Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Organizatorii UNTOLD: Peste 60 de milioane de euro rămân în Cluj-Napoca după festivalul muzical

UNTOLD 2022.

Foto Facebook UNTOLD 

Peste 60 de milioane de euro rămân în Cluj-Napoca după UNTOLD 2022, au anunțat organizatorii festivalului, menţionând că vor fi făcute investiţii de aproape un milion de lei în Cluj Arena şi Parcul Central, potrivit News.ro.

Din totalul participanţilor, 25% au fost din judeţul Cluj, 15% din străinătate, iar restul de 60% din alte zone din România. „Şi anul acesta, au fost prezenţi participanţi din peste 100 de ţări ca Germania, Franţa, Marea Britanie, Polonia, Ungaria, Italia, Israel şi SUA până la ţări exotice cum ar fi Argentina, Japonia sau Brazilia. La un prim calcul realizat în baza cifrelor estimate şi de către partenerii comerciali ai festivalului, hotelieri locali, proprietari de restaurante, centre comerciale, etc, cei 270.000 participanţi veniti din afara judetului Cluj au cheltuit, în medie, în cele 4 zile de festival, cel puţin 225 euro. Aceşti bani au mers către cazare, transport, mâncare, plimbări şi cumpărături în oraş. Astfel, la un calcul simplu, acest lucru înseamnă o infuzie de capital în comunitatea locală de peste 60 milioane euro”, au transmis organizatorii.

Banii cheltuiţi de cei care au venit la UNTOLD se vor regăsi în impozitele şi taxele locale, încasări pentru afacerile locale sau proprietari de apartamente şi case care şi-au pus la închiriat proprietăţile.

„Festivalul a adus şi un capital de imagine uriaş pentru Cluj-Napoca, Transilvania şi întreaga Românie. Artiştii şi echipele lor, oamenii din producţie, jurnaliştii internaţionali, precum şi fanii străini vorbesc acum în toată lumea despre UNTOLD, unul dintre cele mai mari festivaluri de pe planetă. În 2022, UNTOLD s-a situat pe locul 5 în topul mondial al festivalurilor, potrivit companiei Viberate”, se mai arată într-un comunicat transmis de organizatorii festivalului.

Organizatorii au anunţat investiţii de aproape un milion de lei în Cluj Arena și Parcul Central.

„Atenţia organizatorilor UNTOLD asupra comunităţii, dar şi a investiţiilor în oraş continuă şi după festival. Ca în fiecare an, organizatorii, alături de peisagişti şi specialişti în întreţinere şi amenajări spaţii, au pus rapid în practică un plan de acţiuni, menit să pună în valoare zona din centrul oraşului unde îşi desfăşoară activitatea festivalul. Astfel, organizatorii fac o investiţie de 1.000.000 de lei în amenajarea spaţiilor folosite în timpul festivalului”, au mai anunţat aceştia.

Astfel, pe Cluj Arena, gazonul care a fost afectat de cele patru zile de festival, cât şi gazonul care era afectat în urma exploatării uzuale de peste an a stadionului va fi înlocuit de către organizatorii UNTOLD. Restul suprafeţei de gazon va fi fertilizată şi supraînsămânţată, iar în total, investiţiile pe stadion se ridică la peste 300.000 de lei. Pe lângă lucrările la gazon care au început încă de luni dimineaţă, odată cu eliberarea suprafeţei de joc, organizatorii vor evalua, alături de managementul Cluj Arena, şi eventualele deteriorări survenite în afara terenului de joc, urmând ca toate cheltuielile rezultate să fie acoperite integral de către UNTOLD, la fel ca în anii precedenţi.

În Parcul Central, aceste lucrări constau în schimbarea unor porţiuni de gazon, supraînsămânţare, recondiţionare alei, podeţe, rigole, bănci, toaletare vegetaţie şi până la amenajări peisagistice. Pentru a reda clujenilor parcul în cel mai scurt timp, au fost contractate, în paralel, mai multe firme specializate care se ocupă deja de lucrări. Totalul lucrărilor ce se vor realiza în Parcul Central se ridică la peste 700.000 de lei şi urmează a fi finalizate până la sfârşitul lunii august.

Cea de-a şaptea ediţie a festivalului UNTOLD a avut loc între 4 şi 7 august. Peste 200 de artişti, naţionali şi internaţionali, printre care Above & Beyond, Anne-Marie, Alok, Claptone, David Guetta, Don Diablo, G-Eazy, J Balvin, Hardwell, Kygo, Lost Frequencies, Major Lazer Soundsystem, Morten, Paul Kalkbrenner, Steve Aoki şi Tujamo, au făcut show-uri magice la UNTOLD 2022.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Interesante cifre ,dar cred ca sunt estimastive ptr ca, nu stiu cati comercianti au eliberat bonul fiscal ,sau cati proprietari de spatii ptr inchiriat ,au declarat la ANAF ,sau eliberat bonul fiscal ,eventual la hotel ,posibil ..
    --In rest a fost ,,cumparata linistea multor clujeni cu ,,60 mil euro ,,
    -- Dar cum ramane cu ,,Tulburarea linistii publice ?? D-le boc ??
    • Like 0


Îți recomandăm

Bucuresti / sursa foto: Profimedia

Cea mai mare frustrare a locuitorilor și a oamenilor din zonă, și lărgind situația la nivel național, vine din sentimentul că trăiesc într-o zonă ignorată și că problema extrem de importantă pentru ei e neglijată, negociabilă sau ”uitată”. Și credința lor este că statul român devine complice la toată mizeria (la propriu și la figurat) pe care ei o trăiesc și o respiră.

Citește mai mult

Donald Trump / sursa foto: Profimedia

Politica trumpistă astăzi a creat turbuențe nemaiîntâlnite în întreaga lume. Trump, susținut de o anumită parte a societății americane ostatică însă ideilor lui, își are origini adânc eufemizate de trecerea timpului, origini încopciate într-o ideologie care se vinde foarte bine.

Citește mai mult

Cristian Tudor Popescu/ Foto

Puțini cititori nu au rezolvat corect problema de logică, cea cu sughițul cowboy-ului. Mulți au dat soluția teoretic valabilă în cazul pisicii dactilografe: (1/31)⁴. Observația că, în prealabil, pisica ar trebui, fiind vorba de majuscule, să apese pe „caps lock”, modifică rezultatul, căci am avea 32 taste. Răspunsul la problema 3 este unul singur: nu există nicio funcție care să aibă ca grafic un cerc; x²+y²=r² este o ecuație, nu o funcție. Au rezolvat tot pachetul de 3 probleme Bogdan Ghiț, Dan Tudose, Traian Iulian.

Citește mai mult