Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

Setea de viață

Pogromul de la Iasi

Foto: Iași, 29 iunie 1941 - un bărbat lovește o femeie evreică pe o stradă din Iași, în timp ce un alt individ, în spate, privește nepăsător; uniforma unui soldat român se distinge în partea dreaptă / CNSAS & USHMM.

Iași, 29 iunie 1941: ”Pe strada Alecsandri, în dreptul garajului Zarifopol din vecinătatea chesturii de poliţie, am văzut mulţimea fugind în dezordine, urmărită cu focuri de armă şi rafale de mitralieră. Lovit de două gloanţe, m‑am prăbuşit pe caldarâm. În această stare am zăcut câteva ore, văzând cum în faţa mea mureau oameni, unii cunoscuţi, alţii necunoscuţi. Am văzut, de pildă, un bătrân evreu care purta pe piept decoraţia «Bărbăţie şi credinţă». Avea în mână acte, desigur dovezi ale dreptului de a purta decoraţia. Era, neîndoios, un veteran din primul război mondial. Omul avea toracele perforat de gloanţe şi trăgea să moară ca un câine pe o ladă de gunoi. Mai departe, tânărul Segal, fiul unui pielar, care trăgea să moară alături de alţi doi tineri, suspinând:

— Mamă, tată, unde sunteţi, daţi‑mi apă că mi‑e sete!”

Țapul ispășitor osândit fără sentință, spectatorul care nu este dispus niciodată să ajute, ficțiunea criminalului că nu a avut de ales. Cu toții s-au aflat acolo, la Iași, în „duminica aceea”.

Atrocitatea de atunci n-o mai putem schimba. Dar putem să împiedicăm altă atrocitate să se întâmple - uitarea.

Să nu uităm să vorbim continuu despre setea de viață a celor uciși în pogromul de la Iași.

Călătoria acestor amintiri vreme de 80 de ani ne va întări convingerea ce act binefăcător de credință față de viață este să porți vorbele celor care, odată dispăruți, împart povara lor cu tine.

Însă amintirea fără acțiune este un gest gol. Putem să ne străduim să facem lumea mai bună, învățându-ne copiii că setea de viață poate dăinui doar într-un loc fără intoleranță și fără ignoranță.

Mărturie preluată din: Radu Ioanid, Pogromul de la Iași (Polirom, 2021)

Acest text este asumat de autor în calitate exclusiv privată şi nu reprezintă punctul de vedere al nici uneia dintre instituţiile şi/sau organizaţiile la care acesta este angajat sau la care este afiliat.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Se exagereaza cu prigoana evreilor omitandu-se intentionat prigoana impotriva romanilor exercitata de evrei trecuti sub stindardul cu secera si ciocan. Si sunt mult mai multi. Si azi urmasi ai lor isi permit sa se erijeze in critici vehementi.
    Sunt un numar enorm mai mare de prigoniti pe aceste meleaguri de catre alte etnii, cat si in intreaga lume. Criminali cu diverse doctrine sunt pretutindeni si au fost mereu, de-a lungul istoriei omenirii. Daca mergem pe linia culpabilizarii eterne a unei natii sa-i mentionam si pe ceilalti.
    • Like 0
  • MCC check icon
    Nu stiu cum facem de ne tot amintim de atrocitati comise denoi, romanii fata de alte etnii. Le tot plangem de mila prin mass-media dar, uitam ca insasi poporul roman a fost nevoit sa sufere inzecit in perioada relatata in articol: pogromuri, deportari, ucideri in masa in cam toate regiunile tarii de la mult iubitii si persecutatii de evrei. Cititi lista zecilor de comunisti trimisi de Moscova in zonele ocupate si mai apoi reocupate de comunisti. Mii si mii de evrei care si-au schimbat numele dar nu au putut sa-si schimbe naravul: cel de a se crede superior pentru ca asa ” I-a lasat Dumnezeu” si a cere ceea ce au si altii dreptul de a primi.
    • Like 1
  • Fără îndoială, că nu trebuie să uităm și nici să iertăm atrocitățile din trecut.
    Dar cred că vorbim mult prea mult de cele din trecut și le ignorăm aproape complet de cele care se întâmplă permanent în zilele noastre, unele dintre ele savârșite, în mod regretabil, de urmașii victimelor din trecut.
    • Like 1
    • @ Roman Ruleacov
      Fără îndoială ”...nu trebuie să uităm și nici să iertâm ....” dar nu numai pe unii ! Au suferit mult și mulți dar ... crimele săvârșite împotrva românilor nu e cazul să fie amintite ? Atât înainte de Primul tăzboi precum și mondial cât și între cele două războaie (vezi numai Ip și Treznea, și Fântâna Albă dar și deportările românilor în Siberia ) mulți români au suferit și au fost uciși nevinovați,; apoi chiar și după al doilea război mondial. Apoi România a fost călărită de o altă minoritate, venită ”prin reprezentanți” pe tancurile sovietice și și-au făcut poftele împotriva românilor acasă la noi ( !!). A nu aminti (și) de aceste crime echivalează cu o nouă crimă !
      • Like 1
    • @ Ion Filip
      Fără îndoială aveți perefectă dreptate.
      În comentariul meu m-am referit exclusiv la obsesiile acestui domn Muraru.
      • Like 0
  • Uitarea ca atrocitate... sau uitarea ca stindard al vechiului testament - ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, ,,, sau uitarea ca simplă formă de a uita pentru a putea merge mai departe și a mai face ceva în viața care tocmai ți se întâmplă... E o metodă aceasta, metoda veșnicei învinovățiri, a iadului în derulare după ce tocmai ți s-a aplicat această vremelnică și locală judecată de apoi! Quid prodest?
    • Like 1


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult