Sari la continut

Încearcă noul modul de căutare din Republica

Folosește noul modul inteligent de căutare din Republica. Primești rezultate în timp ce tastezi și descoperi ceea ce te interesează filtrat pe trei categorii: texte publicate, contributori și subiecte. Încearcă-l și spune-ne cum funcționează, părerea ta ne ajută.

Popa și votul - Biserica și politica

„Noi… pentru cine votăm?”

Aveți, cu siguranță, în minte exemple de preoți (de orice confesiune) care le-au spus enoriașilor pentru cine să voteze. Uneori și fără să fie întrebați. Ați citit în presă astfel de știri. Desigur, nu aceasta este misiunea preotului. Pentru o mână de „cărămizi” (sau de „arginți”) promise de un partid sau candidat pentru construirea/renovarea „bisericii din sat” unii confrați preoți au pus în pericol „Cărămizile” menite să ajute la edificarea binelui comun și a statului de drept.

Da, unii au construit cu acele cărămizi o biserică de piatră, dar vai, câte alte „cărămizi” și „temple/biserici” au demolat în sufletele oamenilor.

Și preoții votează, da. Dar nu ar trebui să spună niciodată în biserică sau la predică pentru cine. Misiunea Bisericii nu este de ordin politic, economic sau social; scopul ei este religios. Preoții nu se cuvine să ne îndemne unde să punem ștampila la vot, ci se cade să evanghelizeze conștiințele și să convertească mentalitățile și obiceiurile corupte.

Unii mi-ar da repede dreptate și mi-ar spune: Bravos frate, ești un popă cool; Biserica trebuie să fie cuminte, să fie neutră, să nu iasă din catacombe. Pe bune?! Am o veste pentru ei. Isus nu a fost nici cuminte și nici neutru. Dacă ar fi fost așa nu ar fi murit pe cruce și nici n-ar fi înviat, s-ar fi „descurcat” și „acomodat” așa cum fac mulți. Iar noi? Noi pe El îl vestim.

Biserica (preoții) trebuie să se autoexcludă din „politică” (cu minusculă), dar nu poate renunța niciodată să facă „Politică” (cu majusculă).

„Biserica nu poate și nici nu trebuie să ia în mână bătălia politică pentru a construi o societate cât mai dreaptă posibil. Nu poate și nici nu trebuie să înlocuiască statul. Dar nu poate și nici nu trebuie să rămână deoparte în lupta pentru dreptate. Trebuie să intre în această luptă pe calea argumentării raționale și trebuie să trezească acele forțe spirituale, fără de care dreptatea, care implică și renunțări, nu se poate afirma și nici nu se poate dezvolta. Societatea dreaptă nu poate să fie opera Bisericii, ci trebuie să fie realizată prin politică. Cu toate acestea, Biserica se implică în mod profund în favoarea dreptății, lucrând pentru deschiderea inteligenței și a voinței la exigențele binelui” (Papa Benedict al XVI-lea, Deus caritas est, nr. 28).

Altfel spus, noi, preoții, nu se cuvine să căutăm în politică doar cărămizi pentru biserica din sat, ci Cărămizi pentru edificarea sufletelor și convertirea conștiințelor în vederea binelui comun. Papa Ioan Paul al II-lea spunea referitor la preoți și politică: „Chiar și atunci când cetățeni de credință creștină ar constitui în mod lăudabil partide inspirate în mod expres din evanghelie, (preotul) nu va înceta să se angajeze pentru a face în așa fel încât lumina lui Cristos să lumineze și celelalte partide și grupuri sociale” (L’Osservatore Romano, 29 iulie 1993). Așa că, mâna jos de pe ștampila de vot a enoriașilor și înapoi la evanghelizarea conștiințelor.

Care trebuie să fie relația corectă dintre Biserică și politică? „Relația trebuie să fie în același timp paralelă și convergentă. Paralelă, pentru că fiecare are propriul drum și propriile îndatorii specifice. Convergentă, numai în a ajuta poporul. Când relația converge înainte, fără popor, sau nesocotind poporul, începe acea coabitare cu puterea politică care ajunge să putrezească Biserica: afacerile, compromisurile… Trebuie ca relația să fie paralelă, fiecare cu propria metodă, propriile îndatorii, propria vocație. Convergentă doar pentru binele comun. Politica este nobilă, este una dintre formele cele mai înalte de caritate, așa cum spunea papa Paul al VI-lea. O murdărim când o folosim pentru afaceri. Chiar și relația dintre Biserică și puterea politică poate să fie coruptă, dacă nu converge doar spre binele comun” (Papa Francisc, 15 decembrie 2013).

