Sari la continut

Află ce se publică nou în Republica!

În fiecare dimineață, îți scrie unul dintre autorii fondatori ai platformei. Cristian Tudor Popescu, Claudiu Pândaru, Florin Negruțiu și Alex Livadaru sunt cei de la care primești emailul zilnic și cei cărora le poți trimite observațiile, propunerile, ideile tale.

Ar fi împlinit 100 de ani. PCR, catastrofa teribilă din istoria noastră

Foto: Peter Robinson - PA Images via Getty Images

S-au împlinit o sută de ani de nașterea Partidului Comunist Român (deși a purtat, de-a lungul existenței sale mai multe denumiri, o păstrăm aici pe cea mai longevivă, conservată vreme de aproape trei decenii), partidul cu cea mai lungă domnie din istoria noastră: peste patru decenii neîntrerupte. Deși defunctul PCR a fost evacuat rapid din istorie, după 68 de ani de viață (din care peste 20 în ”ilegalitate”), umbra sa e încă prezentă.

Istoria PCR a fost învăluită în mister decenii la rând. Luptele din conspirativitate și căderile eretice emanau continuu o dogoare orwelliană. În anii ’50-’60, colecțiile de documente privind trecutul partidului erau doar pentru uz intern și aveau pe copertă mențiunea ”Strict secret”. 

”Pot să dau plăcuta asigurare că s-a terminat cu comunismul în România”

Apariția PCR poate fi comparată cu o naștere cu travaliu scurt și cu un făt născut mort.

Istoria oficială a PCR va considera o adunare din mai 1921 drept congresul de înființare a formațiunii, însă acesta este mai degrabă un mit eroic. În realitate, această reuniune s-a încheiat în coadă de pește întrucât autoritățile au intervenit în forță la București pentru dispersarea și arestarea militanților, considerați fanatici ai bolșevismului, judecați mai apoi pentru complot într-un mare proces în Dealul Spirii.

Prin acest congres fără final s-a scindat în fapt mișcarea socialistă (chiar dacă nici socialiștii nu vor reuși de altfel să se impună în politica românească interbelică) și muncitorească. Partidul comunist a prins contur prin coalizarea mai multor grupuri comuniste apărute la finalul Primului Război și printr-o tentativă a unei facțiuni radicale de a scinda un partid socialist, din rândurile căruia se va naște și prima generație de lideri comuniști. Noua formațiunea nu era un partid de sine stătător, ci o filială, o secție a Internaționalei Comuniste cu ideologia aferentă importantă din ceea ce avea să fie, începând cu 1922, URSS.  

Este semnificativ faptul că peceriștii și-au falsificat cu timpul însăși momentul fondator: votul din 11 mai 1921 privind afilierea la Internaționala Comunistă a fost omagiat ani la rândul ca borna nativă a partidului. Când regimul de la București a început să joace cartea independenței față de Moscova, 11 mai a devenit 8 mai (data debutului congresului avortat). Nimic nu era mai imprevizibil decât trecutul.

Foto: „Fototeca online a comunismului românesc”. IICMER

Constantin Argetoianu, ministru de Interne la 1921, pe care bolșevicii au încercat să îl asasineze cu un an înainte (și pe care mai târziu vor încerca să îl lichideze și legionarii), avea să declare atunci prompt: „Pot să dau plăcuta asigurare că s-a terminat cu comunismul în România“, după ce Poliția a arestat pe cei mai mulți dintre delegații comuniști veniți la congres să voteze afilierea la Comintern, inclusiv câțiva deputați socialiști. Comuniștii au ținut însă să îl contrazică cu tot dinadinsul. Nu aveau să i-o uite niciodată lui Argetoianu, pe care îl vor lichida totuși, când vor avea ocazia, la Sighet, în 1955, după ce vor fi preluat puterea și îl vor fi arestat fără proces pe fostul demnitar.

De altfel, nu doar fostul ministru avea să plătească îndrăzneala de a lichida mișcarea revoluționară, ci și primul șef al partidului. Gheorghe Cristescu, oportunist și acomodant, care a acceptat tezele lui Lenin pentru ca apoi să se dezică de bolșevism, a fost ales secretar general la congresul din 1922 de la Ploiești, dar a fost înlăturat doi ani mai târziu din ordinul Moscovei. Primul secretar general al PCR, care și-a creat ulterior un alt partid socialist și care căzuse în dizgrație pentru culpa de a fi pactizat cu dușmanii clasei muncitoare, avea să facă pușcărie la Canal chiar pe vremea comuniștilor, fiind arestat în 1949. Așa învățase poate Cristescu-Plăpumaru (era de meserie plăpumar, de aici patronimicul) că pentru comuniști pedeapsa cruntă nu se cuvine numai dușmanului, ci și trădătorului.

Partidul se afla într-o dublă periferie

O viață chinuită și obedientă a avut PCR de la creare și până la intrarea Armatei Roșii în România, 1944. Nu a fost altceva decât o sectă politică, o unealtă a Cominternului.

PCR nici nu avea cum să convingă într-o ţară eminamente agrară, cu o populaţie rurală ce depăşea 80%. Lipsa unei industrializări masive a însemnat inexistenţa unei categorii solide a muncitorilor (10% din totalul forţei de muncă în interbelic) pe care partidul să se sprijine. Cu alte cuvinte, nu avea electorat. O altă cauză pentru lipsa unei adeziuni la populaţie a fost avansarea unei politici aiuritoare privind chestiunea naţională. Mulți dintre membrii săi – mai ales din elita conducătoare – erau membri ai ”popoarelor respinse”, dar și frustrați din societatea românească care militau pentru dezmembrarea statului român. În definitiv, partidul se afla într-o dublă periferie: atât în raport cu Moscova, dar și cu societate în sânul căreia își ducea deprimanta existență.

Dincolo de cauzele de fond, Partidul Comunist s-a aflat în conflict permanent cu autoritățile: PCR a întreprins acte de spionaj în favoarea Cominternului şi a instigat la revoltă şi la răsturnarea prin forţă a ordinii de drept (unele dintre aceste acte erau finanțate direct din fonduri ce proveneau din tezaurul României aflat la Moscova de la finalul Primului Război mondial). De asemenea, activiştii comunişti nu au fost străini de acțiuni precum traficul de armament, tipărirea şi răspândirea de materiale cu profund caracter antinaţional, serviciu de curierat între agenturile sovietice din zona proximă României, sprijinirea politicii Kremlinului care viza dezmembrarea ţării şi ocuparea de către Rusia, Ungaria şi Bulgaria a unor teritorii, organizarea unor atentate sângeroase etc.

Remarca analistului Robert King (fost director adjunct al departamentului de cercetare la Radio Europa Liberă) ni se pare îndreptățită şi valabilă pentru ceea ce s-a petrecut în acei ani: „Alt factor care a limitat succesul PCR în perioada interbelică a fost competiţia cu Garda de Fier pentru convingerea acelor segmente de populaţie care aprobă soluţiile radicale.” Cu alte cuvinte, alernativa radicală a fost legată, în mentalul colectiv, de naţionalismul românesc. În timp ce Partidul Comunist primise eticheta de grupare împotriva intereselor naţionale, Garda de Fier a apelat la două categorii sociale pe care PCR, chipurile, se sprijinea: muncitorimea şi ţărănimea. În mod paradoxal, în timp ce în statele occidentale şi în Germania muncitorii erau atraşi de stânga, în România această categorie socială avea legături serioase cu Garda de Fier.

Printr-o decizie a Consiliului de Miniștri condus de Ion I. C. Brătianu, PCR a fost scos repede în afara legii, în 1924. Era clar ca lumina zilei că politica PCR era decisă în cancelariile Internaționalei Comuniste. A fi militant comunist era considerat, începând din acel moment, un delict penal. Interzicerea partidului a avut cauze profunde: pe de o parte acesta a fost rezultatul unui incident diplomatic care, alimentat de politica antinaţională a grupării comuniste reflectată în presă şi în diferite campanii, a oferit guvernului liberal ocazia de a scoate partidul în afara vieţii politice româneşti. Pe de altă parte, tulburările de la Tatar-Bunar şi proclamarea aşa-numitei „Republici Moldoveneşti” au fost un bun exemplu pentru demascarea politicii comuniste.

Foto: „Fototeca online a comunismului românesc”. IICMER

Cine a avut curiozitatea să deschidă măcar o lucrare de dinainte de 1989 despre istoria şi teoria Partidului va putea sesiza, printre accentele ideologizante marcante, persistenţa termenului „ilegalitate”. Termenul apare cu obstinaţie, desigur, din dorinţa de a legitima „travaliul” unei mişcări care, în ciuda freneziei cu care arbora puternice rădăcini naţionale, era trădată de un grup de conducere fără origini locale. Liderii PCR au făcut, în realitate, un lobby pentru cauza Uniunii Sovietice, îndreptat împotriva statului român, promovând un „internaţionalism” de substanţă, prin susţinerea interesului patriei lui Stalin în dauna teritoriilor româneşti, în speţă Basarabia. Bucovina a fost pretinsă de Moscova abia în 1940, sovieticii arătând mai înainte germanilor acest lucru, ceea ce a fost o surpriză pentru cei din urmă, întrucât pactul Ribbentrop Molotov din august 1939 nu conţinea nici o referinţă la această zonă.

La sfârşitul anilor ’30, Partidului Comunist din România era aproape inexistent. Dezastrul în care se afla gruparea politică era evidenţiat din mai multe unghiuri: epurările din Rusia care au decimat partidul şi l-au adus sub braţul de fier al Moscovei, întemniţările succesive ale liderilor care au dus la un vid organizaţional greu de evitat şi, nu în ultimul rând, politicile eronate aplicate de partid ce au condus la o gravă criză financiară a PCR. După pierderile teritoriale din vara anului 1940, zonele care mai alcătuiau cât de cât nucleul partidului au dispărut.

PCR a ajuns la putere cu singurul sprijin de care dispunea - puterea tancurilor sovietice

Când a ajuns la putere cu singurul sprijin de care dispunea - puterea tancurilor sovietice – PCR a utilizat două instrumente inoculate persuasiv în fibra membrilor săi încă din perioada interbelică pentru a dezbăra societatea ”burghezo-moșierească” de instincte: terorismul și represiunea.

Vreme de peste patru decenii, PCR a fost o catastrofă teribilă a istoriei noastre: România și-a pierdut independența în raport cu Uniunea Sovietică, ceea ce a condus la subdezvoltare (spre deosebire de țările Europei de Vest care au acceptat Planul Marshall), a urmat restructurarea economiei după model sovietic (incluzând aici decizii catastrofale precum colectivizarea agriculturii și naționalizarea), anihilarea societății civile, a pluralismului politic, o ”revoluție culturală” grotescă, eliminarea vechilor elite și ratarea unor întregi generații prin politici catastrofale în privința factorului uman (nu discut aici și aspectele pozitive precum alfabetizarea pe scară largă sau urbanizarea – direcții care s-au accentuat oricum și în statele care nu se aflau în sfera sovietică).

Foto: „Fototeca online a comunismului românesc”. IICMER

Când privim astăzi cu jenă la statisticile europene, să ne amintim totuși cine ne-a lăsat o țară care arăta ca după un cataclism când comunismul s-a prăbușit. România avea în 1989 mortalitatea infantilă cea mai ridicată din Europa (după Albania), iar la speranța de viață ne aflam pe un incontestabil loc 24 din 25 de țări europene. Tot atunci, România avea o singură autostradă, ceea ce ne plasa la domeniul infrastructură pe penultimul loc din Europa. În preajma Revoluției din 1989, România se afla de asemenea pe penultimul loc în Europa în ceea ce privește ponderea tinerilor care urmau studii universitare și la coada clasamentului european în privința ponderii în PIB a cheltuielilor pentru învățământ.

Viața PCR s-a încheiat așa cum s-a născut: printr-o farsă. La momentul Revoluției, când România se afla într-o criză economică uriașă (recesiunea din 2008-2010 a fost, spre deosebire de 1988-1989, una de dimensiuni extrem de reduse), Partidul Comunist Român era, raportat la populaţia ţării, cel mai mare partid din Europa de Est, de două ori mai mare decât Partidul Comunist din URSS. Avea 3,8 milioane de membri. PCR a fost desființat la 12 ianuarie 1990 prin decizia FSN, ai cărui conducători erau toți membri ai PCR. Patru decenii de teroare și pauperizare generalizate au fost evacuate subit în neant. Vinovații principali – soții Ceaușescu – fuseseră executați, iar aparatul regimului, care făcuse posibil sistemul totalitar, era de asemenea dizolvat. PCR dispăruse ca și când nu existase niciodată. Totul fusese, poate, o farsă a lui Marx.

