De prin septembrie mă tot anunţă cutia poştală că vine Crăciunul. Să am timp să mă gândesc, să pregătesc. Tot ce se cheamă comerciant de succes din ţară îmi trimite o mână de ajutor. Au mai rămas două săptămâni şi ceva bani, abia acum am curajul să deschid pliantele frumos colorate şi împăturite.
Lumânări de plastic, cu polimerul intermitent, hârtie imprimată cu clopoţei, să nu se păteze damascul, brad din înlocuitori, gata împodobit. Mâncarea e tot de plastic, dar mulţi dintre noi ne-am pierdut deja gustul, iar copiii se pregătesc, probabil, pentru emigrarea în spaţiu. Visul tovarăşei s-a împlinit, am transformat Pământul într-un polimer fericit, e timpul să-l batem pe Dumnezeu şi de pe alte planete.
Dar nu e vina nimănui. Suntem mulţi, găinile, curcanii, porcii, vitele trebuie hrănite ca să ne hrănească. Veganii propun un loc cu verdeaţă şi pe Pământ, doar că nu toţi ne simţim deja suflete. Rai, însă cu suplimente alimentare, sintetice, etichetate ca extrase. Ne e recomandată ca sănătoasă pilula cu extras de zmeură, nu zmeura în sine.
Râdeam în copilărie de trandafirii de plastic ai mamei, acum standardele de frumuseţe se raportează la... plastic. Banii sunt tipăriţi pe plastic. Ce mai, o viaţă de plastic! Au dispărut croitorii, cizmarii, tâmplarii, s-au înmulţit politicienii. Medicii şi preoţimea îşi jurau vieţile trupului şi sufletului omului, acum negociază speranţe în plic. Ne proiectăm în virtual, trăim sentimente de plastic.
BBC-ul a anunţat acum câteva zile că Naţiunile Unite sunt gata pentru un angajament în a ţine rămăşiţele vieţii noastre de plastic departe de oceane. Dar ele au invadat deja adâncurile şi până se va bate palma şi se vor strânge semnăturile necesare pentru o rezoluţie, va fi aproape imposibil. Depindem de plastic: seringi, PET-uri, ştechere, plus calculatoare, telefoane, baterii.
Îmi e din ce în ce mai greu să-mi extrag copilul din bula lui de plastic.
- Te rog, mama, acolo sunt fericit! îmi spune şi-mi trimite o faţă zâmbăreaţă pe telefon.
Vine Crăciunul şi Dumnezeu îşi trimite copilul într-o lume pe care nici el nu o mai recunoaşte. Dacă nu e atent, în curând şi iarba din ceruri va fi gazon artificial.
Îmi iau copilul la cumpărături şi împărţim nişte prăjituri cu prea mult zahăr şi un sandwich cu prea multă sare cu un bătrân ce chinuie cu mâini înmănuşate o colindă, pe strune de chitară. Din răsuflări se îmbrăţişează stafii de cuvinte. Încă mai avem suflete calde. Uneori.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.