Sari la continut

Încearcă noul modul de căutare din Republica

Folosește noul modul inteligent de căutare din Republica. Primești rezultate în timp ce tastezi și descoperi ceea ce te interesează filtrat pe trei categorii: texte publicate, contributori și subiecte. Încearcă-l și spune-ne cum funcționează, părerea ta ne ajută.

Școala românească formează oameni care au mai multe răspunsuri decât întrebări

Gunoi aruncat din mașina

Foto: Getty Images

Din depărtare, pare că lumea pendulează, cel puțin pe dimensiunea temporală, între doi mari poli – începutul și jumătatea anului; indicatorii de etapă și bilanțul anual; 1 ianuarie și 1 iunie, care tocmai a trecut. Ambele date se vor motive de sărbătorire a proiecțiilor pe termen lung, scăldate în nostalgiile de an sau cele ale copilăriei pierdute. Dacă ne gândim la, deja celebrele rezoluții, împrumutate pe nemestecate în cultura noastră sau la abundența de fotografii din școala primară sau chiar grădiniță, care ne îneacă pereții platformelor sociale, în momentele invocate anterior, vom observa suspect de mult potențial... dar, unde e mult potențial, apar și așteptări pe măsură care întârzie să se susțină.

În ultima vreme, toate scalele de încredere, de apreciere, de predictibilitate tind să nu fie de partea potențialului invocat. Undeva, se rupe lanțul dintre proiecție și acțiune, dintre strategic și operațional, ce să mai, dintre ce vreau și ce pot.

Întotdeauna ne căutăm indiciile inocenței și ale speranței când ne afișăm, pe scena vieții, cum spunea celebrul sociolog Goffman. Iar astfel de situații nu mai caracterizează doar cele două momente amintite, ci aproape fiecare eveniment sau fenomen cu care ne intersectăm: detestăm politicul, dar abia dacă depășim 30% participare la vot; sancționăm, plasând în post-adevăr orice știre ce se îngrijește prea mult de tehnica comunicării și prea puțin de esența mesajelor, dar ne aprindem intens dacă informațiile nu sunt prezentate pe șabloane obișuite, și nu dăm click, dacă titlul nu ne sugerează asta; solicităm feedback doar în căutarea aprecierilor și nu mai prididim să elaborăm explicații complexe atunci când nu suntem apreciați, ba chiar găsim o vină la bunul samaritean – nu era în target. Bineînțeles, lista poate fi completată de fiecare, cu zeci de exemple cotidiene. Totuși, elementul comun, indiferent de exemplele analizate, îl reprezintă cosmetizarea lipsei de acțiune. Un fel de rușine modernă pe care o experimentăm începând cu postările scurte, mai degrabă scrise în emoticoane, pentru a evita greșelile de scriere, fotografiile retușate pe Instagram, ce scot tot ce e mai acceptat-social. Ajungem să eșuăm într-o sărbătoare a eșecului, în încercarea de a ne etala cele mai estetice dintre însușiri. Iar asta, doar pentru un pumn de like-uri, că nici arginții nu mai sunt ce-au fost. 

Nu vreau să dau tușe prea conservatoare, cu atât mai mult cu cât nici negrul intens din firele-mi de păr nu îmi permit, fără a fi ipocrit, dar și din dorința de rămâne în parametrii relevanți. Ca sociolog, semnalez o tendință tot mai ridicată în a se vorbi despre vorbărie. Cum comunicăm, de ce o facem, cui ne adresăm, cum o facem? Desigur, toată această potrivire a mesajelor poate fi unul dintre elementele de întreținere a oricărei piețe de idei. Problema apare când retușul devine prea gros pentru a acoperi viciile ascunse. Școala românească duce în continuare lipsă de sesiuni de dezbatere, de schimburi de idei, iar când ieșim de pe băncile ei dorim să împărtășim propriile perspective, și din păcate, nefiind sancționate la timpul lor, ajung convingeri, iar procesul de renunțare e al naibii de dificil. 

Când avem mai multe răspunsuri decât întrebări, devenim inerți, neimplicați, justițiari auto-proclamați sau, cum ne place să spunem, greșit desigur, obiectivi. Problema cu această obiectivitate eronată este că anihilează orice acțiune. Iar asta pentru că acțiunea concretă presupune o înțelegere a ei, al impactului acesteia, presupune să ne adaptăm în funcție de modul în care ea este primită, iar despre asta va fi întotdeauna mai simplu să citim și să cităm ce au făcut alții. Ba chiar, dacă ne străduim serios, e posibil chiar să ne amintim și noi că am fost protagoniști cândva, dar nu mai știm exact când.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

E.ON predictibilitate facturi

Din 1 iulie, jocul s-a schimbat complet în piața energiei. Asta înseamnă că furnizorii nu mai practică tarife reglementate, iar prețurile se stabilesc liber, în funcție de evoluția pieței. Da, asta a însemnat și facturi mai piperate pentru mulți dintre noi, așa că apare întrebarea firească: ce putem face ca să avem mai mult control asupra facturii lunare?

Citește mai mult

Fără poveste nu există design

Ezio Manzini este una dintre cele mai influente voci globale în domeniul designului pentru sustenabilitate și inovare socială. Profesor emerit la Politecnico di Milano și fost profesor de Design Industrial la Universitatea de Arte din Londra, Manzini a revoluționat modul în care înțelegem rolul designului în societate. Fondator al DESIS (Design for Social Innovation and Sustainability), o rețea internațională prezentă în peste 50 de universități din întreaga lume, el a fost printre primii care au articulat viziunea designului ca instrument de transformare socială și ecologică. Cărțile sale, printre care ”Design, When Everybody Designs" și "Politics of the Everyday", au devenit texte esențiale pentru designeri, arhitecți și inovatori sociali. Cu o carieră de peste patru decenii dedicată explorării modurilor în care designul poate facilita tranziția către o societate mai sustenabilă și mai justă, Manzini continuă să inspire generații de profesioniști să regândească relația dintre design, comunitate și mediu.

Citește mai mult

Hektar

Traian F1- gogoșarul rotund cu pulpă groasă, Kharpatos 1- ardeii lungi de un roșu intens la maturitate, Minerva F1- vânăta subțire cu semințe puține și miez alb, Prut F1- castravetele care nu se amărăște când îl arde soarele, Burebista- pepeni ovali cu coajă verde și miez zemos, Valahia F1, Daciana F1, Napoca F1. Zeci de soiuri hibrid de legume care poartă nume românești sunt realizate în serele private de cercetare HEKTAR, de lângă Câmpia Turzii.

Citește mai mult

Mara Barbos Niculescu

În România lui „învățăm simultan”- în aceeași oră, unii copii rezolvă probleme, iar alții silabisesc primele propoziții. Discuția cu Mara Barbos Niculescu (Director Regional Centru-Vest, Teach for Romania) oferă o imagine mai puțin vorbită la nivelul societății despre ceea ce se întâmplă în școlile vulnerabile. Clivajele adânci dintre comunități, decalajele de literație și numerație te obligă la gimnaziu, ca profesor, ori să înveți să construiești baza – citit, scris, socotit, ori să cauți sprijin din partea unui specialist.

Citește mai mult

Cartierul perfect

Nu e doar un loc pe hartă, ci o combinație de elemente care ne fac să ne simțim acasă, în siguranță și conectați. „Cartierul perfect” nu e o utopie, ci o lecție sau un model de locuire la comun. E o alfabetizare, spune Alexandru Belenyi, arhitectul care a coordonat, la inițiativa Storia, un proiect curajos în România încercând să răspundă la întrebarea: Ce înseamnă ”perfect” când e vorba de locuire?

Citește mai mult