Dacă trecem peste violența masivă, quasi-genocidară din timpul revoluției din 1989 și peste violența proletară, criminală inspirată de lupta de clasă comunistă din primul deceniu de după 1989, cel al mineriadelor, intrăm în guvernarea pesedistă din 2001, adică în epoca discursurilor violente din ultimii ani. În această istorie scurtă a discursurilor violente putem constata că vârful acestora a fost atins în perioada electorală 2024 - 2025.
Există câteva personaje publice, adevărați părinți fondatori ai discursurilor violente. Îl putem identifica în acest sens pe Adrian Năstase, deosebit de violent în limbajul său referitor la presă care îi critica masiv mișcările și aranjamentele. A se vedea în acest caz limbajul folosit la adresa jurnalistului Radu Banciu. Mai apoi, ne putem opri la C.V. Tudor, cel care dorea „înființarea de comitete revoluționare” care să judece și să execute oameni pe stadioane. Acesta a beneficiat de o impunitate permanentă în timpul activității sale politice toxice și generatoare de răzbunări, agresivități, defăimări și violențe.
Un reper „istoric” al promovării limbajului violent aparține lui Traian Băsescu. De la loviturile cu capul în gură și până la alocarea „celor corupți țepe în Piața Victoriei” se derulează tot felul de excese și derapaje de limbaj ale acestuia, aspect ce argumentează un spirit primitiv și definitiv compromițător. Vârful acestor îndemnuri spre violență s-au petrecut în perioada electorală 2024 – 2025. Astfel, C. Georgescu este anchetat pentru îndemnuri la răsturnarea ordinii constituționale, pentru sprijinirea și inspirarea unor grupări paramilitare, precum cele conduse de H. Potra, cel care ordona mercenarilor să meargă „la București cu parul, furca, coasa, toporul. Cei care au arme să iasă cu armele”. Un alt nemântuit extremist și ridicat pe scena publică, plin de frustrări, răzbunări și tristeți este G. Simion, cel care îndemna gloata de susținători să-i „jupuiască în piața publică” pe membrii BEC.
Ultima și cea mai ridicolă instigare la violență aparține monstruoasei Diana Șoșoacă care afirma „dacă nu voi fi lăsată să candidez, praful și pulberea se va alege de alegerile lor și de sistemul lor”, afirmație însoțită de mănuși de box care simbolizau în viziunea disgrațioasei ființe „pumnul lui Dumnezeu, pumnul poporului”.
Fiecare protagonist al violențelor din spațiul public românesc se poate încadra în anumite tipuri culturale configurate de un „habitus” comportamental, psihologic și genitor din punct de vedere topografic. Astfel, A. Năstase, D. Șoșoacă, C. Georgescu pot fi situați unui tip cultural de la marginea mahalalei ridicat în „jurul mlaștinilor bucureștene” și departe de „ceruri și văi” (Dan Bota). Băsescu este expresia vulgară a tipului aparținător tuturor speluncilor din porturile maritime ale lumii, obișnuit cu violența și cu cerbicia bătăioasă. Vadim Tudor era un spirit perfect al delațiunii controlate de puterea securității comuniste, un șarlatan al manipulării sentimentelor patriotice și beneficiarul tuturor avantajelor egoiste ale utopiei „României Mari” prizată atât de mult de aderenții săi naivi. G. Simion, un tip marginal, plin de controverse și suspectat de legături cu lumea rusească, ridicat din spațiul naționalismului extremist românesc, rămâne un copil teribil, răzbătător, cu privire fixă și exoftalmică, expresie a ideilor și puținătății sale intelectuale.
