50 de voci în Teleorman fac cât 50.000 de voci în București

Foto: Liber în Teleorman

S-a spus că 50 de voci în Teleorman fac cât 50.000 de voci în București. Oricât de forțată ar părea proporția, ea este una justă. În realitate, a găsi în Teleorman o voce care să se opună curentului majoritar e adeseori o încercare similară căutării acului în carul cu fân. Dar perspectiva grațierii și amnistiei realizate în favoarea unor infractori în costum Armani a reușit să pună pe jar Teleormanul. Și, în realitate, 50 e doar o cifră. 

Și nu cifrele vorbesc despre nemulțumirea din Teleorman, căci aici nemulțumirea se ține închisă bine în casă, se încuie în debara, ca să n-o audă vecinul angajat și el la primărie, la consiliul județean și la la TelDrum și s-o bârfească prietenilor și oamenilor de casă ai Baronului, care pot face oricui viața un coșmar. 

Evident, cineva din lumea civilizată ar putea crede că la mijloc e vreo exagerare, însă cine cunoaște Teleormanul știe că aici comunismul n-a murit. Că aici e mai bine să-ți fie frică decât foame. Și că Baronul e Dumnezeu, așa că ieșirea celor 50 în stradă, în semn de solidaritate cu restul lumii normale, a avut aspectul general al unei blasfemii. Desigur, toate cele aproximativ 50 de voci (căci e posibil să fi fost cu unul sau doi mai puțini oameni decât am estimat noi) și-au asumat niște riscuri serioase, căci aici, în Teleorman, devii paria pentru mult mai puțin. 

Dar fiecare a considerat că riscul merită, căci ei n-au strigat doar pentru ei, ci pentru familiile lor de-acasă, pentru prietenii lor angajați la primărie, la consiliul județean sau la Teldrum, pentru rudele lor care încă tresar la auzul numelui Lui. Pentru prieteni a strigat și Dănuț. Cine e Dănuț? Un tânăr de vreo 25 de ani, care a avut norocul să se angajeze la una dintre cele două, trei companii cu capital străin din județ. Patronii au venit din țări mai civilizate la noi în județ pentru forța ieftină de muncă, așa că un tânăr care face, să zice, în Londra exact ceea ce face Dănuț în Teleorman câștigă în câteva zile cât Dănuț într-o lună. 

Dar el nu e nemulțumit din cauza asta. El crede doar că nu e normal ca infractorii să poarte costume Armani și să conducă guverne din umbră. Și nici să dea legi pentru interesul personal. De asta a strigat Dănuț. Pentru prietenii lui, care nu au loc de muncă, după ce au învățat cu anii prin facultăți de stat, dar n-au avut bani să plătească „darul” pe la primărie, pe la consiliul județean a strigat și Mihai. Mihai lucrează la spital și știe cât de gravă e situația sistemului sanitar.

El vede cum oamenii ajung la UPU și trebuie să-și cumpere singuri tratamentul, căci spitalul n-are resurse. Vede cum medicii sunt suprasolicitați, cum ațipesc cu fruntea pe birou, căci nu sunt bani pentru noi angajări și, chiar dacă ar fi, medicii buni evită spitalele din Teleorman, căci ce om sănătos și-ar îngropa destinul aici? 

Răzvan face performanță în sport. El nu mai suportă bătaia de joc, lipsa finanțării valorii de orice fel. S-a săturat de ipocrizie și de minciuni, așa că a strigat pentru onestitate. Adi e un tânăr foarte inteligent, are propria afacere, dar evită să se expună prea mult, căci în Teleorman, toată lumea cunoaște pe toată lumea și o vorbă aruncată de cine trebuie acolo unde trebuie îți poate compromite munca de ani de zile. 

Așa că Adi a strigat pentru bun simț și pentru eliberarea din cătușe nu neapărat a infractorilor, ci a spiritual civic din județul pe care-l iubește, în ciuda tuturor acestor lucruri, și din care nu vrea să plece. De dragul principiilor a strigat și Nicușor. Teoretic, Nicușor nu prea avea ce căuta la protest, căci el e, de vreo câteva luni, om politic. 

