Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Puterea mamelor. În doar 6 zile, membrele comunității online La Primul Bebe au strâns 273.000 de euro pentru refacerea secției de pediatrie a spitalului din Moreni

Atena Boca

Primăvara trecută, mamele din comunitatea online La Primul Bebe reușeau să strângă în doar 6 zile 273.000 de euro pentru refacerea secției de pediatrie a spitalului din Moreni, unde ajung anual 4.000 de copii. Primăvara aceasta, cea mai importantă parte a proiectului se apropie de final, iar secția ar putea să primească deja pacienți.

În șase ani, mamele care găsesc și oferă sprijin în comunitatea creată pe Facebook de Atena Boca au strâns pentru diferite cauze umanitare peste 1,5 milioane de euro. „Vrem să avem un impact în societate și de două ori pe an strângem bani pentru proiecte în beneficiul sănătății mamei și copilului”, explică Atena Boca. Cu banii adunați de comunitatea La Primul Bebe, Asociația Dăruiește Viață a reușit să refacă laboratoarele Clinicii de Onco-Hematologie Pediatrică de la Spitalul „Louis Țurcanu”, din Timișoara. Asociația MagiCamp a reușit să construiască un etaj din MagicHome. Mai multe maternități din țară, unde sunt internați prematuri în stare gravă, au primit incubatoare și pompe de sân. 

„Nu vrem doar spitale la standarde normale pentru anii în care trăim. Vrem și oameni competenți care să lucreze acolo”

La Moreni, Atena Boca a găsit condiții din alt timp, dar și un medic dedicat, dornic să schimbe lucrurile. „Ne-a impresionat faptul că este tânăr și că a ales să stea într-un orășel de care alți medici poate că ar fugi. Ne-a impresionat dragostea lui pentru copii și lupta lui de zi de zi pentru a avea condiții mai bune în spitalul în care lucrează. Și tocmai de aceea și campania s-a numit: #VremOM, pentru că vrem oameni în spitale. Nu vrem doar spitale la standarde normale pentru anii în care trăim. Vrem și oameni competenți care să lucreze acolo, pentru că din cauza condițiilor proaste mulți medici ajung să plece din țară. Ne-am gândit că prin renovarea acestui spital nu doar că vom păstra acest medic fain acolo, ci poate că vom atrage noi medici buni”, spune fondatoarea La Primul Bebe. 

Începute de Moș Nicolae, lucrările sunt acum în derulare. În luna aprilie ar putea fi terminată prima fază a proiectului, iar secția ar putea să primească deja pacienți. În aceeași zi, comunitatea de mame a început o nouă strângerea de fonduri, de data aceasta pentru secția de neonatologie a maternității din Râmnicu Vâlcea.

Selectată de Facebook pentru programul Community Leadership, comunitatea La Primul Bebe este locul în care mamele se întâlnesc online pentru a găsi o rețea de sprijin și pentru a rezolva probleme în viața reală. 

„Mamele au nevoie să fie alături de alte mame, care au aceleași probleme, aceleași valori, aceleași experiențe în timp real și atunci își găsesc partenere de drum pe Facebook. Nu pierd vremea: caută informații, își liniștesc îngrijorări, își ventilează emoții, se simt valorizate, se simt văzute și auzite. Ar trebui să înțelegem cât de important e rolul unei mame în primii doi ani de viață pentru toată societatea. Atunci se creează relația de atașament cu copilul lor, care va influența întreaga viață a acestuia. Ce fel de societate vom fi depinde de acești doi ani”, crede Atena Boca.

Întâlnirea pe Facebook duce apoi la întâlniri în viața reală, în parc cu copiii sau la evenimente de educație parentală susținute de La Primul Bebe, care numără la nivel național 23 de comunități. 

„Am creat o platformă în care oamenii se ajută între ei, fără să se cunoască, doar pentru că pot să o facă. Una din mamele noastre scrie că fetița cea mare e spitalizată împreună cu tatăl ei, la București, Ea era cu un bebeluș acasă, nu era din oraș, și întreba mamele dacă cunosc un loc unde tatăl ar putea să plece, lăsându-și fetița în spital, să îi ia niște supă. Și trei mame i-au scris femeii, în mai puțin de o oră, că fac ele supa și o duc ele la spital, fără să se cunoască. Una din mamele noastre face o pană la Brașov cu copilul în mașină și scrie în comunitatea din Brașov și în mai puțin de o oră două mașini cu tați vin și schimbă roata. 

Noi credem că oamenii sunt buni și că trebuie doar să le dai contextul și să le oferi mediul în care se simt în siguranță să ajute”, spune Atena Boca.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Să descălecăm, degeaba fugărim cărarea moartă
    Înspumată e zabaua ca la drumul cel dintîi
    Iarăși ne-au furat amurgul, curcubeul viu ce poartă
    tot arginți și-arginți de salbă, îngropați sub căpătîi

    Să descălecăm, degeaba fugărim caii întruna
    înspre taina îngropată sub un cap de mort frumos
    Pe cararea de sub ramuri calcă iarăși pură, luna
    Þara lui Vlad Þepeș, prieteni: Iată, sînt arginți pe jos!
    Nichita Stanescu
    • Like 0
  • Razvan G check icon
    Exceptional! Ce ar mai fi de spus la o asemenea realizare.
    O singura intrebare, desigur retorica - unde se duc toti banii primiti de statul roman de la noi, contribuabilii constiinciosi si constienti atat timp cat obiective deosebit de necesare sunt realizate din contributii private (vezi spitalul pedriatic de oncologie si multe altele, mai mari sau mai mici)?????
    • Like 1


Îți recomandăm

Copertă Scrisoare pentru Augustin

Deși produc distorsiuni grave, cu impact puternic, statele lumii intervin tot mai des în ordinea spontană a pieței, creând în ultimele decenii cetățenilor așteptarea că cineva are obligația „să-i salveze”. Cu cât statul acționează mai mult prin reglementări cu scop, cu atât blochează ordinea spontană a pieței și obține efecte greu de reparat. Lucian Croitoru remarcă faptul că trăim într-o disonanță cognitivă de amploare istorică la nivel planetar: același om care dimineața respectă un contract, seara votează pentru politici care subminează contractul. Dar nu o face din ipocrizie, scrie autorul.

Citește mai mult

Festivalul Untold anunță a 12-a ediție Blood Network. Donează sânge, salvează o viață și îi vezi gratuit pe Sting, Chainsmokers și James Hype

Organizatorii festivalului Untold One, care se va desfășura în perioada 6-9 august 2026 la Cluj Napoca, anunță startul celei de-a 12-a ediții a Blood Network. Dacă donezi sânge la caravana mobilă care va fi prezentă în 10 orașe, vei primi un bilet gratuit pentru prima zi a festivalului.

Citește mai mult

Prof.dr. Victor Costache

La finalul săptămânii trecute, Casa Națională de Asigurări de Sănătate a publicat în cadrul procesului de transparență legislativă un proiect de ordin care modifică normele tehnice pentru programele naționale de sănătate. Documentul introduce o formulă de calcul care ar trebui să se aplice la nivel de județ, pentru a stabili dacă spitalele publice au o „capacitate depășită”- numai în acest caz urmând a fi contractați furnizori privați pentru îngrijirea pacienților. Cu alte cuvinte, spun asociațiile de pacienți și patronatele din industrie, se urmărește reducerea accesului cetățenilor la tratament. CNAS spune însă că efectul va fi exact opus.

Citește mai mult