Toți acești apostoli ai violenței trăiesc o dublă natură, una care este livrată spațiului public și alta denudată de învelișul exterior. Astfel, A. Năstase are o glazură comportamentală cu subțirimi intelectualiste și academice, cu gusturi fine și aristocratice pentru lucrări de artă, colecționar pasionat în domeniul cartografiei, dar toate acestea nu pot să-i ascundă adevărata fire și profilul uman. Băsescu își ascunde violența prin previziuni și analize uneori valabile, dar care în cele mai multe cazuri intră în contradicție cu sine. Mai mult decât atât, el s-a înconjurat de o curte de intelectuali subțiri ai nației, bine stipendiați pentru a le câștiga fidelitatea, dar cultura aulică băsesciană nu a putut ascunde cultura sa maritimă și portuară. Mai exact, raportul dintre Băsescu și intelectuali a fost dominat de nesincerități reciproce. Pe de o parte și în mod privat, Băsescu îi sfida și îi ironiza, iar intelectualii îi ofereau fidelități doar în marja stipendiilor, pozițiilor, avantajelor materiale obținute de la fostul președinte. G. Simion nu se poate ascunde în metafore invocate masiv în discursul politic, pentru că însăși metafora trădează ceea ce este și ceea ce gândește cu adevărat. C. Georgescu, dincolo de figura calină și aparent civilizată, nu își poate acoperi șarlatania patentă și trădătoare pe de-a întregul a interesului național. Șoșoacă, dincolo de impetuozitatea violentă și agresivă a discursului și manifestărilor sale, nu poate să-și drapeze toate frustrările, excesele și crizele vârstei.
Există și alți tipi agresivi și violenți, cei care reprezintă lumea ardeleană, virtuoși, dar mai ales vârtoși în manifestările lor. De exemplu, H. Potra, curajos și fioros doar pe videoclipuri, este totuși laș, cu toată bărbăția de mercenar afișată, el ascunzându-se astăzi în străinătățuri de urmărirea penală a justiției. Este un pitpalac istericos care atacă doar în haită precum legionarii de odinioară, anturat de mercenari. Tiberiu Boșuțar, un anonim deputat AUR de Bistrița, este cel care răcnea din toți bojocii și ochii scoși din orbite la mitingul pro-Georgescu din fața BEC. Pe lângă toți aceștia, s-au evidențiat în prim-planul tuturor mitingurilor organizate de AUR și C. Georgescu figurile statuare și fioroase ale bărbaților maramureșeni, aceștia nebăgând în seamă că sunt doar cozile de steaguri tricolore îmbrăcate în sumane.
Aceste insularități violente ale pământului românesc puternic vocale și zgomotoase nu fac altceva decât să îmbăloșeze patriotismul, tradiția, identitatea și ethosul românesc pe care atât de mult și compromițător le evocă.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Aș dori să fac totuși două observații în legătură cu cei menționați în articol. Jurnalistul Radu Banciu-cel agresat verbal de A.Nastase , după cum zice d-ul Radosav- este chiar el promotorul unui limbaj violent, insultator chiar. Nu numai la adresa politicienilor-asta e oarecum scuzabil, ca să fiu subiectiv- dar și la adresa unor persoane publice care nu au altă vină decât că nu le suporta dumnealui. Mă refer în primul rând la Simona Halep și Gheorghe Hagi. Aroganța și limbajul- uneori aproape vulgar- folosit de Banciu îl descalifică practic din titulatura de jurnalist.
A doua observație, strict personală, se referă la Traian Băsescu. Eu îl consider singurul președinte al României post revoluționare care a avut curaj. În condițiile crizei economice și a corupției generalizate a ținut România pe linia de plutire. Cu metodele lui controversate desigur, dar a realizat ceva- comparativ cu Joiannis care a luat degeaba salariu 10 ani.
Iohannis a „construit” pas cu pas (i-au trebuit două decenii pentru asta!) o „Românie a lucrului bine făcut”, o „Românie educată” în care analfabeții conduc. L-am votat de două ori (de fiecare dată doar în turul doi, știți chestia cu răul mai mic)...
Prezentul ne oferă încă o alegere cu cântec. Căcărău și micul Titulescu (odinioară aliați!) își oferă serviciile întru salvarea țării. Unul e susținut de „coaliție”, celălalt e (cică!) independent...
Poftim neamule și-alege! Răul mai mic e preferabil celui mare. Eu votez cu Nicușor Dan...
Iliescu va fi primul. Sper, da' cine știe?