Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Sergiu Mircea, Banca Transilvania: „Educația, sistemul sanitar și mediul sunt trendurile care domină agenda publică în ce privește implicarea socială”

„În ultimii ani am văzut deschiderea publicului la sectorul medical, însă nu doar aici sunt proiecte frumoase, ci și în educație. Noi le spunem platforme, sunt proiectele-pârghie care se duc și încearcă să schimbe lucruri în rândul profesorilor, astfel încât să aibă un impact la mii sau sute de mii de elevi”, afirmă Sergiu Mircea, director executiv marketing și comunicare al Băncii Transilvania. Invitat la Podcastul de fapte bune, susținut de Fundația Vodafone România, el anunță trendurile majore care vor domina agenda publică în următoarea perioadă: educația, sistemul sanitar și zona de mediu. „După vara asta extrem de dură din punct de vedere al schimbărilor climatice vom vedea un activism crescut în rândul ong-urilor față de companiile care nu își respectă promisiunile sau care nu se comportă la nivelul așteptărilor din punct de vedere al poluării sau a modului în care tratează schimbările climatice”, spune acesta.

Puteți asculta podcastul accesând fișierul audio de la finalul acestui articol sau dând click pe clipul de la începutul acestui material.

Director executiv de marketing și comunicare al Băncii Transilvania, aflată în topul celor mai valoroase 10 companii din România, Sergiu Mircea vorbește despre bugetul de implicare socială al băncii – 25 de milioane de lei anual, precum și despre cauzele pe care BT le susține. „Cumva filosofia noastră este că încercăm întotdeauna să susținem un proiect all in, cu totul; încercăm să ne mobilizăm colegii, încercăm să ne mobilizăm clienții, și să le arătăm cauza, pentru că am văzut că asta contează de multe ori la fel ca bugetul. Clienții noștri vor să se implice însă, pentru că noi suntem un popor care în general nu avem foarte multă încredere – și poate justificat nu avem încredere pentru că am trecut prin multe -, așteptăm / căutăm validări. Așteptăm ca cineva, care are o forță mai mare să facă reserch sau să verifice lucruri, să ne spună dacă o anumită cauză este legitimă sau merită susținută”. Acesta ar fi motivul pentru care, în România, au prins campanii sau donații din partea companiilor care au mers pe modelul de dublăm donația clienților sau facem un match la donația clienților sau a populației, explică Sergiu Mircea. 

La Podcastul de fapte bune, amplificat de Republica.ro, el oferă detalii despre implicarea BT în campania Fondul Viață pentru nou-născuți, inițiată de către Fundația Vodafone România. „Practic, dublăm sumele pe care clienții băncii aleg să le doneze direct din BT Pay către Fundația Vodafone România”, explică Sergiu Mircea mecanismul de susținere. Nu este prima implicare în sănătate, spune acesta amintind donația de peste 2 milioane de euro a Băncii Transilvania în 2020, atunci când peste 30 de spitale din România au primit aparatură, echipamente și consumabile în lupta cu COVID. „A fost o implicare majoră, mai ales că s-a întâmplat într-un timp foarte scurt. Era vorba despre noi, despre colegii noștri din țară din rețea, despre clienții cu care lucram. Toți eram speriați, iar dacă noi puteam cât de cât să ne ferim, ei nu o puteau face. Erau fluxurile acelea de români care veneau din străinătate și intrau în unitățile noastre să schimbe bani, să-și rezolve probleme. Și am simțit nevoia să ne implicăm: am pus la bătaie, dincolo de sumă, care a fost mare, relațiile noastre, timpul nostru – vorbeam noaptea la telefon - , ca să aducem aparate, produse și să mobilizăm și alte companii”.

Abordarea a fost una descentralizată. „Am implicat colegii din rețea să vină cu sugestii, cu idei acolo unde știau problemele, la București, Constanța, Craiova. Nu am vrut să avem o abordare centralizată Noi, dintr-un birou, știm cel mai bine ce se întâmplă, cum merg lucrurile. Nu. Am vrut să vedem problema de la firul ierbii și poate tocmai de aceea ea a fost simțită altfel de către oameni și de către unitățile bancare; altfel decât bugetul în sine.”

În august, anul acesta, banca a ales să susțină un alt proiect din domeniul medical – inițiativa Fundației Vodafone România, Fondul Viață pentru Nou-Născuți, prin care secții de spital de nivel I și II din țară pot fi modernizate și transformate în unități în care copiii născuți prematur sau cu grave probleme de sănătate primesc o șansă la viață.

„Am fi vrut să fie ideea noastră”, dezvăluie Sergiu Mircea despre ce i-a atras la proiect. Tată a trei copii mici, sub 10 ani, mărturisește că, „părinte fiind, trăiești momente de anxietate și te întrebi dacă copiii sunt în pericol”. „Nu aș putea spune că am trecut prin încercări majore însă sigur, și în baza informațiilor pe care le avem și din media, sentimentul de anxietate al nostru (n.r. al românilor) e mai mare decât în alte părți.”

Amintește un alt proiect pe care BT îl susține – Peditel, un call center privat care gestionează apeluri cu întrebări ale părinților despre starea de sănătate a copiilor. „Cei mai mulți români care sună telefonează din afara țării. Sunt părinți români din diaspora care au acces mai dificil sau nu cunosc probabil regulile locului în care trăiesc, care experimentează o anxietate probabil mult mai mare decât a românilor de aici, care cel puțin cunosc ce trebuie să facă. Asta e prima categorie de beneficiari a Peditel, iar a doua categorie e evident cea a părinților din zonele rurale care sunt departe de spitale”. 

Spune că banca pe care o reprezintă are ca valoare implicarea: „Încercăm să facem mai mult decât business. Vrem să fim mai aproape de comunități și asta vine și din faptul că noi suntem o companie locală. Piața noastră principală, singura pe care contăm, e România, iar noi suntem români și atașați de dezvoltarea țării. Evident, dacă României îi merge bine și nouă ne merge bine, iar dacă țării îi merge prost, nici nouă nu are cum să ne meargă diferit. Domeniile în care ne implicăm sunt cele care-i preocupă pe români: astea sunt domenii majore de interes, pe care le vedem inclusiv în media, le vedem pe Republica; sunt lucruri care-i preocupă pe oameni și au legătură cu țesutul comunitar, cu legătura dintre oameni”.

Sergiu Mircea mai spune că majoritatea temelor pe care banca le deschide vin de la oameni și că da, pot exista preferințe sau pot exista branduri într-un an sau altul. Dă exemplu anul trecut, când – spune el - a existat o preferință vizibilă pentru sectorul medical și probabil că în acest an e o direcție vizibilă către educație.

Întrebat care este profilul unei asociații care primește finanțare din partea Băncii Transilvania, Sergiu Mircea spune: „Sunt foarte mari sau extrem de cunoscute, dar sunt și asociații din valul emergent, ong-uri medii sau chiar mici care, de multe ori, reușesc să facă treabă la fel de bună, ba chiar să fie mai agile pentru că își doresc mai mult să fie eficiente și să aibă cel mai mare impact pe bugetele pe care le primesc”.

Cauzele și oamenii care fac lucruri trebuie scoase în față pentru că de multe ori ajută la fel de mult ca implicarea propriu-zisă. Au nevoie de o vitrină ca să se vadă oamenii care lucrează în ong-uri. Asta-i va ajuta în a convinge companiile că sunt credibili; la fel, și companiile au nevoie ca să se vadă, ca să fie recompensate de către clienți și să aibă un impuls pentru a merge mai departe, mai spune acesta.

Ce anume convinge Banca Transilvania să ofere finanțare unui proiect inițiat de către o asociație sau ONG și ce trebuie să aibă o campanie pentru a fi una de succes, cum și pentru ce donăm noi, românii, dar și ce argumente se folosesc în fața board-ului atunci când susții implicarea într-o cauză socială , aflați ascultând discuția cu Sergiu Mircea, invitat la Podcastul de fapte bune, susținut de Fundația Vodafone România.

Poți susține și tu Fondul Viață pentru Nou-Născuți trimițând un SMS cu textul RITM la numărul scurt 8845 pentru 2 euro / lunar sau poți face o donație aici.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Alex Mag check icon
    Stimate d-le. Sergiu Mircea,
    Poate ca aveți impresia ca sunteți sincer ca persoana, dar instituția care o reprezentați nu are nici un minim respect pentru viața. Din contra.
    In plina stare de urgenta din anul 2020, când persoanele in vârsta din cauza limitării circulației numai intre orele 11,00-13,00, aveau prioritate potrivit legii, sportul preferat din data de 3 aprilie 2020 al angajaților Băncii Transilvania era sa dea afara cu îmbrânceli si jigniri in acest interval, persoanele in vârsta si sa-i trimită sa stea la o coada de 2-3 ore.
    Ce ați fi făcut daca mama sau tatăl dvs. ar fi fost tratat in acest mod?
    Ce o sa faceți când dvs. veți ajunge persoana in vârsta si veți fi tratat in acest mod?
    Așa ca va propun ca Banca Transilvania daca mai dorește sa facă pe bunul samaritean sa se retragă la o manastire si sa se spele de fariseismul ostentativ.
    • Like 0


Îți recomandăm

Vegeterra

Etica muncii e sfântă pentru dl. Szocs Jozsef: „Degeaba ai pământ dacă nu îl muncești”. De altfel, în zonă puține suprafețe de teren zac necultivate. „Pe aici nu prea sunt pământuri lăsate pârloagă”.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon bani - card

Cu siguranţă că banii sunt o componentă importantă a vieţii curente, nu doar a adulţilor ci şi a adolescenţilor, sau chiar copiilor, începȃnd de la o vȃrstă destul de fragedă. Toţi vedem banii ca sursa de asigurare a traiului de zi cu zi, dar oare este aceasta singura lor funcţie? Cu siguranţă nu, şi pentru că subiectul psihologiei banilor este destul de complex, am decis să îl detaliez, nu în unul, ci într-o serie de articole. foto: Profimedia

Citește mai mult

Guvernul Ciolacu Inquam

România fierbe de un an. A fiert politic, apoi instituțional, bugetar și, în cele din urmă, economic. În doar 12 luni, economia și societatea au intrat într-o spirală a degradării. Iar în centrul acestui haos se află Guvernul Ciolacu — un guvern care a reușit să cheltuiască peste 70 de miliarde de euro în plus, fără să lase urme clare de dezvoltare sau de bunăstare! Foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Citește mai mult

Ferma Cernat

În ciuda tuturor costurilor și dificultăților, am simțit la acești oameni o dragoste profundă pentru pământul care ne hrănește pe toți. „Banii au un singur dezavantaj: nu se pot mânca”, râde dl. Moldovan.

Citește mai mult
sound-bars icon