Unele seri sunt, pur și simplu, magice. Și nu se uită niciodată. Pentru că activează acele părți din tine care te fac să rezonezi în același ritm cu sunetul magic al unei viori care te poartă departe, prin rapsodiile lui George Enescu. Asta au trăit la castelul transilvănean Bethlen-Haller oameni care și-au dorit să aibă parte nu doar de un concert, oricât de spectaculos ar fi putut fi acela, ci și de experiență și de un sentiment care durează. Sub cerul senin al Transilvaniei, între zidurile încărcate de istorie ale castelului Bethlen-Haller, muzica a căpătat altă dimensiune.
O experiență care a învins timpul
A fost, după cum oaspeții castelui au spus-o la final, o experiență în care timpul parcă s-a oprit în loc, iar Rapsodiile Române ale lui George Enescu au prins viață într-o formulă neașteptat de delicată și puternică: vioara inconfundabilă a lui Alexandru Tomescu și sunetul rafinat al chitarei clasice mânuite de Dragoș Ilie.
Într-un concert-simbol dedicat memoriei lui Enescu, la 70 de ani de la trecerea sa în eternitate, publicul a fost martorul unei experiențe sonore aparte – închizând, cu emoție și reverență, cea de-a XVIII-a ediție a Turneului Stradivarius – Rapsodiile.
Atmosfera a fost completată de eleganța locului, prezența unor invitați de seamă și sprijinul generos al gazdelor de la Jidvei, transformând evenimentul într-o adevărată celebrare a artei, a tradiției și a memoriei muzicii românești.
Iar vioara Stradivarius Elder-Voicu, acest instrument legendar, a fost o punte de legătură între Enescu și Gershwin. Ca să înțelegem pe deplin relevanța simbolică a instrumentului muzical, amintim că acestă vioară a fost realizată la începutul anilor 1700 de Antonio Stradivari și a fost considerată drept una dintre cele mai frumoase instrumente create de acesta. De altfel, vioara lui Tomescu este una dintre ultimele 10 viori Stradivarius care mai funcționează la nivelul întregii lumi. Tocmai de aceea, a fost clasificată drept obiect de Patrimoniu Național – categoria Tezaur, iar din 2007 i-a fost încredințată marelui violonist Alexandru Tomescu.
Pe urmele aristocraților de odinioară
”Pentru noi, găzduirea concertului Stradivarius – RAPSODIILE este mai mult decât un eveniment cultural, este un privilegiu și un gest de recunoștință față de moștenirea artistică pe care avem datoria să o păstrăm vie. A fi parte dintr-un moment alături unul dintre cele mai impresionante repere ale istoriei muzicii universale, vioara Stradivarius Elder-Voicu, și de unul dintre cei mai valoroși violoniști români, Alexandru Tomescu, este pentru noi o onoare care ne responsabilizează și ne definește”, a mărturisit Ana Necșulescu, Director de Comunicare al companiei Jidvei.
Nici Castelul Bethlen-Haller n-a fost ales întâmplător ca și loc pentru desfășurarea acestui important eveniment cultural, căci vorbim nu doar despre o clădire de patrimoniu, ci și de un loc simbolic al aristocrației transilvănene, care spune o poveste despre autenticitate și tradiție. A fost, din punctul de vedere al gazdelor, locul perfect pentru degustarea vinurilor Jidvei, care au acompaniat muzica, dar și atmosfera plină de rafinament.
Nume mari ale culturii românești s-au aflat acolo și s-au bucurat de vioara lui Alexandru Tomescu, de talentul lui Dragoș Ilie și de magia generală a evenimentului, care i-a pus, uneori, pe gânduri.
Grația Binelui
Printre primii care au vorbit despre puterea acestui moment s-a numărat filosoful Gabriel Liiceanu, a cărui prezență dă întotdeauna greutate și ținută evenimentelor culturale. Concertul l-a emoționat și l-a pus pe gânduri. Nu doar despre muzică, ci despre România însăși:
”Mi-a stârnit gânduri legate de țara noastră. Mi-am zis că există atâția oameni extraordinari, care ar putea să dea o altă măsură imaginii României în lume, pentru că personalitățile muzicale ar trebui arătate lumii ca să înțeleagă că România este făcută din oameni foarte frumoși, care, din nefericire, nu sunt observați, pentru că imaginea oficială a României nu e dată de ei.
