Sari la continut

Încearcă noul modul de căutare din Republica

Folosește noul modul inteligent de căutare din Republica. Primești rezultate în timp ce tastezi și descoperi ceea ce te interesează filtrat pe trei categorii: texte publicate, contributori și subiecte. Încearcă-l și spune-ne cum funcționează, părerea ta ne ajută.

Pe vremea mea, fetele se agățau pe blues

Obişnuiam în trecut să ies în cluburi. În perioada studenţiei, rătăceam şi câte trei nopţi pe săptămână. Poate altora li se va părea puţin, dar, având în vedere că stăteam până dimineaţa, ca să prind metroul, era destul de obositor, mai ales că dimineaţa – datorită specificului facultăţii mele – trebuia să fiu prezent la cursuri.

O dată cu trecerea anilor, ieşirile s-au rărit, vechile găşti s-au destrămat, prietenii s-au căsătorit, unii au părăsit oraşul... cum se întâmplă de obicei. Acum, ce să mai zic, dacă merg într-un club o dată pe lună.

Vineri noaptea, fiind ziua unui prieten, am recidivat. Într-o locantă din Centrul Vechi. Unde, ca în vremurile din perioada studenţiei, am stat până dimineaţa. 

Ceea ce m-a frapat – abia acum, deşi fenomenul nu e recent – este că, în multe cluburi, nu mai sunt blues-uri.

Înainte vreme, după fiecare interval de „zbumţi-zbumţi”, urmau „blues”-urile. Majoritatea celor care ieşeau în cluburi atunci, o făceau special pentru şansa de a schimba câteva vorbe cu cineva în preţiosul timp ce urma invitaţiei la dans. Era un ritual în timpul căruia, pe fundalul unei melodii lente, se rosteau inepţii şi banalităţi înfiorătoare, dar care, pentru partenerii angrenaţi în acea „strânsoare” unu-la-unu, nu aveau multă importanţă. Fetele stăteau în grupuri, băieţii încercau să se infiltreze în mijlocul lor, cei timizi rareori aveau curajul să spargă gheaţa – dacă o făceau, „spontaneitatea” conversaţiei avea un iz de ridicol ce putea revendica fără probleme redefinirea termenului – şi, cu ochii aţintiţi asupra „victimei”, aşteptau „blues”-urile salvatoare, când, înghiţindu-şi emoţiile şi mimând un aer degajat, formulau invitaţia.

Nici vorbă că blues-ul garanta vreo lovitură pe tărâmul diafan al dragostei – cei mai mulţi rămâneau cu buza umflată –, însă oferea o apropiere între fată şi băiat care acum s-a perimat, fiind înlocuită de prezenţa cockteilurilor şi a unei animaţii irepresibile. Chiar sunt curios dacă tinerii din ziua de azi mai dansează unul în braţele celuilalt, exceptând nunţile unde sunt invitaţi.

Refuzul îi arunca în ghearele disperării. Fetele, la rându-le, erau disperate că sunt invitate cu predilecţie de alţii decât cei care şi-ar fi dorit să le invite. Dacă acceptau invitaţia, întrebările din seria „Cum te cheamă?”, „Unde eşti studentă?”, „Ce zodie eşti?” şi „Ce gen de muzică îţi place?” le provocau căderi nervoase, dată fiind frecvenţa cu care le auzeau repetate. Mai ales când întrebările nu veneau din partea celor care şi-ar fi dorit, ci a unora cărora le acceptaseră invitaţia din politeţe şi care, fără a-şi cunoaşte lungul nasului, deveneau insistenţi, cerându-le apoi să le conducă la cămin, să le dea numărul de telefon (pe atunci abia apăruseră Connex şi Dialog, asezonate cu faimoasele două secunde netaxabile) şi, evident, să le sărute.

FOTO: Guliver Getty Images

Probabil şi acum se întâmplă la fel, dar tatonarea din timpul blues-ului nu mai există. Nici vorbă că blues-ul garanta vreo lovitură pe tărâmul diafan al dragostei – cei mai mulţi rămâneau cu buza umflată –, însă oferea o apropiere între fată şi băiat care acum s-a perimat, fiind înlocuită de prezenţa cockteilurilor şi a unei animaţii irepresibile. Chiar sunt curios dacă tinerii din ziua de azi mai dansează unul în braţele celuilalt, exceptând nunţile unde sunt invitaţi.

Au apărut, pe de altă parte, manuale de agăţat, conţinând replici inspirate cu ajutorul cărora partenerul de discuţie să cadă sub vraja ta, cărţi care îţi explică ce aşteaptă femeile de la tine ca să faci o impresie favorabilă la primul contact vizual şi cum ar trebui tu, ca femeie, să îl cucereşti pe el – eventual, cum să procedezi ca să-l păstrezi numai pentru tine – dacă destinul vă pune faţă în faţă într-un bar sau club. Dai peste tot de instrucţiuni care îţi garantează fericirea şi dragostea. Tot ce trebuie să faci este să te ţii de ele.

Or, nu prea se întâmplă în realitate, nu-i aşa? Cumva, orbirea din dragoste are propria ei logică, ce nu ţine cont de îndrumările specialiştilor.

Nu susţin deloc preeminenţa unei epoci asupra alteia, nu spun că, în timpul tinereţii mele, era mai bine sau că generaţia mea era mai romantică, mai fericită sau mai cu capul pe umeri. Dar atunci, în ciuda izolării relative în care se afla societatea noastră, sau poate tocmai datorită acestui fapt, oamenii îmi păreau „mai naturali” – chiar dacă asta însemna foarte puţin – şi mai puţin încarnarea artificială a unor modele de succes – care azi înseamnă foarte mult, dacă nu totul.

Introspecţia, atâta câtă era, a fost înlocuită cu exhibiţionismul. Ca să pătrunzi în rândul lumii, trebuie să te pui în slujba unei naturi umane cât mai dezinhibate şi nonconformiste. Lipsa emancipării a devenit păcatul major al epocii actuale, tabuul fiind un câmp magnetic în care orice fiinţă modernă, fără complexe, trebuie să intre pentru a arăta că nu are nicio problemă în a convieţui cu el.

Discuţiile dintre un băiat şi o fată erau mai naive şi mai caste, emoţia era mai prezentă, răbdarea, o virtute mai apreciată, dorinţa de a-l cunoaşte pe celălalt nu începea musai cu partea fizică, relaţiilor le luau mai mult timp să se închege şi durau mai mult. Aerele celor mai fiţoşi dintre ei erau, în comparaţie cu manifestările de megalomanie din ziua de azi, expresia unei dovezi de modestie şi bună-cuviinţă.

În zilele noastre, însă, pare că nimeni nu mai are răbdare, nimic nu mai impresionează, nimic nu mai are valoare. Totul se derulează pe fast-forward, nu mai este timp să aprofundezi, să pierzi vremea cu nimicuri.

Aplecarea asupra sinelui a fost dintotdeauna o încercare temerară şi nu prea atrăgătoare, dar azi – din pricina comodităţii spiritului care, asaltat de tot felul de reţete cu efect instantaneu, doreşte totul de-a gata şi aşteaptă, când ceva nu funcţionează, sugestii cărora să li se conformeze – a căzut fatalmente în dizgraţie.

Introspecţia, atâta câtă era, a fost înlocuită cu exhibiţionismul. Ca să pătrunzi în rândul lumii, trebuie să te pui în slujba unei naturi umane cât mai dezinhibate şi nonconformiste. Lipsa emancipării a devenit păcatul major al epocii actuale, tabuul fiind un câmp magnetic în care orice fiinţă modernă, fără complexe, trebuie să intre pentru a arăta că nu are nicio problemă în a convieţui cu el. Dacă încerci un sentiment de inadecvare, dacă protestezi împotriva toleranţei fără margini care a luat locul intransigenţei de ieri, eşti imediat catalogat expirat sau desuet. Cu siguranţă, nu în pas cu vremurile.

Non-conştiinţa universală s-a substituit inconştienţei individuale, iar acest tip de comportament – pătruns de aura relativismului şi a unui cinism infantil – mătură totul în calea lui, ca şi cum nimic nu ar mai conta cu adevărat. Sexul fără complicaţii primează în faţa sentimentului care angajează, relaţiile se destramă într-un ritm mai alert decât le-a luat să se formeze, divorţurile sunt la ordinea zilei, moralitatea, un subiect de băşcălie, începerea vieţii sexuale la vârsta adolescenţei e un sine qua non, a consuma băuturi alcoolice tari şi a fuma din prima zi în care ai obţinut buletinul, un semn de maturitate. Inclusiv drogurile devin, încet-încet, o modă ce se bucură de tot mai multă simpatie.

Paradoxal, cu cât omul proclamă mai mult dreptul la o viaţă cum ar trebui să fie şi i se oferă mai multe reţete spre a o atinge, cu atât mai puţin are parte de ea. Şi, cu cât se doreşte ca societatea să fie mai permisivă, cu atât individul devine mai angoasat.

Încotro ne îndreptăm? N-am idee. Însă e curios de urmărit care din cele două identităţi concurente, cea pe care o parte a societăţii o vede cu ochi buni şi cea pe care restul o consideră antisocială sau excentrică, va triumfa. Mai ales că fiecare crede despre cealaltă că este antisocială şi excentrică.

Dar, până atunci, când ies noaptea în cluburile din Centrul Vechi, mi-ar plăcea să urmăresc perechi dansând blues. Măcar atât.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Nu mai sunt bluuzuri? Ţî ţî ţî! Dar acum se scriu mai multe prostii. 1-0 pentru noi.
    • Like 0
  • Nu vreau sa va supar total, dar:
    - chestiunile alea despre care se vorbeste, asa-zisul "blues" de agatat fete NU e blues
    - baladele Guns'n'Roses, Scorpions, Mariah Carrey, NU sunt blues
    - Stevie Ray Vaughan, BB King, Cream, John Mayall, Robert Johnson - e BLUES
    Stiu ca termenul e legendar la noi, dar arata cat de putina cultura muzicala avea si are majoritatea populatiei.
    • Like 0
  • Lumea evolueaza, suntem intr-o continua miscare, in fiecare zi apare ceva nou. Chiar si felul de a vorbi cu o fata pentru prima oara. Dinamica este alta, la fel si anii, la fel si deprinderile.
    • Like 0
  • @Mihnea Rudoiu: Daca ne gandim un pic n-ar fi chiar atat de multe întrebari în choza amorului gimnastic, din ziua de azi. Toata choza inclina spre sex, adica pe mecanica numita azi „sex”. Sexul este partea materialista a dragostei, segmentul sau inferior. Pe vremea lui Abelard et Heloise era de conceput o „dragoste spirituala”, care se putea dispensa de jumatatea noroioasă. Dar acum suntem intr-o vreme a materialismului: dragostea se dispenseaza de jumatatea cerească, ptr ca „viata e frumoasa”. Evident, cantitatea de prostie groasă implicata creste proportional; e incomod sa gandești cu ovarele sau cu co...le. E stupid sa investesti „sentimente” (acelea inca prezente in „blues” -nu era blues, de fapt) - daca merge si cu Viagra. Nu e necesara nicio „introspectie” pentru ca oamenii nu prea mai au CE sa priveasca in interior; sunt doar carcase euforice, care simt enorm...etc. Dar dintotdeauna a fost asa, e o progresie istorica, (indraznesc sa zic), catre vid. Va continua....
    • Like 0
    • @ Adrian Rusu
      Amin!
      • Like 0
  • check icon
    De când lumea,generațiile mai vechi sunt în contradicție cu cele noi pe toate planurile, ceva firesc în fapt,căci fiecare generație îți iubește tinerețele sale,cu bune și rele.Din păcate,în ultimii 200 de ani, ritmul vieții citadine a crescut accelerat de la generație la generație din cauza evoluției tehnologice tot mai rapide.Așa s-au accelerat și sentimentele,prieteniile,școala,munca,bârfele,muzica,teatrul, dansul,familia.......totul, astfel dispărând timpii de asimilare a celor dinaintea celor prezenți.Este adevărat că, inevitabil, morala nu poate ține pasul, căzând astfel în extreme de o parte și de alta a „baricadei„ neexistând timp de „calea de mijloc„ .Unde se va ajunge?Nu știm, dar scenariul se va repeta la infinit micșorându-se doar nr. de ani între generații.
    • Like 0
    • @
      check icon
      @Coralia Iordache,vă contrazic, hai să fim pragmatici și să lăsăm romantismul desuet de operetă, nimeni,dar absolut nimeni, nu rămâne neschimbat în raport cu timpul,atât fizic cât și psihic, direct proporțional cu viața care o duce,cu bune și rele.Timpul, este necunoscuta ce ascunde cele mai multe surprize tuturor, evident nesesizabil în tinerețe, din lipsă de experiență și/sau ignoranță cultural-educațională.„ Generația„ nu poate fi o scuză,este o consecință, a educației și a mediului în care trăiesc cu toții, frustrații și „învingătorii„ de moment, subjugați mai mult sau mai puțin de concepțiile vremii chiar dacă au explozii infantile de frondă inutilă de scurtă durată specifică ignoranței adolescentine.
      • Like 0
  • check icon
    O mică eroare. De-a dori ca lucrurile să stea în loc. /// Se înțelege că, în paralel, uităm ochii dați peste cap ai bătrînilor din vremea tinereții noastre. /// De meditat cum priveau acei senecți - de altădată - bluesul. Îmi fuge mintea, în context, la o piesă Salvatoare Adamo: „chiar dacă un metru ne separă” („Vous permettez, Monsieur?”), părinți fetei cu care dansa la un 1963 tot urît se uitau...
    • Like 2
  • Tudor check icon
    "Ceea ce m-a frapat – abia acum, deşi fenomenul nu e recent – este că, în multe cluburi, nu mai sunt blues-uri." - Ahahahahahaha. Si ia zi, bo$$, cand l-au asasinat pe Franz Ferdinand cum a fost? Cred ca erai de fata.
    • Like 1
    • @ Tudor
      Înseamnă că tu tocmai ești in focurile fu scuze. Tu ai creat Particula lui Dumnezeu, nu ? Că prea le știi pe toate. Copile, nu poți fi și tânăr și bătrân . Alege. Ca să nu fii ales...
      • Like 0
    • @ Ene Adrian
      Tudor check icon
      Traducere in romaneste ai?
      • Like 1
    • @ Tudor
      L-a asasinat. I-a scris ceva şi Franţ a citit. Îi datorăm Transilvania.
      • Like 0
  • check icon
    ...o posibilă soluţie o oferă Houellebeck, în "Particule elemnetare" : de citit !...
    • Like 2
  • Blues, blues,blues....ce vremuri frumoase, când partenera lua mâinile de pe umerii tai și le punea în jurul gâtului tău, era semn bun...
    • Like 3


Îți recomandăm

Bursa BT Roberto Marzanati la Executive MBA University of Hull

Competiția la Executive MBA University of Hull din Cluj-Napoca, program acreditat internațional, este deschisă celor care doresc să facă un pas înainte în dezvoltarea profesională şi personală, indiferent de domeniul în care lucrează, public sau privat. Candidații trebuie să aibă cel puțin 3 ani experiență în management după terminarea studiilor şi să cunoască limba engleză la nivel avansat.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Allkimik

În urmă cu 12 ani, a plecat în India, în vacanță, cu un aparat digital scump și un altul ieftin, pe film, cu care a făcut poze mai mult seara, fără să aibă nicio așteptare de la ele. Când le-a developat la un atelier, a rămas surprins de profunzimea imaginilor și, ținând în mână diapozitivele, a avut revelația prezenței fizice a fotografiei.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Chef Alex Dumitru

Bună parte dintre ingredientele proaspete pe care le utilizează în rețetele sale de adevărat făuritor de gust, chef Alex Dumitru le cumpără, de două-trei ori pe săptămână, din Piețele Obor, Domenii și Matache. Merge doar la producători testați, care au întotdeauna grijă să îi ofere materii prime de calitate. Totul trebuie să fie proaspăt, de sezon.

Citește mai mult