Unii cititori au înțeles din articolul despre Platon și Aristotel (și alți filosofi ai Greciei antice) că nu sunt niște filosofi atât de mari pe cât îi arată firma. Au înțeles bine. Această afirmație o voi proba, spre deosebire de marea majoritate a vechilor gânditori greci, care doar afirmau.
La Platon nu prea am ce să critic, întrucât filosofia lui e un soi de Biblie a unei religii, sau o colecție de cugetări fanteziste, scrise cu talent: Teoria Formelor Perfecte, a Virtuților Înnăscute, Nemurirea Sufletelor prin Metempsihoză (reîncarnare, ca în hinduism), cuplată cu teoria că nu contează observația și studiul, ci ne reamintim dintr-o viață anterioară, basmul despre un continent imaginar, Atlantida, Mitul Peșterii, o fabulație care nu dovedește nimic, teoria celor 5 solide perfecte din care ar fi alcătuită materia, tetraedru, cub, octaedru, dodecaedru, icosaedru, pe care matematicianul plezirist Platon le-a împrumutat de la matematicianul profesionist Theaitetos, profesorul său. Un mare avantaj al lui Platon în posteritate a fost păstrarea miraculoasă, aproape în totalitate, a masivei sale opere vreme de mii de ani. În vreme ce din mulți alți greci a supraviețuit o frază sau nici atât. Prin urmare, Platon este studiat așa cum insul care și-a pierdut cheile în tufe le caută sub felinar, fiindcă acolo e lumină mai multă.
Și destule dialoguri sunt sofisticării, despicări de fir în 14, redundanțe, de dat uitării...
Cu Aristotel, situația e și mai gravă, deoarece el a blocat pur și simplu știința vreme de 2.500 de ani prin autoritatea lui, pusă mai presus de orice de Biserica Catolică, care aproape că l-a sanctificat. Exemple:
• a așezat Pământul în centrul Universului;
• a hotărât, fără observație sau experiment, că „Cele de Sus”, din ceruri, este interzis a fi judecate după legile „Celor de Jos”, sublunare, telurice. Adică, ceea ce abia Newton a contrazis, prin legea Atracției Universale. Prin extensie, nu a permis folosirea legilor dintr-un domeniu în studiul altuia, prohibind astfel interdisciplinaritatea;
• modelul planetar. Așa cum observă fizicianul Nobel Steven Weinberg: „Aristotel a stricat totul: i-a atribuit lui Jupiter toate cele 4 sfere pe care le dăduseră Eudoxus și Callippus. Necazul era că Jupiter primea o mișcare diurnă de la Saturn și de la cea mai îndepărtată dintre cele 4 sfere ale sale, așa încât se rotea în jurul Pământului de două ori pe zi!
Mai grav, Aristotel a adăugat numai 3 sfere în contra rotație înăuntrul celor 4 sfere ale lui Jupiter, pentru a anula propriile sale mișcări inexplicabile, dar nu și mișcarea sa diurnă, iar apoi i-a atribuit lui Marte, următoarea planetă, toate cele 5 sfere pe care i le dăduse și Callippus, așa încât Marte se rotea în jurul Pământului de 3 ori pe zi! Continuând în felul ăsta, în schema lui Aristotel, Venus, Mercur, Soarele și respectiv Luna se roteau zilnic în jurul Pământului de 4,5,6 și respectiv 7 ori!”;
• a atribuit, prin a sa „cauză finală”, un scop existențial predeterminat tuturor lucrurilor și ființelor care, firește, nu putea să vină decât de la Zeul. Abia Darwin și Wallace l-au contrazis, înlocuind cauza finală cu mecanismul orb al evoluției prin selecție naturală;
• a pretins că, în drum spre Pământ, corpurile grele cad mai repede decât cele ușoare. Literă de lege până la Galilei, care a îndrăznit să scrie: „Dacă ar fi cum susține Aristotel, atunci o ghiulea de 100 de funți, aruncată dintr-un turn de 100 picioare, în același timp cu o piatră, va ajunge la pământ înainte ca piatra să cadă un picior”;
• o săgeată se deplasează orizontal și, apoi, brusc, vertical în jos. Așa a interzis Aristotel parabola...;
• dacă acțiunea asupra unui corp încetează, corpul se oprește. Așa a interzis Aristotel forța de inerție. De altfel, opul „Fizica” al marelui gânditor este alcătuit în mare măsură din greșeli, confuzii și considerații obscure, fiind ilizibil astăzi;
• a negat existența vidului. De la Stagirit se trage zicerea „Horror vacui”, „Natura are oroare de vid”. Abia Torricelli l-a contrazis prin experimente cu presiunea atmosferică.
Apoi, aberații socio-antropologice cât se poate de nocive:
• „Femeile, prin comparație cu bărbații, sunt «imature», «deficiente», «diforme», chiar «monstruoase». Ele au sângele mai rece, un rol secundar în reproducere și sunt inferioare pe toate planurile bărbaților, care sunt ființele perfecte”. Prezintă și o dovadă: „Dacă tai testiculele unui băiat, vocea îi va rămâne subțire și nu va cheli niciodată. Pe cale de consecință, femeia este un bărbat mutilat”. În plus, Aristotel, deși căsătorit de două ori, ca un mascul adevărat, nu s-a uitat în gura nevestei, a afirmat însă cu tărie că femeile au mai puțini dinți decât bărbații. Iar copiii sănătoși se fac când bate vântul de la Nord...;
• „Un om născut surd va fi incapabil de rațiune”;
• „N-a existat niciun prim om, nici nu va exista un ultim om. Oamenii vor naște mereu oameni”. Prima parte e falsă, a doua, neîntemeiată;
• „Sediul inteligenței este inima, creierul doar răcește sângele”;
• „Unii oameni se nasc sclavi, alții nu”.
În sfârșit, Miscellanea:
„Dacă un om este mușcat de un câine turbat, el nu turbează. Alte animale, da”;
„Mușcătura de chițcan e periculoasă pentru cai, în special dacă chițcanul e o femelă gravidă”;
„Elefanții care suferă de insomnie pot fi vindecați dacă li se freacă umerii cu sare, ulei de măsline și apă caldă”;
„Anghilele iau ființă spontan din noroi”.
Mai sunt, dar ajunge o măciucă la un car de oale.
P.S.
Probleme propuse:
1) Avem la dispoziție o brichetă și două sfori care ard, fiecare cu viteză variabilă, într-o oră. Cum măsurăm 45 minute? (problemă propusă de dl Bogdan Ghiț).
2) Fie 2n+1 numere oarecare. Dacă se fac două grupe de câte n numere, alese la întâmplare, și suma numerelor dintr-o grupă este egală cu suma numerelor din cealaltă grupă, să se arate că toate cele 2n+1 numere sunt egale (problemă propusă de dl Vlad Zografi).
3) Să se demonstreze că suma primelor n numere impare este un pătrat perfect (problemă propusă de dl Dan Tudose).
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
