Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Să moară fi-tu?

Dr Cîrstoiu afirmă la televizor că reportera care l-a intervievat telefonic și-a cerut scuze că îl investighează. Că nici ea nu crede în ce-a fost tocmită să facă, de către dușmanii lui politici. 

O rafală de minciuni. Înregistrarea convorbirii arată limpede că domdoctor minte fără să clipească: a fost vorba doar de o simplă scuză politicoasă că e deranjat duminica. Pus în fața evidenței, viitorul primar al Capitalei, apud Ciolacu, reacționează ca Mița Baston sau ca nășicul său Băsescu: „Am greșit, da, și acum omorâți-mă!”. Nu îl omoară nimeni, dar faptul că încearcă să înșele grosolan oamenii n-ar trebui să ducă la retragerea domniei-sale din cursă? (Deși, cred că și dacă aleargă singur, Cîrstoiu tot pe locul 3 iese).

Nici vorbă de vreo jenă. Nu e prima dată când face dovada tupeului cinic pe care-l posedă, în strânsă legătură cu aroganța sa atotzâmbitoare. Verificat de corpul de control al Guvernului cu privire la firma sa privată Anemona SRL, fiind totodată și manager al Spitalului Municipal, marele profesor Cîrstoiu răspunde: „Eu nu sunt administrator. Administrator pentru Anemona Med e socrul meu. Administrator pentru Anemona Clinical e mama, eu dețin 50% din acțiuni. Iar la Anemona Med, soția mea are 100% acțiuni”. Zdrobitoare probe că Cîrstoiu n-are în clin (poate în mânecă) cu firmele astea...

Pascu Mihai, genitorul dublului ucigaș Pascu Vlad, susține, mai nou, sus și tare, în auzul unei țări întregi, că odrasla lui nu consumase deloc droguri în seara „incidentului auto” și că substanțele interzise, fără număr, din sângele lui proveneau „dintr-o escapadă anterioară în Olanda”... Îți vine să-i spui: „Să moară fi-tu că așa e?”.

Fi-su e însă vioi, e bine-mersi și debitează, având școala lui taică-su la bază: „Sunt distrus psihic și am o grămadă de remușcări. Aș porni pe o altă cale cu totul și mi-aș face o altă viață. Știu că am făcut greșit, s-a întâmplat și tragedia aceasta cu acei doi oameni care nu au cum să se mai întoarcă. Sunt și niște imagini care s-au creat pe baza la niște (sic) informații. Eu știu cine sunt eu și știu că tot ce se televizează îmi arată decât (sic) partea neagră a mea...”. 

Care „parte neagră”, băiat minunat, că tac-tu zice că n-aveai niciun drog în cap în timpul „incidentului”? Nu v-ați înțeles să mințiți la fel, să nu fiți defazați?

Pe lângă herghelia de cai putere pe care i-au cumpărat-o, pe lângă drogurile cu care l-au alimentat, părinții lui Pascu Vlad l-au instruit bine și în materie de cinism și prostire în față.

Estimp, Kremlinul face declarații bubuitoare nesusținute de nimeni și de nimic, că atentatul de la Moscova a fost organizat și finanțat de Kiev, ISIS doar a executat. De ce? Ca Armata Roșie să se poată concentra pe exterminarea ucrainenilor fără ca Putin să fie nevoit să aloce resurse militare și financiare în lupta împotriva asasinilor ISIS. Și să-și prostească în față, în continuare, poporul, martor mut al imbecilității și neputinței „organelor” contrateroriste sovietice. Nici măcar nu vor să răzbune civilii morți.

Drept pentru care, ISIS s-a simțit jignită și desconsiderată, și acum amenință cu dezastre sângeroase, sub lozinca „Omorâți-i pe toți!” în orașele europene în care se desfășoară, astă-seară, sferturile de finală UEFA Champions League... 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Îți recomandăm
Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.



Îți recomandăm

Ceasul lui Sorin Grindeanu - PSD

PSD are două mari alte probleme, iar abia acestea sunt cu adevărat grave: credibilitatea partidului în fața tuturor partenerilor și evoluția mentalității votanților, care au spre ce migra (AUR, chiar PNL) mai ales că au văzut cum PSD i-a păcălit și că-i păcălește pe toți. (Liderul Partidului Social Democrat (PSD), Sorin Grindeanu, al cărui ceas apare în imagine, vorbește cu presa pe 18 mai a.c. după consultările cu președintele român, Nicușor Dan, la Palatul Cotroceni. Au loc consultări pentru numirea unui nou prim-ministru/ Foto: Profimedia)

Citește mai mult

Black Sea Defence Aerospace 2026: România, între spectacolul forței și testul lucidității

La ROMAERO Băneasa, printre aeronave, blindate, drone, radare, sisteme de apărare și delegații militare, România a arătat pentru trei zile ca un stat aflat exact acolo unde îl așază istoria: în punctul de întâlnire dintre estul vulnerabil al Europei și arhitectura de securitate a lumii occidentale.

Citește mai mult