Două femei, Oana Gheorghiu și Carmen Uscatu, mai puternice și mai eficiente decât un stat. Au vrut, s-au pornit și, cu ajutorul a peste 350.000 de români și 8.000 de companii, au făcut primul Spital Național de copii pentru cancer, boli grave și traumă. La standarde, în cele mai mici detalii, occidentale. Nu „românești”. Inaugurat pe 24 noiembrie, e gata să primească pacienți. Speranța mea este ca doamnele fondatoare să păstreze un drept de veto în conducerea spitalului, adică să nu încerce și să reușească vreun guvern să-l ia în stăpânire. Republic, deci, ce-am scris după ce l-am văzut, poate ajută.
Spitalul spațial
2023-03-22
Treaba mea este să stau cu capul băgat zi de zi, de-o viață, în dejecțiile României. Și să scriu despre ele.
De aceea, când se întâmplă, foarte rar, să dau peste un lucru bun, bine făcut, cu însuflețire și încăpățânare, mi se pare suprareal. În spitalul „Dăruiește viață!” m-am simțit ca într-o navă spațială așezată pe pământ, în sudul Bucureștiului.
Construit de la zero de ONG-ul cu același nume, înființat de Carmen Uscatu și Oana Gheorghiu, spitalul de oncologie și radioterapie pentru copii bolnavi de cancer este finanțat din donații ale unor persoane fizice și juridice. Când s-a turnat fundația, donatorii au putut să-și pună niște gânduri pe hârtii îngropate într-o capsulă a timpului. Astăzi, după 4 ani, sunt 350.000 de donatori, fiecare după puteri.
Rațiunea pusă la baza construcției sună așa: „Pacientul trebuie să se simtă om și în spital, mai ales când e vorba de un copil. Și mai ales când e vorba de un copil cu cancer”. În spitalele românești, în special cele de stat, bolnavul nu mai e tratat ca un om, ci ca un număr. Viața lui se restrânge, marcată de suferință și izolare. Pe lângă boală, spitalul apasă și mai greu psihicul pacientului. Psihic care e considerat, în țările cu sistem de sănătate avansat, din ce în ce mai important pentru succesul unei terapii. Saloanele sunt concepute pentru unul sau doi copii, alături de care pot locui unul sau ambii părinți. Au grup sanitar propriu. Camerele pentru transplant, pentru o persoană, separate de exterior prin ecluze de presiune, au un perete de sticlă prin care copilul poate comunica vizual și auditiv, prin interfon, cu alți copii, aflați într-un salon de joacă, decorat cu plante stabilizate. Dacă nu se dorește contactul, peretele poate fi opacizat.
Există și o sală de proiecții cinematografice, spectacole și alte evenimente pentru copii și părinți. Pe acoperișul clădirii, unde este situată uzina care asigură electricitatea, căldura, aerisirea spitalului în regim închis (ferestrele nu se deschid, ceea ce e bine, la câtă poluare e în zonă), este prevăzut un spațiu pentru lunete și telescoape, un mic observator astronomic de unde copiii să poată privi stelele...
Spațiile de terapie intensivă sunt, și ele, pentru o singură persoană. Materialul preponderent din care au fost făcute, ca și blocul operator, este sticla, rezistentă, opacă sau transparentă, și ușor de igienizat. Asistența operațiilor este puternic digitalizată, chirurgul fiind plasat în centrul unui agregat electronico-informatic de intervenție.
Încăperile destinate personalului medical au uși albe, cele ale pacienților, uși galbene. E multă lumină, în toate culorile curcubeului. În septembrie ar trebui să vină primii pacienți. Parcă aștept să văd copii în costume spațiale, jucându-se de-a Star Trek...
„Dăruiește viață!” – un spital care îți dă sentimentul că intri în el ca să trăiești, nu ca să mori.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