Atunci când apar lucruri ca cele petrecute aici îmi spun că până la urmă, ce frumos vorbea Radu Paraschivescu despre grația binelui! Oamenii ca mine au motive ca, gândind la binele general și al propriei țări, să nu fie foarte optimiști. Or, vizita asta m-a făcut să mă simt dintr-o dată așezat pe o orbită a îmbrățișării, pe orbita iubirii și a ideii că se poate crea o rețea a Binelui și asta mă face să mă întorc încărcat pozitiv. Pentru că tot ce am încercat să fac în acești 35 de ani cu puterile pe care le-am avut a fost să reușesc să modelez în orizontul celor mai frumoase valori ale omenirii poporul meu. Am văzut și am simțit că sunt mulți oameni care devin nuclee ale Binelui și acesta este un lucru formidabil.”
Alături de el, scriitorul Radu Paraschivescu, un fin observator al detaliilor care fac diferența, a găsit în momentele culturale de la castel nu doar un eveniment artistic, ci o demonstrație subtilă de coeziune între valori – patrimoniu, cultură, emoție:
”N-a fost neașteptat, pentru că mă așteptam să fie ceva splendid. N-a fost numai splendid, a fost împlinitor, cred că acesta este cuvântul potrivit. Eu am văzut multe concerte cu Alexandru Tomescu, dar niciunul într-un asemenea cadru, niciunul cu vibrația asta, niciunul rotit așa frumos în jurul noțiunii de patrimoniu. Pentru că s-au întâlnit mai multe elemente de patrimoniu: castelul , vioara și cel care a pus mâna pe vioară (...) Și mă gândeam cât de frumos ne-ar sta nouă, ca nație, să coagulăm într-un fel, prin muzică, prin oamenii uluitori, prin renunțarea de măcar un sfert din cârcotelile ritualice pe care le practicăm și ce bine ar fi ca România să devină nu un Castel Betheln-Haller în expandare, ci un loc în care, ca în reclame și ca în clișee, Binele să învingă. Dar să nu învingă siropos, lăcrămos, ci ca o consecință a firescului și a relațiilor pe care le avem unii cu alții, a felului în care ne îngăduim și în care știm să ne primenim și mințile, și sufletele.”
Mama, aici e un pic de magie?
Pentru Amalia Enache, jurnalistă care de peste două decenii spune poveștile României reale, momentul a fost o revelație rară:
„Mi-a plăcut foarte mult, pentru că mie, în general, îmi place ca arta să prindă viață. (…) N-am visat niciodată că un loc de patrimoniu poate aduna atâta suflet, atâta muzică, atâția oameni. Pe Alexandru Tomescu l-am ascultat de multe ori la Ateneu, dar aici, pe dealuri, cu stelele deasupra, mi s-a părut că vioara lui Stradivarius și-a găsit un alt fel de public, mai viu.”
La rândul ei, Paula Herlo, cunoscută pentru reportajele sale care pun umanitatea în centrul atenției, a mărturisit că ceea ce a trăit în acea seară a fost mai mult decât un simplu concert:
„Cred că e una dintre cele mai frumoase experiențe pe care le-am trăit în viața mea. Finalul, când toată lumea plângea, a fost o mângâiere tăcută pentru sufletele noastre.”
Prezentă la eveniment cu familia, actrița Olimpia Melinte a simțit că magia serii i-a cuprins nu doar pe adulți, ci și pe cei mai mici spectatori:
„Mi s-a părut fenomenal că toți copiii care alergau și se jucau s-au oprit ca să asculte muzică clasică. Fetița mea, la final, m-a întrebat: ‘Mama, aici e un pic de magie?’ Și cred că nu era doar un pic.”
Pentru jurnalista Oana Zamfir, o atentă exploratoare a emoțiilor celor din jur, concertul a fost un moment de comuniune vizibilă și profundă, pentru care se declară adânc recunoscătoare:
„Mă uitam constant în jur, la chipurile oamenilor, voiam să văd dacă și ei sunt la fel de fericiți și recunoscători că sunt acolo, ca mine. Și am văzut asta. Am simțit-o. Singurul lucru pe care îl pot spune este: Mulțumesc!”
Dincolo de aplauze și acorduri, evenimentul a însemnat și o demonstrație de organizare impecabilă, iar Claudiu Necșulescu, președintele Jidvei și gazda serii, a văzut concertul ca pe o încununare a unui efort colectiv de a da valoare locului și momentului:
„Responsabilitatea organizării este mare, dar nu am avut emoții – am o echipă și o familie puternică. Ca spectator, am fost profund impresionat. A fost un regal de eleganță și bun simț care a reușit să trezească toate cele cinci simțuri.”
Turneul Stradivarius – Rapsodiile nu s-a încheiat doar cu o interpretare de excepție, ci cu o promisiune: că muzica, frumosul și emoția pot încă genera spații în care România devine, pentru o clipă, așa cum ne-o dorim cu toții – onestă și vie.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.