Vineri, în Comisia de buget de la Camera Deputaților, Ministerului Culturii i-a fost refuzată alocarea sumei de cinci milioane lei, necesară demersului și achiziției celebrei lucrări a lui Brâncuși, „Cumințenia pământului”, care nu este încă proprietate a statului român.
Ministerul a făcut și face încă eforturi notabile (în trecut, uneori, au fost mai puțin relevante) pentru ca Brâncuși să fie al României și prin schimbarea statutului unor opere ale sale: din posesie privată în patrimoniul național.
Nici de această dată Brâncuși nu poate veni acasă. România, prin Comisia de buget, abilă în a găsi procedural motive de blocare, a câștigat „meciul” împotriva patrimoniului național la limită, cu 14-13.
Cei 13 care au votat „pentru ” s-au dovedit la înălțimea misiunii lor. Cei 14 parlamentarii victorioși împotriva lui Brâncuși ar merita un sejur la „Masa tăcerii” unde ar putea să se gândească în liniște la ce au făcut și fac pentru România.
Între timp, Brâncuși, cuminte, se uită la noi și constată că lucrurile nu se schimbă prea mult, din 1926, de pildă. Atunci Departamentul Vămilor al S.U.A. a clasificat opere ale sculptorului trimise din Paris pentru o expoziție la New York drept „obiecte”, una, Pasărea în spațiu, fiind văzută de-a dreptul „obiect industrial”, și îl obligă pe artist la plata taxei vamale ca pentru orice obiect. Brâncuși refuză spunând că acestea sunt „opere de artă”. Lucrările de artă erau scutite de taxe. Artistul a dat în judecată Statele Unite. Avocații americani ai apărării au încercat pe toate căile să demonstreze că această Pasăre nu este o pasăre căci nu seamănă cu una reală! Interesant, un alt argument al lor punea în discuție caracterul original al lucrării care mai avea la acea dată încă patru versiuni. Până la urmă, spre cinstea ei, Justiția americană îi dă dreptate artistului, consfințind o surprinzătoare legiferare a statutului artei moderne atunci.
Episodul blocării „repatrierii” unor opere ale lui Brâncuși este unul dintre multe altele. Nefericite. Încă o dată, ideea de patriotism dispare din valorile „aleșilor”. Nu știu de ce, suspectez următorul lucru: mentalitatea față de opera de artă modernă nu s-a schimbat prea mult. Ca și Flaubert, artistul român i-a arătat odată spălătoresei sale unele lucrări ale sale: „Oh, dar e mai frumos decât o cască de pompier”, a spus aceasta.
În 1952, Brâncusi a cerut naturalizarea și a devenit cetățean francez. Era după ce noile autorități din România deveniseră „vameșii” artei brâncușiene. Alte autorități, mai recente, au ordonat spălarea cu furtunul (!!), pentru a „curăța” Poarta sărutului, provocând stricăciuni. Sau, de mai multă vreme, dezvoltă ceea ce Digi24 a numit „Afacerea statuia” (din ciclul „România furată”).
Când se va opri „războiul” autorităților române cu inestimabila moștenire lăsată de Brâncuși? Când va veni acasă marele sculptor?
TEXT APĂRUT PE BLOGUL AUTORULUI
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.