Treaba e că organizația lui are vreo trei membri, căci în Teleorman, cine nu se înscrie în PSD riscă să aibă probleme, așa că oamenii nu se leagă la cap fără să-i doară. De aceea, vocea lui Nicușor n-a deranjat, căci ea a exprimat credința intimă a acestuia că Teleormanul merită un vis în care să creadă: posibilitatea de a striga ce nu poți tolera. 

Daniel și-a luat drapelul cu el, căci de drapel nu se desparte niciodată. El a strigat din solidaritate cu protestatarii de la București, căci nu i se părea firesc ca la el acasă lumea să doarmă, în timp ce alții îngheață pe străzi. 

Un trecător, fotografiat dintr-o eroare (căci intenționasem să-i surprind câinele într-un instantaneu), s-a supărat atât de tare, încât m-a amenințat că-mi sparge aparatul de fotografiat în cap. N-a fost nicio supărare, căci am înțeles frica de a apărea în niște poze de la un protest în care lumea îl huiduia pe Dragnea

Tibi e expert în calculatoare și nu-l prea interesează politica, dar are copii acasă și nu vrea infractori pe străzi. Nici măcar dacă poartă costume Armani. Alături de ei, a mai strigat și o fetiță de vreo 7 anișori. Vocea aceea inocentă, strigând: „Jos hoții!” a fost, probabil, cea mai dureroasă voce pe care subsemnata a auzit-o vreodată în treizeci de ani, căci nu e firesc ca astfel de cuvinte să fie conștientizate atât de devreme și atât de vehement. Simion a venit împreună cu patrupedul de companie. Pur și simplu, a simțit nevoia să taxeze dezinformarea mediatică, căci plata oamenilor și a câinilor pentru exprimarea unor nemulțumiri legitime i s-a părut o poveste lipsită de orice urmă de bun simț. Și-au mai strigat și alții, dar numele lor nu pot fi menționate aici, din simplul motiv că asta le-ar genera probleme la locul de muncă… 

Pe lângă grupurile formate în fața Casei de Cultură din Alexandria treceau oameni care-și făceau cruce, căci nu mai auziseră niciodată cuvintele „Jos Dragnea!” în județul baronului. Ba chiar un trecător, fotografiat dintr-o eroare (căci intenționasem să-i surprind câinele într-un instantaneu), s-a supărat atât de tare, încât m-a amenințat că-mi sparge aparatul de fotografiat în cap. N-a fost nicio supărare, căci am înțeles frica de a apărea în niște poze de la un protest în care lumea îl huiduia pe Dragnea. Pentru ca frigul să devină mai ușor de tolerat, o parte a protestatarilor au intonat Imnul Național și cântece patriotice. La un moment dat, cineva a venit printre oameni și le-a spus că Dragnea e în județ, așa că vreo doi dintre participanți au sugerat că ar fi o idee bună ca oamenii să se îndrepte către conac. Dar frica a fost mai puternică și, în scurt timp, protestul s-a stins. Totuși, faptul că niște oameni s-au strâns laolaltă, pentru a susține o idee contrară intereselor baronului de Teleorman a fost incredibil. Vor exista, probabil, consecințe.

Nu azi, nu mâine, căci stăpânii județului știu să joace bine cartea inocenței. Dar ei nu uită. Și peste două săptămâni, două luni sau doi ani, când totul va fi uitat, Mihai, Tibi, Daniel, Nicușor, Adi, Răzvan sau oricare altul dintre cei care au fost acolo se vor confrunta cu o consecință a curajului lor. Ei știu asta. Și totuși, nu se tem. Nu, nu-și fac speranțe că Teleormanul va deveni, la un moment dat, un județ mai puțin roșu, căci la noi și galbenul s-a pierdut în culoarea trandafirilor, dar ei au copii acasă și oameni pe care îi iubesc. În ochii lor, a copiilor și a celor dragi, ei nu vor să arate ca niște slugi. Și asta a fost, probabil, miza celor 50 de voci care au tulburat liniștea pe moșia lui Dragnea… O miză care poate părea mică de la București. Dar pentru cine e teleormănean, ce au făcut acești oameni se numește „act de eroism”. Și cine râde de așa ceva nu face altceva decât să elibereze frustrarea că nu poate face și el la fel… 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp