

Mă bucur de pârtia din Cârlibaba, unde chiar în momentul de față se fac lucrări mari de îmbunătățire, dar este vorba de o singură pârtie....

După cele mai recente articole ale mele publicate în Republica, au început să mă sune prietenii (români) care m-au felicitat și au apreciat curajul meu. Am rămas nelămurit, cum adică curaj, eu nu m-am simțit niciodată în pericol în România și am putut să mențin întotdeauna punctul meu de vedere, în scris și în vorbe. Dar de data asta, prietenii mei chiar au mers mai departe cu gluma... Foto: arhiva autorului

„De ce nu s-au sesizat corpurile de control în cazul azilelor de bătrâni?” Măi, glumeți mai sunteți! Ca olandez, eu cred că aveți în România un aparat de control cu care s-ar fi bucurat orice regim totalitar... Foto Profimedia