Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Profesorul de familie

Înainte de a intra în grevă generală, profesorii discută revendicările. Cu cine? Cu plagiatorul-șef al României, elevul Ciucă, căruia ar trebui să-i dea nota 2 și să-l dea afară din oră. Cu Ciucă Ă, care, de când e premier, și-a luat meditator și deprinde sfielnic limba română. Dar Ciucă e cel care ă poate să ă le dea ă, sau nu, niște bani. Ă.

Sau nu. Așa că, după Ciucă, greviștii vor să stea de vorbă cu Iohannis. Cu cine? Cu profesorul Ghinion. Când a răspuns „Ghinion!” la întrebarea: „Cum se face că alți profesori n-au 6 case din meditații?”, Iohannis n-a vrut să spună doar „Fiindcă eu sunt schmecker!”. I-a scăpat printre dinți disprețul față de întreaga breaslă, față de meseria de dascăl. Un profesor adevărat ar trebui să se simtă înjosit de faptul că dă meditații fentând fiscul. Mai mult ca profesorul Iohannis și-a afișat complexul de superioritate. Cu care blochează de 20 de ani catedra de fizică pe care a deținut-o la liceul Brukenthal din Sibiu. 

Dar nu numai premierul și președintele gândesc așa despre școală și cadrele didactice. În România de azi, CUNOAȘTEREA NU REPREZINTĂ O VALOARE. În afară de scris, citit și socotit, prea mulți sunt cei care consideră că nu folosesc la nimic cunoștințele pe care le oferă școala. Pentru că nu te învață cum să câștigi bani – valoarea supremă în societatea actuală. Cum să te învețe asta niște oameni care abia au un salariu de 3000 lei pe lună?

Pe de o parte, această atitudine este justificată. Școala românească nu te învață nicio meserie. După ce termini liceul, facultatea, prinzi meserie la locul de muncă dacă îl ai. Pandemia a accentuat ideea malignă că supermatketurile și spitalele nu pot fi închise, în schimb școlile, da, „și nu se întâmplă nimic”.

Pe de altă parte, nu, nici gând. Cu cât un copil știe și înțelege mai multă carte, cu atât șansele ca el să devină un om bun pentru societate cresc. Cunoașterea ridică bariere împotriva violenței, a vulgarității, a necinstei, lăcomiei, corupției, nepăsării față de semeni. IGNORANȚA E SORĂ BUNĂ CU RĂUL.

Un om educat votează altfel.

Profesorul, dacă e capabil și vrea, mai poate face ceva, pe cât de important, pe atât de dificil: să completeze și chiar să corecteze educația primită de elev de la părinți. Poate să blocheze transmiterea virușilor morali și comportamentali, prea puțin atenuați de la o generație la alta.

În acest sens, fac, pentru că nu sunt în stare să tac, o propunere de care probabil se va râde gros: de ce nu s-ar înființa, așa cum există medic de familie, instituția profesorului de familie? Pe care o familie poate să și-l aleagă. Acest profesor ar putea să viziteze elevul acasă, să stea de vorbă cu el și ai lui, nu în public, la așa-numite ședințe cu părinții, ci într-un cadru privat, intim. În locul orelor de meditații la negru, să aibă grijă de sănătatea educațională a copilului. Și, poate, a părinților...

Dar nu pentru un dispreț de 3000 de lei/lună.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.


Îți recomandăm

Alexandra Căpitănescu finala Eurovision / sursa foto: Profimedia

Alexandra Căpitănescu și trupa ei au obținut rezultat istoric la Eurovision 2026. Cifrele arată așa: locul 3 în clasamentul final, locul 2 la televot în finală, locul 2 în semifinală. Însă, în spatele acestora, se ascunde povestea unei fete de 22 de ani, care urmărește Eurovision de când era mică, și care a ajuns acum să-și transmită mesajul pe scena mult visată, în văzul a peste 160 de milioane de telespectatori.

Citește mai mult

Alexandra Căpitănescu Eurovision / sursa foto: Profimedia

Alexandra a fost înainte de toate mare fană Eurovision, urmărind concursul încă de când era copil. La unele ediții, poate a și adormit înainte de miezul nopții. Sâmbătă, cam pe la aceeași oră, va rupe scena cu „Choke me” și vreo 170 de milioane de oameni o vor privi. Piesa e despre luptele noastre interioare. Și, iată, despre cum le dăm afară în văzul tuturor.

Citește mai mult

bulgaria - profimedia

Românii sunt pasionali și impulsivi când vine vorba de politică. Ne-am obișnuit să fie o caracteristică pe care o justificăm cu originea noastră latină, însă e un aspect negativ. Am observat evoluția vecinilor noștri de la sud, de-a lungul anilor și cu predilecție în ultima perioadă. Cu toate că au avut o instabilitate politică — între 2021 și 2026 au avut loc 8 alegeri pentru diferite structuri de putere și s-au schimbat 10 guverne, iar în aprilie 2026 au ales un pro-rus să facă guvernul — Bulgaria a aderat la moneda euro și a rămas o țară stabilă economic foto: Profimedia

Citește mai mult

Biserica cu Moartea / sursa foto: Google Maps

Ceea ce face Biserica cu Moartea unică – și ceea ce, consider, a popularizat acest nume pentru ea, chiar și printre localnici, unii dintre ei chiar necunoscând faptul că numele oficial al bisericii este “Sf. Nicolae” – este multitudinea de evenimente stranii și tragice ce s-au desfășurat în jurul ei. foto Google Maps

Citește mai mult