Acest text este asumat de autor în calitate exclusiv privată şi nu reprezintă punctul de vedere al nici uneia dintre instituţiile şi/sau organizaţiile la care acesta este angajat sau la care este afiliat.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Eu înțeleg că PCR-ul nu ne-a lăsat decât o autostradă, dar al naibii să fiu dacă înțeleg ce i-a împiedicat pe capitaliștii ăștia „de după” să fie mai harnici.
    • Like 3
  • Pacat ca pe republica.ro nu exista semne de like si bleah !
    Si are dreptate stimatul autor, PCR-ul a fost o catastrofa pt Romania ca a electrificat majoritatea Romaniei ; iar actuala conducere "democratica" a Romaniei nu a continuat unde nu au mai facut comunisti aia rai, un fapt benefic pt Romania, nu ?!
    Chiar ieri la protv, am aflat ca IMGB se va demola ! Un fapt absolut senzational si superb a frumoasei noastre democratii de tip "haita de hiene" !
    • Like 1
  • Autorul putea dacă era obiectiv să facă o istoriografie a PCR fără resentimente ideologice pur și simplu pe baza faptelor petrecute nu pe baza legendelor sau de pe poziții partizane. Așa ar fi deontologic iar comunismul trebuie judecat pe etape pentru că nu a fost la fel în toată perioada prezenței lui în România. În anii înființării 1921-1922 era evident că membri lui nu puteau fi patrioți devreme ce au fost parașutați de Moscova și serveau interesele sovietice. Deși în perioada de ilegalitate au fost și români care credeau sincer în respectiva ideologie partidul era condus de uneltele Moscovei dar trebuie privit obiectiv că nu putea strânge membri și simpatizanți din rândul clasei muncitoare devreme ce reprezentanții lor erau aruncați în pușcării de multe ori fără proces ( perioade pentru care comuniștii veniți la putere ulterior se vor răzbuna la fel ca și legionarii). Vremurile de restriște din perioada interbelică și faptul că nu putea funcționa legal au împiedicat coagularea partidului pe baze românești și aproape toți liderii lui erau agenți ai Moscovei fie de informații fie doar de influență.După război cu tancurile sovietice patrulând pe străzile Bucureștiului iar aparatul de stat ocupat exclusiv de consilieri militari sovietici era evident că partidul nu-și putea desfășura programul politic pe baze naționale. Economia era la pământ după război dar trebuie subliniat că ea nu excela nici înainte. Cele câteva centre industriale (București, Ploiești și câteva centre urbane din Transilvania și Banat cu tradiții industriale din epoca austro-ungară nu puteau acoperi zone întinse de sărăcie lucie la sud de Carpați și în Moldova, practic acolo se trăia fără curent electric fără apă curentă în case de lut acoperite cu stuf și dormeau pe jos pe rogojini. Așa că așa-zisul capitalism sau cum ne place nou să-l denumim acum democrație era departe de țările occidentale. De altfel revoluția burgheză a fost lentă și s-a împletit de minune cu baronii feudali reprezentanți ai vechii orânduiri ducând la un regim departe de a fi democratic. Să nu uităm că succesul revoluției burgheze în occident s-a desăvârșit nu atât prin acapararea puterii industriale și financiare cât mai ales în parlament prin legi adoptate care au eliminat munca neplătită a iobagilor de pe pământurile moșierești și a eradicat privilegiile acestora obligând clasa proprietarilor de pământ fie să se adapteze fie să vândă și să dispară. La noi neavând loc o adevărată revoluție burgheză privilegiile s-au păstrat până la cel de-al doilea război mondial lăsând România chiar reîntregită sub monarhie într-o accentuată subdezvoltare și sărăcie cruntă. Nu discutăm aici excepțiile de la regulă iar fii proprietarilor de pământ rar reveneau în țară după studiile efectuate în străinătate să contribuie la progresul țării. Școala era contra cost și puțini români își permiteau studiile , majoritatea elitelor urmau cursuri în străinătate, se tratau la spitalele din Viena sau Berlin. Nici după preluarea puterii la sfârșitul celui de-al doilea război mondial partidul nu prea avea marjă de manevră pentru că Moscova cu armata instaurată în România a înlăturat conducătorii legali aleși ai PMR ( PCR de atunci) și au impus fie agenți sovietici get beget românizați fie oameni de paie din țară care să fie unelte docile ( cum se întâmplă și acum cu unii membrii ai diferitelor partide actuale) iar ignorarea ordinelor Moscovei însemna de cele mai multe ori închisoare în regim de exterminare sau deportarea în Siberia fără ca familia să mai primească vești de la cel deportat. Renașterea națională a venit odată cu preluarea conducerii de către Gheorghiu Dej și continuată de Ceaușescu după plecarea contingentului militar sovietic. Să nu uităm când vorbim de gradul de dezvoltare economică că după război cu o economie devastată și care era înapoiată și inainte de război a fost jupuită de datoriile de război directe impuse de Moscova timp de 20 de ani iar apoi de scurgerea de venit național prin așa zisele sovromuri care exportau profiturile respectivelor companii spre URSS lăsând aici doar datoriile. Multe contracte încheiate cu acele sovromuri nu au fost pur și simplu respectate de partenerul sovietic care nu livra materiile prime , utilajele sau resursele energetice dar produsele și serviciile se livrau la export , pierderile rămânând pur și simplu în bilanțurile respectivelor sovrom-uri până la desființarea lor. Interzicerea apelării la planul Marshall impusă de sovietici tuturor țărilor comuniste au privat și România de un suflu de dezvoltare. Să nu uităm că și țările occidentale grav afectate de război ar fi rămas mult în urmă fără resursele financiare americane. Deci când susținem rămânerea în urmă trebuie să avem în vedere înapoierea economică a României de dinaintea primului război mondial și a perioadei interbelice ( chiar dacă în documentarele de epocă arătau un București boem în restul țării mai ales în mediul rural în care trăia peste 80 % din populație se trăia ca în secolul 18) la care s-au adăugat 20 de ani de jaf sovietic a fost punctul de reper de la care trebuie plecat în respectiva comparație. Chiar și după preluarea puterii de către comuniștii români odată cu Gheorghiu Dej și apoi de Ceaușescu trebuie avut în vedere că România pleca cu un handicap mare de dezvoltare la care se adăugau restricțiile impuse la transferul de tehnologie de țările occidentale și de refuzul Moscovei de a asigura transferul de tehnologie necesar industrializării și electrificării ( capitole de bază ale programului economic al PCR) și cu capitalul bancar sifonat peste graniță înainte de naționalizare chiar dacă utilajele și echipamentele industriale au rămas aici. În acele condiții Ceaușescu a jucat cartea independenței și a apelat la credite occidentale pentru realizarea electrificării și industrializării asigurând o creștere economică robustă între 5 -10 % anual pe baza planurilor cincinale care a contribuit la creșterea rapidă a nivelului de trai pentru marea masă de români pauperi. Să nu uităm că industrializarea comunistă din acei ani a mutat țărani săraci care dormeau pe rogojini fără apă curentă și toalete direct la bloc la confort 1. Criza petrolului din anii '70 și creșterea dobânzilor la dolari ( în care România s-a împrumutat) a determinat strângerea drastică a curelei a determinat stagnarea din anii '80 dar trebuie avute în vedere și următoarele amănunte foarte importante că deși între țările comuniste ( CAER) exista un acord de barter prin care URSS asigura țărilor socialiste petrol, gaze și materii prime pentru industria grea a acestora contra produse autohtone , România datorită faptului că făcuse industrializarea cu bani și tehnologie occidentală nu beneficia de acest tratament preferențial , era obligată de ruși să plătească aceste mărfuri în $ și la cursul zilei de la bursa de la Londra așa că nu e de mirare că acesta a preferat să importe aceste resurse din Australia și Canada cu costuri mai mari. Rămâne de dezbătut dacă a făcut bine achitând datoriile externe ( unele țări au apelat la credite de la bănci private ca Iugoslavia și Ungaria sau Polonia ) dar să nu uităm că acele credite nu au dezvoltat industria sau economia în ansamblu ci doar au dat popoarelor respective o falsă impresie de păstrare a nivelului de trai, noi am simțit din plin restricțiile .Problema creditelor nereturnate sau rostogolite cum se utilizează azi termenul să nu uităm că a determinat confiscarea de insule, de companii de telecomunicații și de flota comercială în Grecia ( care apropo nu a fost o țară comunistă) și probabil datoriile vor determina luarea cu japca de stațiuni turistice sau insule în Croația sau de achiziționarea companiilor aeriene. Acum o astfel de japcă se cheamă privatizare pe nimic care s-a impus și la noi deși nu am avut asemenea niveluri de îndatorare. Nu vreau să se înțeleagă cumva că sunt împotriva privatizării dar când ești dator vândut nu poți să-ți mai negociezi condițiile de vânzare sau privatizare . De aceea trebuie să fim foarte atenți la nivelul de îndatorare publică și mai ales la ritmul rapid de creștere a acestuia pentru că vom plăti cu restul de companii strategice și mai ales la prețuri de nimic. Cel mai mult mă îngrijorează însă nu atât datoria publică în general cât creșterea acesteia determinată de deficitul comercial, pentru că lăsând la o parte diferendele ideologice privatizarea agriculturii ( un laitmotiv al înapoierii agriculturii colective) la fel ca și privatizarea industriei nu a adus un avantaj competitiv suficient pentru acoperirea cu mărfuri și servicii din intern și continuam să importăm susținut și în procent din ce în ce mai mare. Incapacitatea agenților economici privați români de a asigura necesarul de mărfuri și servici se vede cel mai bine când cresc salariile și pensiile ( doctrina PSD-istă) din anii trecuți care scumpesc imediat produsele și serviciile determinând atât reducerea nivelului de trai al celor care prin negociere au primit un venit mai mare dar și o reducere de competitivitate pentru respectivii patroni față de concurența străină care încearcă să mențină prețurile și să crească producția și vânzările pentru că ce e mai dulce pentru mentalitatea și cultura organizațională a patronului român decât creșterea prețurilor pentru asigurarea unui profit ușor fără bătaie de cap și mai ales fără o activitate care să degenereze în muncă. În concluzie fără importuri la ora actuală agricultura și industria alimentară româneasca ne-ar sili fie la rații și cartele mai rău ca pe vremea comunismului fie la niște prețuri astronomice. Deci când facem o incursiune istorică trebuie să fim obiectivi și să plecăm de la contextul istoric și de la fapte.
    • Like 3
    • @ Rusu Liviu
      Salut și eu am scris ceva de genul , dar vad ca sunt oarecum cenzurat.
      • Like 1
  • Nu sistemul de guvernare este de vina , ci oamenii din care este făcut. Istoria ne-a învățat asta de-a lungul timpului. Avem monarhii rele dar și bune , avem autocratii bune și rele , avem dictatori buni și rai. Avem democrații bune și rele. Diferența o fac oamenii din care este formata. Comunismul în teorie este cel mai bun , dar deocamdată este utopic . Motivele meschine a unor indivizi distruge bunul colectiv. Daca vreodată o sa reapara comunismul o sa vina din zona tarilor nordice( Suedia , Norvegia, Finlanda) , care au un puternic simt civic. Comunismul dintr-o tara majoritar analfabeta , gen Rusia 1918 , nu avea cum sa producă un sistem de guvernare viabil pe termen lung. Dar trebuie sa și vedem partea buna , a perioadei comuniste. Transformarea tarii dintr-o tara majoritar analfabeta agrara , intr-o tara industriala cu sistem de