Acum, depinde câţi ani ai. Dacă ai peste 30, îţi aduci sigur aminte câte ceva din “gastronomia” vremurilor trecute. Sunt delicatese pe care o să le consider aşa câte zile oi avea şi oricât de variate şi minunate ar fi lucrurile pe care le-am mâncat între timp sau urmează să le mânânc, ce se întâmpla în farfurie înainte de anii ‘90, rămâne o treabă unică.
La ţară, înainte să fie gata mămăliga, în faza de terci, luam puţin într-un castron, presăram zahăr şi aveam cel mai gustos desert. La fel de gustoase erau şi dulceţurile puse în farfurii de sticlă cu broderii, lângă un pahar de apă. Dulceaţa de cireşe amare era şi este preferata mea.
Borşul cu cârnaţi, feliile de cartofi puse direct pe plită şi date la final prin puţină sare, turtele tăvălite prin zahăr… Şi zilele în care mâncam dimineaţa, la prânz şi seara cartofi, fără să-mi dau seama, că avea mama grijă să improvizeze reţete de niciun fel de mâncare nu aducea cu celălalt.
Şi cofetăria! Îți aduci aminte ce treabă faină era cofetăria? Si alviţa. Alviţa îmi aduce aminte de verile petrecute la Costineşti împreună cu prietenul meu, pinguinul gonflabil, cam cât mine de înalt, care stătea cuminte lângă mine, în timp ce mă luptam cu chestia aia densă, plină de nuci, gumoasă, cu care te luai la trântă vreme bună, până să reuşeşti să-i vii de hac. Aşa se face că, de fiecare dată când mi se oferă şansa să retrăiesc măcar puţin din vremurile în care puţin însemna cam tot, o fac negreşit. Pentru că vremurile alea, mai mult povestite decât trăite, veneau la pachet cu un exerciţiu zilnic de imaginaţie, ca lucrurile să arate sau să aibă măcar un gust uşor diferit, chiar dacă la bază stăteau tot cele câteva ingrediente, singurele de găsit, de altfel.
Cea mai bună mâncare e cea cu gust de nostalgie, crede Anya Von Bremzen şi, ca să ne convingă, a pus amintirile ei şi ale celor apropiaţi în cartea Arta bucătăriei sovietice. O minunăţie de carte, un deliciu pe care e musai să-l guști!
Mâncarea fixa realităţile domestice ale statului nostru totalitar, furnizând un licăr de dorinţă într-o viaţă în mare parte mohorâtă, uneori absurd de comică, alteori insuportabil de tragică, dar la fel de des naiv de optimistă şi voioasă. Mâncarea, după cum a observat un cercetător, definea modul în care îndurau prezentul, îşi imaginau viitorul şi se raportau la trecut ruşii. Fragment din carte
Anya ne prezintă istoria sovietică a ultimilor o sută de ani, văzută şi trăită de familia ei, iar indicele de bine sau rău este tot timpul dat de mâncare, lipsa ei sau excesul celor puţini şi bine aşezaţi ierarhic.
[...] despre cartelele de raţionalizare din timpul războiului şi bucătării comune groteşti din apartamentele la comun. Despre sângeroasa rechiziţionare a grâului ordonată de Lenin şi despre manierele lui Stalin la masă. Despre dezbaterile lui Hruşciov în bucătărie şi dezastruoasele măsuri împotriva alcoolului luate de Gorbaciov. Fragment din carte
Anya s-a născut în Moscova, în 1963, într-o perioadă în care pâinea era bunul cel mai de preț şi cel mai rar pe rafturile magazinelor. A crescut într-un apartament comun, unde 8 familii împărţeau o singură bucătărie. Făcea contrabandă cu gumă Juicy Fruit, cânta ode pentru Lenin, visa la gusturi exotice de dincolo de graniţele URSS, era şi este bună prietenă cu mama ei, Larisa, o anti-sovietică până în măduva oaselor. În 1974, împreună cu Larisa, emigrează în SUA, de unde nu mai are voie să se întoarcă o vreme.
Astăzi, Anya Von Bremzen scrie despre mâncare & călătorii.
Are câteva premii la activ şi vocea ei contează în rândul criticilor de food ai zilele noastre. Îşi petrece mult timp în restaurante cu multe stele, însă îşi duce dorinţele într-un fel de viaţă cu două aşteptări: cea de azi, a mâncărurilor rafinate şi a călătoriilor cu mirosuri fine, şi cea a trecutului, care-i dictează şi acum un fel de plăcere, care trebuie şi ea spusă, scrisă, pentru că, până la urmă, o defineşte mai mult decât orice altceva. Aşa i-a venit ideea să scrie Arta bucătăriei sovietice. Împreună cu Larisa, mama gurmandă cu “sindrom de ospitalitate compulsivă”, începe jurnalul gastronomic al fiecărui deceniu sovietic, pe care fie una, fie cealaltă încă îl poartă în memoria papilelor gustative.
Aveam să reconstruim fiecare deceniu de istorie sovietică – de la prologul anilor 1910 până la postfaţa zilei prezente – prin prisma mâncării. Împreună aveam să ne îmbarcăm într-o călătorie lungă şi altfel decât toate celelalte: mâncând şi gătindu-ne drumul deceniu după deceniu de viaţă sovietică, folosind bucătăria şi sufrageria ei ca pe o maşină a timpului şi un incubator al amintirilor. Fragment din carte
Printre poveştile bucatelor şi cum au apărut ele în meniul naţional, Anya, ca la o masa la care rămânem mult după ce s-au terminat bucatele, că ne place gazda, ne prezintă generaţiile din spatele acelor mâncăruri: ce făceau, cum supravieţuiau, de unde îşi luau umorul şi rezistenţa, sau ce le determina să spere - câteodată, chiar o simplă sacoşă din plastic.
Tot prin acea vreme s-a manifestat şi adulaţia fetişistă cu care tovarăşii îşi păstrau cu grijă sacoşele de plastic străine – spălându-le delicat cu un gel de duş german şic, numit Badoozan, apoi atârnandu-le la uscat pe balconul murdar şi etalându-le pe la serate de gală cam la fel cum se fandosesc azi cu genţile Kelly tipele ahtiate după modă. Fragment din carte
La final, Anya Von Bremzen ne dă zece reţete, fiecare dedicată unui deceniu.
Într-o zi, o să le gătesc pe toate.
Mai multe despre Anya și experiența sa, poți afla chiar de la ea.
Un material de Anca Dănilă, pentru Oameni & Gusturi - O poveste culturală spusă de Staropramen.
Mai multe, pe http://oamenisigusturi.ro
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.