Deci: „Noi… pentru cine votăm?”

Nu vă voi spune eu, cu siguranță. Și sper că nici vreun alt preot nu o va face. Dar vă îndemn(ăm) să mergeți să votați.

Pentru cei indiferenți și indeciși iată îndemnul lui Roberto Benigni, nu, nu e un alt papă (din papi am tot citat), ci un comic italian:

„Desigur, acum mă veţi întreba: - Benigni, în vremurile noastre care sunt aşa cum sunt vrei să ne spui că trebuie să respectăm politica? - Nu, chiar deloc, eu nu vă spun să respectaţi politica, vă spun să o iubiţi. Să iubiţi politica. Este lucrul cel mai înalt, lucrul cel mai înalt al gândirii umane pentru a construi viaţa noastră împreună; pentru a organiza pacea, liniştea şi munca. 

Există numai politica, nu există o altă ştiinţă. Iar cei care se ocupă cu ea ştiu acest lucru. Deci vă spun să iubiţi politica. A nu avea interes pentru politică înseamnă a nu avea interes pentru viaţă. Nu mă interesează deloc subiectul…. Cum adică nu te interesează subiectul? Înseamnă că nu te interesează nu numai viaţa ta, dar nici viaţa copiilor tăi: Dacă va merge la şcoală… Dacă va avea un învăţământ bun… Dacă va fi îngrijit când se îmbolnăveşte… Dacă se căsătoreşte… Dacă va găsi de lucru… Nu, nu mă interesează… Vă las pe voi…. „Vă las pe voi?...” Dar e viaţa copilului tău… Viaţa ta… Asta e politica…. Organizarea vieţii noastre… Construirea vieţii noastre… A dispreţui politica este ca şi cum te-ai dispreţui pe tine însuţi…. Şi nu trebuie confundată instituţia cu cel care o reprezintă în acel moment… Sigur, există şi politicieni îngrozitori… Dacă, de exemplu, un tată îşi bate copilul de dimineaţă până seara… nu Paternitatea este îngrozitoare – paternitatea este extraordinară! – acel tată este îngrozitor…

… Există unii politicieni care nu ne plac… dar nu sunt toţi la fel… Există unele expresii îngrozitoare…. Când spunem că toţi politicienii sunt la fel… Atunci facem o extraordinară favoare politicienilor răi, necinstiţi şi proşti… Pentru că este ca şi cum nu i-am fi recunoscut… Ei se bucură : Ha, nu ne-a văzut nimeni aici, hai şi tu… Aici nimeni nu bagă de seamă nimic… Suntem toţi la fel… E îngrozitor… De fapt alimentăm această atitudine… Cel de-al doilea duşman al constituirii şi al traiului nostru împreună în mod ordonat şi liniştit este votul… Votaţi!... Votaţi!... Este unicul instrument pe care îl avem… Dar pentru a ajunge la vot a fost nevoie de mii de oameni care au murit, pentru a nu spune milioane, pentru a ne da nouă posibilitatea de a ne exprima… de a exprima cea ce noi ne dorim… Există mereu o diferenţă… Chiar şi între doi îngrozitor de răi există unul mai puţin rău… Fiţi atenţi că fiecare dintre noi are asupra lumii mai multă putere decât crede… Fiecare îşi aduce contribuţia sa invizibilă dar concretă pentru bine sau pentru rău, pentru ceea ce este corect sau incorect… Micuţ de tot, dar există!... Chestiunea cea mai îngrozitoare este să te retragi, să nu votezi… Voi puteţi să-mi spuneţi: Benigni, eu fac ce vreau. Corect! Constituţia a fost scrisă tocmai pentru a garanta libertatea… Dar există un articol despre vot… E ca şi cum ne-ar spune: îţi dăm toate posibilităţile dar nu abandona, nu te retrage… chiar dacă greşeşti…. Chiar dacă votezi un lucru greşit îmi dai posibilitatea de a te combate, de a spune: Uite ce e, nu sunt de acord… Şi în modul acesta ne organizăm viaţa… dar dacă te tragi înapoi, dacă nu votezi este îngrozitor!… îngrozitor! Este ca şi sub Ponţiu Pilat... Ajunge pe mâinile mulţimii… Iar mulţimea îl alege întotdeauna pe Baraba. Întotdeauna!....”

