„Opriți asta! E inuman!”, nu m-aș fi putut abține să strig dacă eram pe Rod Laver Arena, cu toate că vedeam mai mult decât meciul de tenis Simona Halep -Lauren Davis, vedeam unul dintre marile filme ale tuturor timpurilor.
Credeam că știu câte ceva despre sportul ăsta, cu rachete, plasă și mingi, dar așa ceva nu mi-am închipuit vreodată că există. Dacă făceam pronosticuri la pariu de-a lungul celor peste 3 ore, ajungeam în sapă de lemn. De nu știu câte ori am crezut că Simona a pierdut. De nu știu câte ori, că a câștigat. Când Davis părea că nu mai e în stare nici să-și arunce mingea la serviciu, învia, incredibil, „din pumni” și expedia niște lovituri de rever cu două mâini, împușcate, plate, ascuțite până la durere, cum n-am văzut decât la uriașe ale tenisului, Serena Williams, Chris Evert, Venus Williams, Sharapova... După ce se strâmba de durere pe margine, în timp ce medicul îi pansa laba piciorului, intra pe teren ca să se arunce, fără ezitare, în contre-pied-uri și șpagate la rupere... Că îmi dădeam eu palme când Lauren mai agăța încă o minge, și încă o minge, și încă o minge ca și câștigătoare ale Simonei, n-ar fi nimic, căci, iarăși de neînchipuit, însuși Darren Cahill și-a dat, la un moment dat, cu pumnii în cap!
Simona a câștigat acest meci, la sfârșitul căruia mărturisea că îi cedaseră toți mușchii, nu-și mai simțea corpul, pentru că a avut excepționala tărie psihică să uite că Lauren Davis e nr. 76 mondial, iar Simona Halep nr. 1.
În setul 2, după o lovitură formidabilă a americancei, Simona a aplaudat-o cu calm și respect. Atunci mi-am dat seama că o consideră egala ei, că nu își spune, cum lesne și fatal se poate întâmpla, „De ce nu pierde fata asta, ce naiba, numărul 76 îndrăznește să se pună cu mine?!”.
Ca tenis, n-a fost cel mai bun meci al Simonei. Însă este vârful psihic și fizic al carierei ei de până acum. Să recuperezi, după 3 ore de joc, de la 0-40, 3 mingi de meci pentru Davis, și nu pe greșeala adversarei, ci câștigând toate punctele cu inițiativă și lovitură decisivă, asta este stofa din care sunt făcute marile campioane!
Când s-a intrat în a 4-a oră de bătălie sălbatică, meciul a căpătat o tentă sinucigașă pentru ambele jucătoare. Căci, după ce și-au consumat rezervele dincolo de linia roșie, mâncându-și din măduvă, va fi foarte greu să facă față următoarei confruntări. Intersectând, cum spuneam, cinematograful cu tenisul, am văzut o capodoperă thriller-horror, la sfârșitul căreia Simona ar trebui să arate ca Rocky Balboa, tumefiată, plină de sânge, cu un ochi semiînchis, incapabilă să-și mai ridice brațele pentru victorie, dar cu o inimă imensă, pulsând să ne spargă piepturile: „Sunt aproape moartă, dar a fost frumos...”.
Scriu, dar nici acum nu-mi vine să cred că Simo a câștigat. Nu pomenesc numele posibilelor adversare viitoare, căci nu asta contează în primul rând. Important e ce se va întâmpla la noapte și mâine dimineață cu picioarele Simonei, cât de adânci sunt rănile...
Dacă, printr-un miracol, încă unul, Simona reușește să depășească fizic situația, meciul acesta, intrat în istoria mare a tenisului, poate fi o adevărată rachetă propulsoare pentru luptătoarea pe viață și pe moarte din România!...
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
