Raul Pavel: portret de librar

Din punctul lui de vedere, cărțile au început să cântărească greu pentru el târziu. În librărie, ne-a spus că a ajuns din întâmplare. 

Dar de 9 ani, face aceeași meserie cu aceeași pasiune, chiar dacă dintr-o poziție diferită, adaptată experienței sale. 

În prezent, este manager de librărie la Cărturești și consideră mediul în care lucrează alături de colegii săi (de la care învață permanent) mai vast și mai bogat decât orice experiență trăită, fie ea vacanță sau excursie. Faceți cunoștință cu Raul.

Alex Domnișoru: Când și cum a început dragostea ta pentru cărți?

Raul Pavel: Prea târziu. În generală, fratele meu devora în fiecare noapte cărți, pe care le citea sub plapumă cu lanterna, în timp ce eu citeam câte o pagină din Proust, pentru a adormi. Doar odată ajuns la liceu, am realizat diferența (socială) pe care o face lectura și ce anume citești. De atunci, am intrat într-un proces inversat cu fratele meu: el își pierduse interesul, fiind și cu un an mai mare - era deja în clasa a X-a - altele erau lucrurile ce îi stimulau atenția și cereau explorare, în timp eu de-abia îl descopeream pe al meu. Dar nu eram deloc organizat în lecturile mele. Practic, evitam ce mi se cerea la școală și citeam ce nu apărea în bibliografii, deși totul într-un mod foarte haotic. Hămesit, dar incapabil să aleg. În trenul Arad (unde făceam liceul) – Săvîrșin (localitatea de reședință), mă puteai prinde cu Organon-ul lui Aristotel în mână, sau alte titluri criptice pentru cei cu care călătoream. Nu înțelegeam o iotă din ce scria acolo, dar mi-a oferit un punct de referință despre cât de complexe și vaste sunt lumea și limbajul.

Alex Domnișoru: Cum ai ajuns să lucrezi într-o librărie? De cât timp faci asta?

Raul Pavel: În librărie am ajuns din întâmplare. Un prieten, George Robescu, îmi dăduse de știre că se deschide Cărturești în, pe atunci, noul Iulius Mall. Studiam la Facultatea de Filosofie din Cluj. Aveam nevoie de bani. Eram susținut financiar de către mama mea, în special, care făcea muncile de jos, tipic pentru o româncă, în Italia. Speram să pot reduce din povara ei, prin găsirea unei autonomii proprii.

Am lucrat ca librar timp de aproape 5 ani. După primii 3 ani am plecat timp de 6 luni în Olanda, unde am studiat la Universitatea din Tilburg. Rămânând fără bani și tocmai prelungindu-se în acel an restricțiile pentru cetățenii români și bulgari, am fost nevoit sa mă întorc în țară. Foștii colegi din librărie au aflat de întoarcerea mea și mi-au oferit postul înapoi. Îmi era la îndemână să accept. Mi-am spus că nu va fi pentru multă vreme.

La un an și ceva după revenirea mea, am trecut pe poziția de Librar Șef. Nu-mi place denumirea asta, dar așa e trecută în nomenclator. Manager de librărie, sau, cum îi spun eu, încercând să evit conotațiile negative ale celor doi termeni, coordonator. După încă doi ani, am venit în București, unde m-am ocupat un an și jumătate de librăria de pe Magheru (Arthur Verona), iar acum mă ocup de cea de pe Lipscani (Carusel).

Cumulat, ajung la 9 ani anul acesta.

Alex Domnișoru: Cărți, albume de muzică sau muzicieni, filme care te-au format?

Raul Pavel: Formarea are loc de-a lungul vieții. În fiecare an, cu puțin noroc, dau peste astfel de cărți, filme și muzici. Nu sunt de acord cu ideea de top, cu ierarhizarea preferințelor în această formă, mai ales când e vorba de conținut cultural. Alte tipuri de relații și dinamici sunt în joc la acest nivel, nu ierarhizarea. Dar, ca să vă răspund, acum doi ani am descoperit Tonbrucket, dar în urmă cu vreo 7 ani, Nik Baertsch era ce ascultam zilnic. Cartea de literatură de referință din liceu ar fi Jocul cu mărgele de sticlă, a lui Herman Hesse, dar în facultate a fost Trilogia New-York-ului de Paul Auster, iar acum este Elena Ferrante cu Tetralogia Napolitană, luând locul lui Roberto Bolano cu Detectivii sălbatici.Capitalul lui Karl Marx a fost o descoperire imensă pentru mine. Acum o ador pe Ellen Meiksins Wood, un istoric englez, tradusă și la noi de editura Tact, dar îmi place și Daniel Kahneman, cu a sa Gândire lentă, gândire rapidă. La filme, a fost cândva Goddard, apoi Kurosawa și Bela Tarr. Lor li s-au adăugat Radu Jude, Cristi Puiu, Chantal Akerman și mulți alții/multe altele.

Alex Domnișoru: Personajul din cărți cu care te-ai identificat cel mai mult?

Raul Pavel: În liceu, era Josef Knecht, din Jocul cu mărgele de sticlă. În facultate, era Ferdydurke, din romanul eponim al lui Witold Gombrowicz. Acum mă identific cu orice personaj care nu rămâne pasiv când lucrurile din jurul său o iau razna.

Alex Domnișoru: Cum crezi că te-a influențat faptul că petreci atât de mult timp printre cărți și alte produse culturale?

Raul Pavel: Dificil de spus. Cu siguranță că accesul imediat și la un preț mai mic decât cel de vânzare (discount angajat) la un număr mare de titluri și noutăți editoriale mi-a oferit multe avantaje și a avut un impact esențial. Dar înclinația exista dinainte. Eram introvertit, aplecat asupra aspectelor culturale și sociale ale vieții, chiar dacă într-o manieră rudimentară în primii ani de facultate.

Nu am fost niciodată de acord cu ideea că experiența fizică este întotdeauna mai importantă decât faptul de a citi despre ea. Aici cred că se poate găsi principala influență a muncii din librărie: lucrăm într-un mediu mai vast și mai bogat decât orice vacanță sau excursie.

Alex Domnișoru: Ce ai descoperit despre oameni de când ai această meserie?

Raul Pavel: Despre cei care intră în librărie să cumpere cărți, mai nimic. Interacțiunea este prea scurtă, de cele mai multe ori. Titlul cumpărat nu zice niciodată ceva clar și coerent despre oameni. Nici nu e dezirabil să încerci astfel de evaluări. Îți lipsește o parte prea largă din context, iar de cele mai multe ori am observat că spațiul gri este compensat, aproape automat, de prejudecăți și stereotipuri.

Despre cei cu care ajungi să lucrezi însă, enorm. Nu mă refer aici la descoperirea personalităților lor eclatante, ceea ce e, desigur, adevărat, ci la modul în care se formează un colectiv de muncă. Dificultățile organizării în comun, lipsa de uniformitate în abilități și cunoștințe, așteptările și dezamăgirile individuale, fricțiunile relaționale tipice între necunoscuți puși să lucreze înspre aceleași scopuri... toate acestea m-au format într-o mai mare măsură, ca persoană, decât cărțile. Norocul meu a fost că pe amândouă, oameni și cărți, le-am găsit în același loc.

Alex Domnișoru: Care sunt acele lucruri pe care trebuie să le dețină sau să le stăpânească o persoană, ca să fie un librar bun?

Raul Pavel: Imaginați-va colegul ideal de muncă și adăugați „cunoașterea noutăților editoriale”.

Alex Domnișoru: Cum arată, pe scurt, o zi din viața ta în librărie?

Raul Pavel: Diferită în fiecare zi. În fiecare librărie în care am lucrat ca „librar șef” am avut marele noroc de a fi ajutat de librari cu o experiență vastă, ce mi-ar putea lua locul în cel mai scurt timp. Iar asta îmi eliberează deseori orarul pentru a lucra la proiectele ce nu au legătură directă cu librăria, dar au cu restul organizației.

În general, mă asigur că sarcinile zilnice sunt efectuate, prioritizez noile sarcini pe măsură ce apar, analizez rapoartele de vânzări automate & îmi scot propriile rapoarte, propun optimizări de stoc, mă asigur că expunerea produselor e corespunzătoare, dau feedback cât pot de des și încerc să-mi ajut colegii cât de mult îmi permite timpul.

Alex Domnișoru: Cum i-ai convinge pe oameni să nu renunțe la citit?

Raul Pavel: Aș putea cita numeroase studii care leagă lectura de o cogniție și o memorie bună la vârste înaintate, că numărul de cuvinte auzite în primii ani de viață te influențează în abilitățile lingvistice de mai târziu (asta e pentru părinți), sau că cei ce citesc sunt mai puțin nefericiți decât ceilalți și își controlează emoțiile mai ușor...

Alex Domnișoru: Cum i-ai convinge pe oameni să nu renunțe la cărțile în format fizic?

Raul Pavel: …nu am cum. Nu există un argument definitiv pentru cartea fizică. Nici nu cred ca ar trebui să existe o disjuncție exclusivă (sau, sau) când ne referim la carte.

Dar ne referim la carte în acest caz? Nu. Ne referim la două formate media, de pe urma cărora niște actori economici fac profit: The Big Five (cele mai mari cinci case internaționale de editare) și Amazon. Lupta este între aceștia, în mod special, nu „fizic vs. digital, care este mai bun?”.

Întreaga dezbatere pleacă de la asumpția depășirii condițiilor materiale și istorice ale cărții fizice. Dar aș putea spune că în prezent, cel mai ieftin, accesibil și portabil mod de educare este cartea, nu Kindle-ul. Idealul iluminist al educației universale încă este posibil prin formatul fizic al cărții. Restul argumentelor sunt secundare, după părerea mea.

Alex Domnișoru: Cum crezi că pot schimba librăriile orașele?

Raul Pavel: Nu cred ca o pot face în mod vizibil. Librăriile nu lucrează cu ani. Lucrează cu zeci de ani. Efectele unei librării se văd când copiii de 4-5 ani, cărora li se citeau povești, ajung adolescenți care-și cumpără singuri următoarea carte.

Librăriile se deschid acolo unde există cumpărători de carte. Iar acolo unde există cititori, există și un anume tip de venit disponibil pentru bunuri ne-necesare, precum cărțile, dar și timp de a le citi.

Orașele în schimbare cer librării.

Un material de Alex Domnișoru, pentru Oameni & Gusturi - O poveste culturală spusă de Staropramen.

Mai multe, pe www.oamenisigusturi.ro

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp