Pentru cei care doresc să se întoarcă în timp, Republica Teleorman este destinația ideală

Foto: În iarnă, când sute de mii de protestatari erau pe străzi, la Alexandria au ieșit pe străzi câțiva curajoși. 

Pentru cei care doresc să se întoarcă în timp, Teleormanul este destinația ideală. Într-un loc în care frica face regulile jocului, puțini au curajul să strige de pe margine. Iar cei care o fac plătesc. Mai devreme sau mai târziu, orice act de rebeliune manifestat deschis și public în județul în care Liviu Dragnea și-a construit imperiul este plătit cu vârf și îndesat. Și totuși, curajoși există, chiar dacă, în cele din urmă, ei ajung să fie catalogați drept indivizi care și-au pierdut uzul rațiunii. Căci numai niște nebuni ar putea crede că vreo piatră se poate mișca altfel decât o cer interesele partidului unic. În Republica Teleorman, curajul e ori nebunesc, ori inexistent.

În momentul acesta, o mână de oameni mai îndrăznesc să exerseze exprimarea liberă în județul lui Dragnea. Ei sunt cu atât mai îndrăzneți, cu cât scrisul lor reprezintă singura formă de opoziție la puterea unică, pentru că în Republica Teleorman nu există vreo opoziție reală la monolitul roșu. În consecință, cei care mai au îndrăzneala de a scrie ce cred și de a arăta realitatea așa cum ei o văd înlocuiesc, de fapt, opoziția. Tocmai de aceea, puternicii județului nu se războiesc niciodată cu adversarii politici, ținta lor principală fiind mâna aceasta de oameni care mai au cutezanța de a-și exprima gândul, așa cum e el: necenzurat. 

Cu doar câteva luni în urmă, primarul Alexandriei declara într-o emisiune a unui post național de televiziune că a angajat detectivi care să-i urmărească pe jurnaliștii sau pe formatorii de opinie de pe Facebook, pentru a vedea „cu cine comunică și cu cine se întâlnesc”. Momentul a fost halucinant, pentru că în nicio lume care pretinde că a înțeles democrația, un om politic nu poate face o astfel de declarație publică. În fapt, el vorbește despre hărțuirea unor oameni (majoritatea de vârsta propriilor săi copii), doar pentru că aceștia îndrăznesc să aibă altă opinie decât cea agreată de monolitul roșu. În afara celor vizați direct, nimeni nu s-a scandalizat. Societatea civilă din Teleorman este aproape inexistentă, așa că jurnaliștii și formatorii de opinie vizați s-au resemnat cu ideea că așa trebuie să fie: ca să poți scrie liber, trebuie să suporți și un preț.

S-au făcut, probabil, verificări, prin mijloace pe care presa de aici nu le comentează și nici nu dorește să le comenteze, după care au început să apară consecințele. Jurnaliștii pe care partidul nu-i consideră prieteni nu sunt invitați la conferințe de presă, la evenimente publice și nici nu li se răspunde la telefon, atunci când au de pus vreo întrebare. Liviu Dragnea însuși a dat directive de felul acesta liderilor locali, atunci când a venit să anunțe că va transforma prefectul apolitic în primul candidat la Senat al PSD în Teleorman.

Dintr-o dată, o explozie de conturi neasumate a revitalizat mediul virtual din Republică, iar jurnaliștii incomozi au înțeles pe pielea proprie ce înseamnă cu adevărat o campanie de discreditare. În ciuda fenomenului, ei au continuat să scrie. Abia recent s-a văzut clar și cireașa de pe tort: un jurnalist s-a trezit că primarul Alexandriei cere în instanță ca el să presteze muncă în folosul comunității, pentru că nu și-ar fi plătit la vreme niște amenzi. Dincolo de faptul că în Teleorman, orice jurnalist știe că dacă nu pupi mâna puternicului de serviciu mori de foame, așa că puținii care îndrăznesc asta nu-și prea permit să plătească la timp amenzi, trebuie spus că respectivul jurnalist este unul din foarte puținii oameni ai orașului, în cazul cărora s-a aplicat măsura trimiterii în instanță pentru o astfel de abatere. Deși s-a făcut destul de mult caz pe subiect, puternicul de serviciu nici măcar n-a dorit să-și exprime un punct de vedere cu privire la o măsură ce are, de la distanță, un puternic iz de răzbunare. De ce? Jurnalistul în cauză presupune că primarul Alexandriei nu-l iartă pentru publicarea unor filmări care arătau felul în care se dă șpagă în instituția pe care o conduce.

A fi jurnalist în Teleorman nu e nici ușor, și nici confortabil. Nu e ușor să răspunzi în crucea nopții unor telefoane de amenințare, după cum nu e ușor să combați cât e ziulica de lungă discreditările unor neasumați virtuali, bine plătiți de monolitul roșu. Excluzându-i pe cei care încă mai cred că scriu la Scânteia, jurnaliștii Teleormanului se luptă cu niște forte inegale, doar pentru că luptă în numele unui principiu: libertatea de exprimare. Cu atât mai mult faci asta, după ce primarul Alexandriei îți oferă un bilet doar dus din Republica lui Dragnea și te sfătuiește prin intermediari să pleci. Principiul libertărții de exprimare se transformă astfel în alt principiu: „Plec când vreau eu, nu când spuneți voi!”

Mentalitățile Teleormanului nu se vor schimba prea curând, așa că e greu de sperat că vom apuca să trăim în normalitate aici pe parcursul vieților noastre. Monolitul își educă oamenii cu o mână forte, iar ei vin cu încredere și îți spun verde-n față că statul român nu funcționează din cauza războiului pe care îl poartă DNA cu infractorii. Oricât le-ai explica banalul fapt că oamenii legii au obligația de a purta un război cu infractorii, ei vor rămâne pe poziții și vor continua să creadă placa învățată în ședințele de partid. 

Dar presa liberă în Teleorman, cât a mai rămas din ea, așa săracă și neputincioasă, așa lovită din toate direcțiile, trebuie să supraviețuiască! Pentru că dacă pierdem până și dreptul de a plânge, atunci e totul pierdut!

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp