Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Sărbătoarea italiană și imaginea unei mari prietenii

Sărbătoarea italiană la Euro 2020

Foto: Getty Images

Bucurie mare pentru italieni după ce echipa națională a reușit luni seară să câștige finala Campionatului European de fotbal, învingând Anglia la penaltiuri. 

Și emoție mare pe teren, acolo unde antrenorul Roberto Mancini l-a îmbrățișat pe prietenul lui de o viață, Gianluca Vialli. În timpul bucuriei generale, ambii aveau lacrimi în ochi, la capătul unui drum și al unor încercări mult mai grele ca fotbalul. Când a ajuns selecționerul Italiei, Mancini l-a adus lângă el pe Vialli, vechiul său coleg și prieten de la Sampdoria și de la Națională, celălalt „geamăn al golului”. Vialli a fost diagnosticat cu cancer la pancreas, boală pe care a reușit să o învingă în acest an, după 17 luni de tratament. Iar perechea a plecat împreună către Euro 2020, continuând o călătorie care a început acum aproape 40 de ani. „Avem o relație care depășește prietenia”, a spus Mancini despre Vialli. „Este aproape ca un frate pentru mine.” Și Vialli simte la fel față de Mancini: „Roberto a fost eroul meu de când aveam 14 ani”. 

„Aceşti băieţi au fost formidabili", a spus Mancini despre echipa sa, după victoria obţinută cu 3-2.

„Sunt foarte fericit, pentru că echipa a jucat bine şi meritam să câştigăm. Am fost dezamăgit că am ajuns până la loviturile de departajare, trebuia să ucidem meciul mai devreme, însă sunt foarte mulţumit pentru toţi italienii din întreaga lume. Am reuşit să le oferim o lună de succese, de bucurie şi suntem cu adevărat fericiţi pentru asta. Suntem încântaţi pentru poporul italian, pentru că merita după această perioadă atât de dificilă", a mai spus antrenorul.

In Italia, fanii și-au manifestat în stradă bucuria. Mai jos, o galerie de imagini din timpul „sărbătorii italiene”:

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

blocuri - Bucuresti

Locuiesc într-un bloc de 4 etaje. Unii i-ar spune “bloc comunist”, pentru că e construit înainte de cutremurul din 1977, pe care l-am și prins, de altfel, aici. În urmă cu aproape 20 de ani, la câteva zeci de metri de blocul alăturat, tot de 4 etaje, un dezvoltator străin a construit un complex rezidențial, care include și un turn de 20 de etaje. (Foto: Inquam Photos / George Călin)

Citește mai mult

Alex Livadaru

Cu sau fără referendum propus de Nicușor Dan (altfel discutabil din punct de vedere procedural & legal)- puterea judecătorească trebuie să accepte că e nevoie să fie controlată | verificată | auditată (în sensul de ”checks & balances”) de celelalte 2 puteri (legislativă | executivă). Așa cum puterea legislativă trebuie și poate să le controleze pe celelalte două (legislativă | executivă).

Citește mai mult

Daniel van Soest - Suceava

Totuși, văd o diferență. PNL arată o anumită capacitate de autocurățire — altfel domnul Bolojan nu ar fi devenit prim-ministru. PSD, în schimb, s-a băgat în tranșee ca să lupte până la capăt, transformându-se într-un partid-zombie, pe care pare să-l mai poată îndrăgi doar un alt partid insalubru, precum AUR.(În imagine, Daniel van Soest)

Citește mai mult

Crăciun

Mă gândeam zilele trecute că anul ăsta și anul anterior au fost cei mai răi ani pe care i-am trăit eu vreodată. Și da, nu m-am născut ieri. Am prins și pandemia, și debutul invaziei din Ucraina, și joaca lui Dragnea de-a puterea, și mandatul de premier al lui Adrian Năstase. Am prins cam toate plăgile ultimelor trei decenii și jumătate, dar tot mi se pare că anul ăsta și anul trecut au fost cei mai răi ani ai vieții mele.

Citește mai mult

Revoluția

Stăteam chitiți, cu lumina stinsă, încercând să ghicim la ce distanță se trăgea. Focurile de armă se auzeau surd. Apoi, dintr-odată, o ploaie de metal a căzut peste casă. Tata ne-a apucat pe mine și pe sora mea de câte o aripă și ne-a zvârlit în pivniță. Acolo am stat o vreme, desculțe, învelite într-un preș vechi, în beciul care mirosea a varză murată, până când nu s-au mai auzit nici împușcături, nici maşini.

Citește mai mult