La începutul meciului, m-am uitat mai mult la picioarele Simonei, decât la ce juca japoneza de ciocolată. După 4-5 ghemuri, am răsuflat ușurat: n-avea nicio reținere în mișcare, nici la gleznă, nici în partea de sus a pulpei, unde acuza dureri spre sfârșitul meciului cu Lauren Davis.
Pe lângă minunea asta, Simo a beneficiat de capacitatea tactică și de muncă modeste ale talentatei Naomi Osaka. Dacă aș fi fost antrenorul tinerei Naomi, i-aș fi spus că are în față o nr. 1 mondial, probabil obosită. Prin urmare, trebuie să lungească schimburile, să trimită cât mai multe lovituri plasate, nu neapărat la risc, pentru a o sili pe Simona să alerge. Cu cât meciul ar crește în durată, cu atât șansele Simonei ar scădea.
Osaka, nici gând de așa ceva. A jucat de la început cu nasul sus, cu alura că o termină pe Simona numai cu winnere, că n-are nevoie să-și „murdărească șosetele” muncind. Are lovituri tari, uneori excelente, dar nicidecum destule reușite ca să facă față defensivei stâncă a numărului 1 mondial care, dintr-un Rocky plin de sânge, a redevenit Stânca, Simona „Rock” Halep!
Ce mă bucură mult este că, la începutul actului 2, Simona a simțit fără greș deruta japonezei – silită să constate că nu-i merge cu metoda buf!-buf!, a început să joace la întâmplare, la ce vine de dincolo de plasă. Aici, Simona a avut curajul să nu se mai mulțumească cu provocarea greșelilor adversarei, a atacat, Stânca a început să danseze – Rock! – și a strivit-o pe japoneză într-un sfert de oră.
Asta arată cât de sus este încrederea Simonei în acest moment.
Ce nu te omoară te face mai puternică. Depășind miraculos momentul greu de după meciul-măcel cu Davis, avându-i alături pe preparatorul fizic Teo Cercel, pe Andrei Pavel și pe un Darren Cahill implicat afectiv, peste meseria de antrenor, în relația cu ea, Simona are șansă la orice acum. Și la câștigarea Australian Open.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