educație decent in conditii vitrege ( învinsă și ocupata după ww2 , cu mari datorii de razboi , iar mai târziu prinsa în războiul rece dintre URSS și SUA , fără posibilitatea sa fim conectați la sistemul de know-how din vest). Sa nu uitam ca eram singura tara latina din mare bloc comunist slav , deci cei mai detectați, iar Rusia avea de gând sa ne facă o mare ferma agricola . Sa nu uitam ca și în timpul comunismului am avut personalități politice mai mult decât decente ( Maurer , si cu toate problemele lui chiar și Ceaușescu era un politician foarte abil) . Aveam alta opțiune de guvernare înainte de 89? Puteam sa devenim democrație? Uitam ce o pățit Ungaria și Cehoslovacia? Ce ar fi fost mai bun o Ana Parker sau un Ceaușescu? Ca de de comunism oricum nu scapam indiferent ce vroia România. Oricum anii 80' nu mai eram conduși de Ceaușescu ci de Securitate , si în opinia mea Securitatea conduce și acum , ne îmbătat cu apa rece ca suntem democrație funcțională.
    • Like 2
    • @ Natalia Todorov
      Delia MC Delia MC check icon
      Nu există autocrații ori dictaturi bune. Dictator bun iarăși nu căci asta presupune DICTATURA și e doar o problemă de timp până vine unul rău la putere. Dictatura e cadrul optim ca un nebun să acceadă la putere ori unul bun s-o ia razna.
      Democrația poate fi mai bună ori mai puțin dar asigură măcar ( nu 100% dar maxim, din toate orânduirile cunoscute ) că niciodată un dement n-o să conducă de capul lui.
      Da, comunism cu oameni flămânzi, analfabeți și dornici de răzbunare nu se poate. Problema e că nu știu dacă se poate, indiferent cu cine. Fiindcă nu-i o orânduire pentru oameni, poate pentru îngeri... Pleacă de la ideea că omul ar fi altruist și.perfect iar realitatea e după cum știm, cu totul alta. Nu se poate perfecțiune cu ființe imperfecte și așa suntem, n-are rost să ne mințim frumos.
      Iar partidul unic este exact pepiniera optimă pentru oportuniști, nomenclatură și dictatură. Deci nu mai faceti vă rog apologia socialismului. A fost cea mai catastrofală și imposibilă utopie despre care zic numai: R.I.P. and never return.
      • Like 1
    • @ Delia MC
      Da ? Ai auzit de Cezar ? Napoleon? Au fost dictatori . Mai apoi s-au declarat împărați, dar de fapt au fost dictatori. Și da a fost un dezastru , trebuie sa recunoaștem. Dar socialismul trăiește, altfel nu ar fi pensii , ajutor de șomaj, etc. Și cele mai socialiste tari din Europa sunt tarile nordice. Iar sistemul socialist funcționează pentru ele , și cu cetățenii lor . Sistemul asta nu o sa funcționeze în România pentru ca sunt prea multe lipitori. Comunismului ii utopic clar, poate peste 1000 de ani poate evoluam și noi un pic. Oricum doamna Delia , în ziua de azi nu prea exista democrație. Câștiga cel care are resursele sa își facă cea mai buna publicitate , nu cel care merita. Tot se reduce la numere și niște algoritmi. Daca tu crezi ca Ciolacu , Catu , Barna ii tot ce are mai bun România , atunci ii tragic.
      • Like 1
    • @ Delia MC
      De acord în parte cu concluziile mai puțin partea cu oportuniștii și nomenclatura pentru că acum sunt mult mai mulți și în toate partidele iar în ceea ce privește nomenclatura e mult mai prezentă și membrii ei sunt mult mai numeroși. În perioada comunistă erau 800.000 de bugetari deși era o societate administrată 100 % de stat acum sunt cca 1.200.000 , atunci nomenclatura pornea de la secretarii de partid de la nivel de municipiu în sus și ajungea undeva la 1000 de persoane. Oricum ei aveau un salariu modic undeva între 3000-5000 de lei iar cei de la nivel central undeva până în 10.000 ( avantajul era că primeau produse de la gospodăria de partid la prețuri mici și aveau acces la hotelurile și cabanele cu circuit închis și cam atât, față de multitudinea de speciali de acum cu salarii obscene cu o ciorba de burta la parlament de 2 lei 85 de bani cu plata transportului, a chiriei și utilităților de către stat. Rețineți că nomenclatura comunistă nu avea pensii speciale.