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Cri check icon
    In istoria noastra postdecembrista, poporul roman l-a ales deseori pentru Baraba, din ignoranta uneori, datorita manipularii alteori, din nepasare, din spirit de fronda, etc.
    E drept ca pentru noi, in contrapondere cu Baraba nu a existat si un Isus, ci in general personaje politice de acceasi teapa ca banditul biblic. Israelitii, ca popor, au platit scump alegerea facuta de ei in urma cu peste 2000 de ani....Abia in ultimii zeci de ani Dumnezeu pare a da semne ca i-a iertat. In fond evreii chiar sunt poporul ales.
    Dupa mintea mea, in anul de gratie 2016, cand Europa civilizata este supusa asaltului a milioane de musulmani care, odata ajunsi pe pamant european, refuza normele crestine de viata, democratia si civilizatia de tip occidental, rolul Bisericii ar trebui sa creasca, atat la noi cat si in toate tarile UE.
    Asaltul musulmanilor a fost incurajat nu doar de incompetenta si manevrele politice criminale ale unor lideri politici precum Angela Merkel, ci si de laicizarea tot mai accentuata a statelor Europei de Vest, de izgonirea credintei crestine din scoli dar si din traditiile si mentalitatea oamenilor; se poate constata cu usurinta ca negarea valorilor crestine in lumea occidentala europeana nu a adus nimic pozitiv in moralitatea oamenilor si a comunitatilor.
    Se intampla exact ce isi doreau liderii musulmanilor, adica izgonirea de facto a crestinismului din setul de valori morale al lumii occidentale.
    Consecinta va fi ca dupa invazie ( care este in curs de desfasurare ), musulmanii vor putea sa-si impuna nestingheriti Islamul in Europa, cu tot ce va decurge din acest lucru.
    Asta este scopul real al musulmanilor pripasiti in Europa; mai ramane ca si europenii sa afle acest lucru.
    Deocamdata, liderii occidentali se dovedesc a fi niste lasi si niste mediocritati jalnice, sau de-a dreptul ticalosi, devenind complici de facto la invazia islamica. Iar o Europa dezbinata, de-crestinata, islamizata fie si partial, va cadea mai usor in bratele lungi ale Rusiei. D-na Merkel, Dl. Putin si altii de teapa domniei sale stiu de ce.
    Doar ca cetatenii obisnuiti au inceput sa rupa calusul "corectitudinii politice"; deocamdata sunt putini si cartesc in soapta. Dar numarul lor creste.
    Iata de ce rolul Bisericii noastre ar trebui sa creasca; din pacate, BOR nu are lideri capabili, care sa uneasca natiunea si sa o indemne in mod credibil la pastrarea valorilor noastre crestine si traditionale.
    Din pacate, actualul Patriarh nu are har bisericeasc, ci doar vocatie de om de afaceri, iar liderul unui nou partid care candideaza la aceste alegeri si care militeaza pentru promovarea acestor valori, a colaborat cu Securitatea comunista.
    • Like 0
  • Excepțional articol: cald, înțelept, clar și simpatic.
    Ideea includerii filmulețului cu Roberto Benigni sprijină cele de mai sus.
    De ce am disprețui dreptul de a ne spune punctul de vedere?
    • Like 0
  • Claudiu check icon
    Ma deranjeaza mai multe aspecte la articolul acestui preot catolic:
    1. Cel mai mult ma deranjeaza ca scrie dintr-o perspectiva paternalista ca din partea lui Dzeu, adica el Francisc Dobos are fir direct cu Cel de Sus si ne distileaza el noua prin articol mesajul divin unui popor facut din niste idioti ce nu pricepem cum devine treaba. Aroganta cu staif ma scoate din sarite mai ales cand vine de la indivizi ce pretind ca vorbesc in numele unei forte nevazute si care nici nu trebuie dovedita, adica "crede si nu cerceta".
    2. Ne mai izbeste si cu citate din cativa papi, care ni le serveste ca niste argumente-ciocan, adica "numai asa poate fi!". Il anunt pe stimatul autor ca sunt de acord cu foarte putin din citatele din prea-ilustrii lui sefi de corporatie, chiar daca am un anumit respect fata de papa Ioan Paul al II-lea ...
    3. Ne citeaza din R. Begnini ca fiind un fel de autoritate suprema, Begnini fiind si el un biet actor si baiat bun, care si-a dat si el cu parerea daca tot l-a intrebat cineva despre o treaba la care clar nu se pricepe, asa cum este politica. Nu i-o iau in nume de rau ca si-a data cu parerea, ci faptul ca Dobos il citeaza ca fiind o autoritate .. ?! Oricum ce a spus Begnini este o prostie.
    4. Autorul cautioneaza interventia bisericii in viata politica prin "evanghelizarea sufletelor"! Adica vezi doamne am trecut la urmatorul nivel, nu mai suntem de acord sa intervenim asa cu nesimtire ca pana cum spunand lui nea Pandele ce sa voteze, ci il luam imprejur si-l "luminam", confiscandu-i mai intai sufletul, ca apoi voteaza el oricum cu cine vrem noi, ca doar ii spun cu cine votez Eu, adica reprezentantul dzeului sufletului lui, si ii zic apoi ca "este insa liber sa voteze cu cine vrea el!" :) Ei, ghici cu cine voteaza nea Pandele apoi?
    De smecherii dintr-astea "divine" sunt satul pana in gat ca roman, am vazut prea multe ...
    • Like 1
    • @ Claudiu
      check icon
      Te sustin. Mai mult, as adauga o observatie referitoare la modul de adresare: e"cool"sa fii popa pe banul enoriasului si sa vorbesti/scrii ca un golanas de cartier. Poate din toata vorbaria (ca altceva nu e), limbajul asta de smeckerash (am scris intenetionat asa) de cartier mi-a sarit in ochi cel mai tare. Restul se inscria oricum in linia stabilita de H.Q.
      • Like 1
  • Calmati-va cu totii. S-a descoperit ca viteza luminii nu este constanta. Toata fizica pe care ai invatat-o este eronata. Erorile se vor simti insa la scara Universala, deci avem timp mii de generatii de acum inainte sa ne vedeam de treaba. Sper din tot sufletul ca teorema lui Pitagora sa ramana in picioare, deoarece este 100% naturala. Tot ce invata 'economistii' la scoala este artificial. O conventie speculativa, o viata irosita, o blasfemie ingrozitoare, nimic nu este dat de la GOD acolo. Bucura-te inca ca poti inclina paharul cu apa, ca poti sadi semnite in pamant, ca ninge. Bucura-te ca ziua are inca 24 de ore si ca mecanica universala - asa cum o stii tu - inca functioneaza fara sa te spulbere. NU mai face pe desteptul degeaba. Inginerii inca au treaba, sa traiasca inginerii, fizicienii sunt la pamant, economistii nu exista. Dobanda este pacat biblic, teoriile lor sunt nule. SOROS distruge imens. Din toate aceste cauze, unii dintre noi (cei mai sofisticati dintre noi) nu ar iesi maine la vot. Si totusi, in coltul asta minuscul de Univers nimic nu ne afecteaza pe termen lung mai mult decat propria indolenta.
    • Like 1
    • @ Valentin Stütz
      check icon
      Si ce propui?Elevii sa nu-si mai faca temele,studentii sa nu mai participe la cursuri?
      Eu unul am studiat fizica aia eronata,am avut momentele mele de gust amar ,dar pina la urma invatam ceea ce mintile noastre au produs la un moment dat.lucrezi cu masuri mari"mii de generatii" doar pentru efect literar...cah!Propui ca alternativa reinfiintarea inchizitiei?Vad ca ai convingeri clare,majusculele marcheaza clar punctele in jurul carora e construit textul...pina la urma politica e pe acelasi palier cu cea mai veche dintre meserii,nu e una nobila asa cum parintele sustine.trebuie sa ne folosim de ea,nu sa fim folositi!
      • Like 1
  • Casargoz check icon
    Sigur. Biserica poate face politica. Poate face politica la nivel inalt. Asa apare cezaropapismul si secularismul.
    Biserica trebuie sa faca ce trebuie, altfel rexultatele pot fi altelee decat cele asteptate.
    • Like 0
    • @ Casargoz
      Nu ai spus nimic, amice. Du ideia pînă la capăt... dacă poți.
      • Like 0
  • M-a impresionat paralela facuta de autor , la sfarsitul expunerii, cu Pilat din Pont.Pilat stia adevarul,l-ar fi putut scapa de crucificare pe Hristos, dar a trebuit sa se supuna majoritatii. Democratic, nu?Majoritatea a gresit, l-a ales pe Barabas. Si, n-a fost singura data in istorie, daca ne-amntim ca si Hitler a vent la putere in cel mai democratic mod, prin votul majoritatii.
    • Like 0
  • check icon
    Pe mine m-a scos din sarite acest articol,mai ales acest Benigni! Cum sa iubesc politica?Pt.mine e cea mai marsava faradelege de pe pamant! Si,tot pt.mine,e facuta de cei mai marsavi oameni! Partea proasta e ca nu-mi dau seama ce as pune in locul ei.Poate niste organizatii profesionale si nu ideologice.Cand aud de ideologia de partid imi vine sa vomit!Cat despre biserica,cred ca e prea sustinuta de stat.Sunt bune bisericile,dar ce-i prea mult....
    • Like 1
    • @
      Oricum i-ai spune .. tot la politica ajungi, doar ca esti satul de mizerii (ca foarte multi altii din tara asta). Orice ai face, dezvoltarea sanatoasa a unei societati nu se poate face fara consultarea oamenilor. De aici necesitatea de a distila cumva vointa tuturor. Si asta nu se poate face decat printr-un sistem de tip piramidal. Daca nu ar exista partide nu s-ar putea creea programe pe care cetateanul sa le voteze. Alternativa la asta este dictatura. Numele astea... partid, ideologie, democratie, dictatura sunt doar niste nume. Ceea ce se intampla dincolo de ele conteaza. Si in tarile cu cel mai inalt nivel de trai lucrurile functioneaza la fel.
      Si in gastile cele mai rau famate, liderul este "cel mai bun", cred ca intelegi metafora..
      • Like 1
  • check icon
    Aproape corect,dar....problemele de percepție apar tocmai din cauza minimalizării aproape totale a voinței populare,de facto,de către politicienii ajunși la putere, care își fac de cap la propriu,mână în mână cu diverși oameni de afaceri veroși și colac peste pupăză,ori scapă nepedepsiți ori primesc,pedepse ultra ușoare,atunci când sunt „prinși„.Apoi un dușman perfid al democrației este ignoranța pe toate planurile ale maselor largi de oameni la braț cu sărăcia, făcând din acestea mase de manevră,ușor de manipulat de către partidele populiste,extremiste puse doar pe jaf național.Și în felul acesta,minoritarii cu ceva bun simț și educație, devin conștienți că votul lor tinde către valoare zero orice ar face,că votează sau nu și de aici dezinteresul de a mai vota vecin cu scârba,resemnarea sau mai grav cu emigrarea.Democrația, face o mare greșeală când extinde egalitatea între oameni la infinit până la ipocrizie, căci ea nu există de facto,să fim serioși și în felul ăsta votează în mod egal și ignorantul și profesorul universitar(hmmm) iar rezultatele nu tocmai bune se văd chiar și în țările așa zis civilizate.(atenți, nu vorbim de starea materială a unui votant ci de capacitatea lui de gândire,discernământ și educație)
    • Like 0
  • Pai sa își facă și poki un partid al lor,un partid cum erau cele din vremea lui Isus. Poate un partid al Saducheilor sau al Fariseilor, depinde de depande , nu ?
    • Like 0
    • @ Stan Toma
      Doar laceastă concluzie te duce mintea, bădie ?
      • Like 1
    • @ Grigoras Gherase
      Bai Grigore,
      Tu ce părere ai bai prostovane ca doar te bagi ca chiloții tanga?
      • Like 0
  • Peste tot e la fel....Biserica reclama amestecul statului laic in treburile lor cnad vine vb de spaga si evaziune dar la votare se amesteca in treburile "Cezarului". La Buzau e cel mai grav...participa si armata si altii... http://www.newsbuzau.ro/eveniment/10662-campanie-electorala-pe-fata-a-ips-ciprinel-crasnel-la-sfintirea-bisericii-din-simileasca-veche-27-11-2016-dupa-sfintire-s-au-retras-la-chef-intr-o-locatie-de-a-lui-cazma
    • Like 0


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult