Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Primul termen de conectare a caselor de marcat la serverele ANAF a fost depășit. Ce urmează. Exemplul Italiei, Portugaliei, Belgiei, Rusiei și Poloniei în colectarea eficientă a TVA

Facturi online

Foto Guliver/Getty Images

În contextul în care România înregistrează cel mai mare deficit la încasarea TVA din Uniunea Europeană (peste o treime din TVA nu se regăsește în visteria statului), raportarea fiscală în timp real devine mai urgentă ca niciodată. TVA ar trebui să fie ușor de colectat având în vedere că orice măsură fiscală ai aplica asupra acestei taxe are efect imediat, vizibil direct asupra bugetului de stat. Cu atât mai mult cu cât în aceste zile se vorbește despre nevoia acută de bani pentru facilități și programe de susținere a afacerilor de către guvernele de pretutindeni și, mai cu seamă, despre cele oferite de Guvernul României, confruntat cu un deficit structural, ar trebui să se dezbată și o strategie de disciplinare a pieței și de întărire a colectării TVA.

Facturarea electronică a fost una dintre principalele măsuri adoptate de Italia, pentru a-și reduce decalajul dintre TVA încasat și cel colectat. De asemenea, începând cu 1 ianuarie 2017, operatorii italieni de TVA, care efectuează tranzacții cu amănuntul și alte activități similare, au putut opta pentru stocarea electronică sau transmiterea zilnică a datelor către Agenția de Venituri prin case de marcat telematice.

Portugalia a apelat, la rândul ei, la utilizarea datelor din facturi – inclusiv facturile pe hârtie, case de marcat și sisteme POS, pentru a detecta nepotrivirile și a identifica decalajul între încasările din TVA și TVA declarată în facturile trimise de contribuabili către administrația fiscală. Aceasta este una dintre măsurile care au contribuit la o scădere a necolectării TVA în Portugalia de la 16% la 10%, din 2012 până în 2016. 

Belgia a introdus în 2014, în legislația privind casele de marcat certificate, o soluție de combatere a fraudei bazată pe patru piloni: o soluție tehnică pentru securizarea datelor (prin care orice manipulare ulterioară a acestora să fie detectabilă); certificarea dispozitivelor în scopuri de securitate; înregistrarea tuturor dispozitivelor la autoritățile fiscale și un program de audit la fața locului.

În Rusia, orice bon fiscal poate fi verificat în timp real printr-o aplicație mobilă gratuită. Verificarea implică scanarea codului QR care, prin lege, trebuie să fie afișat pe fiecare bon. Dacă datele nu se potrivesc, pleacă automat o reclamație la fiscul rusesc. Și Slovacia folosește un sistem similar, prin care orice nepotrivire poate fi raportată administrației fiscale.

Polonia, la câțiva ani distanță, beneficiind și de unele exemple din alte țări, a supralicitat și, printr-un sistem de stimulare/sancțiune, dar și prin introducerea fișierului standard de raportare – așa numitul SAF-T, a reușit să își reducă decalajul de TVA cu o treime.

Desigur, administrații fiscale diferite au ales soluții diferite și modalități diferite de implicare în relația cu părțile interesate. Cu toate acestea, pentru majoritatea țărilor, adoptarea caselor de marcat electronice sau a fișierului standard electronic de raportare (SAF-T) a constituit un pilon important în strategia de disciplinare a pieței.

Unde este România și cum ar trebui să acționeze?

În România, administrația fiscală lucrează de ceva vreme la implementarea și conectarea aparatelor de marcat electronice, care ar permite raportarea în timp real către autoritățile fiscale a informațiilor privind vânzările către populație. Cum primul termen de conectare a caselor de marcat la serverele ANAF a fost depășit, 30 septembrie 2020 era data anunțată oficial pentru marii contribuabili, calendarul stabilit nu mai stă în picioare. Ministerul de Finanțe a anunțat deja intenția de suspendare a contravențiilor aplicabile pentru nerespectarea obligației de conectare la sistemul informatic al ANAF pentru o perioadă de 3 luni.

Măsura este binevenită pentru mediul de afaceri dacă ne gândim la dificultățile practice legate de dezvoltările de soft și exercițiile de testare care să permită raportarea unor date corecte. Cele trei luni de răgaz ne oferă posibilitatea de a sugera administrației fiscale o strategie care, așa cum vedem și la nivelul altor state, să vizeze interpretarea corectă a datelor ce vor fi colectate în timp real de la contribuabili. De exemplu, analizele să aibă în vedere informațiile privind TVA colectată per cote și număr de tranzacții. În acest fel, se vor putea identifica anomaliile bazate pe comparații privind vânzările efectuate de operatorii economici care activează în același domeniu și au un volum comparabil de activitate, comparații privind vânzările efectuate de același contribuabil într-un anumit interval de timp sau corelarea datelor din raportul Z cu deconturile de TVA. 

Tot de ceva vreme, administrația fiscală a anunțat intenția de a introduce și în România fișierul electronic standard de raportare SAF-T, una dintre măsurile menite să faciliteze autorității fiscale accesul, în timp real, la tranzacțiile derulate de contribuabili și, implicit, să le identifice pe cele care prezintă un risc ridicat de fraudă. În același timp, pe termen mediu și lung, SAF-T ar trebui să ușureze procedura de control fiscal, atât pentru ANAF, cât și pentru contribuabil.

Pe termen scurt, estimăm că tranziția către SAF-T va genera complexitate pentru mediul de afaceri. Firmele ar trebui să se gândească de pe acum la aspectele tehnice care țin de adaptarea soluțiilor de IT folosite pentru furnizarea datelor solicitate, dar și de cum le vor comunica către ANAF. De asemenea, recomandăm ca societățile să își revizuiască intern modul în care își identifică din punct de vedere fiscal tranzacțiile derulate, pentru a depista eventualele erori de aplicare a tratamentului fiscal, care, evident, ar fi de dorit să fie corectate înainte de raportare.

Oficialii Ministerului de Finanțe au anunțat recent și inițiativa de implementare a facturii electronice cu număr unic de înregistrare, care ar trebui să se contureze undeva la începutul anului 2022 și care este o altă măsură testată cu succes în perimetrul UE de către autoritățile italiene.

Nevoia de digitalizare a administrației fiscale și beneficiile automatizării în lupta cu frauda de TVA sunt evidente. Soluțiile ar putea fi identificate în rândul celor deja testate de alte administrații fiscale, principalul obiectiv fiind acela de a depista în timp util anomaliile generate de eventualele nedeclarări fiscale. Dar, ca pentru orice reformă, e nevoie de timp și tact în implementarea unor măsuri eficiente, așa cum am observat și în cazul altor state, în care măsurile au fost clar comunicate, procedurile au fost exersate, iar intervalul de timp de probă și calendarul de implementare au fost destul de generoase. Rusiei, de pildă, i-au trebuit trei ani ca să implementeze scanarea în timp real a bonurilor fiscale. Polonia experimentează și acum, la 4 ani de la introducerea raportării – ultima structură de fișier SAF-T impusă contribuabililor de la 1 octombrie 2020 nu este scutită de provocări și dificultăți în conformare.

În concluzie, reforma necesită timp și strategie, dar, mai presus de acestea, o colaborare strânsă între autorități și mediul de afaceri, astfel încât să permită dezvoltarea și implementarea cu succes a unor instrumente eficiente în lupta împotriva evaziunii fiscale. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Verificati toti functionarii ANAF cu detectorul de minciuni si eliminati toti sabotorii (80%) si deabia dupa aceea incewrcat din nou conectarea. Pana nu scapati de ei nu veti face nici o branza! Problema e ca nu se vor lasa verificati, sindicatele vor face gat, Domnul Ministru al finantelor o fi bun la finante, dar nu la lupta cu hotii.
    • Like 0


Îți recomandăm

Cristian Păun - ASE

„Magistrații sunt puși să valideze constituțional o măsură care e împotriva lor. (…) E un conflict de interese evident, care nu știu cum se poate rezolva.” Foto: Facebook Cristian Păun

Citește mai mult

Educatie-

Vă scriu dintre bănci încă pline de firimituri, foi mototolite și carioci fără capac. E liniște acum, copiii sunt la ora de sport, dar am în urechi încă agitația lor de dimineață, cu ghiozdane care se trântesc și întrebări puse pe fugă: „Domnu’, azi citim din poveste?”, „Domnu’, mi s-a rupt creionul, pot să iau altul?”

Citește mai mult

Transformare digitală

Digitalizarea în România avansează cu viteze diferite în sectorul public și cel privat. Firmele private în special din industriile bancară, sănătate sau retail au fost forțate de împrejurări concurența acerbă să se transforme digital, dar instituțiile de stat sunt încă prinse în inerția birocrației și lipsa de viziune strategică. În mediul privat, digitalizarea nu mai este un moft, ci o necesitate pentru scalare și eficiență. În sistemul public lipsa bugetelor multianuale și absența ownership-ului fac implementarea proiectelor de IT un proces greoi sau chiar eșuează (foto: Shutterstock).

Citește mai mult

”Cravata galbenă”

”Cravata galbenă”, filmul regizat de Serge Ioan Celebidachi, fiul marelui dirijor, Sergiu Celibidache, este o biografie cinematografică și, în același timp, o confesiune; o ”partitură” a memoriei naționale scrisă cu ”notele” unui destin încercat. Dincolo de cronologia unei vieți extraordinare, filmul este o introspecție despre libertate și identitate și despre România care a dăruit lumii figuri emblematice și genii; dar pe care nu a prea știut să le păstreze acasă.

Citește mai mult