      • Like 1
    • @ Silviu Pop Sese
      Delia MC Delia MC check icon
      Evident că am auzit. Dar tot nu văd motivul să luăm ca exemplu ceva din zorii umanității.
      M-am referit la socialism/ comunism în general. Dvs confundați grav socialismul cu sistemul social care rezultă din echilibrul forțelor sociale, stânga având niște procente dar ÎN NICI UN CAZ sistemul nu-i socialist. Asta ar insemna proprietate comună și abolirea/limitarea celei private, ceea ce nicăieri nu văd. Stânga vrea să și chiar acordă ajutoare, mărește pensii și salarii însă nu conduce singură. Iar rațiunile pentru care și partenerii lor politici le acceptă sunt nu atât de stânga cât oarecum umaniste dar în cea mai mare măsură financiare: costă mai puțin să dai unora ajutoare decât să-i ai pe aceia ca infractori.
      Nu m-am referit deloc la politicieni care sunt ca oriunde: carieriști și în NICI un caz cei mai competenți. Azi lumea alege nu numai răul cel mai mic dar și politicienii cei mai puțin incompetenți (nu cei mai competenți) și asta cam peste tot.
      • Like 2
    • @ Rusu Liviu
      Delia MC Delia MC check icon
      Comic, eu vorbesc în general și mă trezesc cu exemple particulare.
      Nomenclatura trecută era exclusiv REPRESIVĂ. Actual nici nu mai vorbim de o nomenclatură: DEX: "Grup social cu prerogative excepționale în regimurile de tip sovietic sau totalitar". Pur și simplu nu aveți proprietatea termenilor.
      Bref, vreți socialism ? Că treburile alea cu pensiile speciale ( care moral sunt de neacceptat dar în valoare absolută reprezintă puțin) ori ciorba de burtă se pot îndrepta dar socialismul adevărat odată instalat nu.
      • Like 0
    • @ Delia MC
      Pai spuneti ca nu exista dictaturi bune , eu am punctat ca fost unele. Nu sistemul de guvernare ii important , ci oamenii care il alcatuiesc. La noi nici comunismul nu a fuctionat si se pare ca nici democratia nu functioneaza. Si au fost si lucruri bune si in comunism si atat si in democratie dar in mare parte in ambele sau intampla lucruri nasoale. Nu ca ar fi sistemul rau , ci doar pentrul faptul ca ii parazitat de politruci. Socialismul a aparut tocmai ca o masura la abuzurile la care au fost supusi muncitorii si iobagii. A inceput ca un vis frumos cand au dat jos vechia ordine de mosieri si nobili si sa terminat urat cand noii conducatori sau adevereit mai rai decat fostii. Dar peste una alta daca in Rusia nu se facea revolutia bolsevica , acolo inca erau iobagi si in momentul de fata.
      Greu cu termenii , ce ii cu socialismul? Ii stanga ? ii dreapta? Ii comunism? Sau sa luat un cuvant bun si l-au transformat in ceva rau? Nici naiba nu vrea ce o fost inainte de 89. Dar nu imi place nici ce se intampla dupa 89. Inainte ne plangeam ca nu putem sa citim , acum nu vrem sa mai citim , inainte ne plangeam ca nu putem sa mergem inafara , acum ii injuram pe cei care pleaca , ca sunt tradatori de tara si nu vor sa isi faca un viitor in tara. Un sistem impus unei tari nu da randament niciodata. Asa cum a dat rateu comunismul in tarile ocupate asa da si democratia impusa . Din cauza asta rad cand SUA vrea sa bage democratie cu forta in Vietnam , Afganistan ,Irak, etc. Dar ca sa raspund la intrebarea ta , da vreau socialism. Vreau ca cei bogati sa nu devina prea bogati si cei saraci sa nu devina prea saraci. Vreau ca banii sa mearga in sanatate si educatie si nu in rachete sau pentru propaganda . Vreau ca oamenii sa nu se mai concentreze doar pentru a avea ci mai mult pe ce stiu. Vreau ca sa nu se exploateze oamenii unii pe altii . Sa nu se mai faca risipa si sa ne gandim si la ceilanti. Se poate? Se pare ca nu. O sa vedem ce ne ofera viitorul , dar in ritmul asta daca nu facem o schimbare majora in urmatorii 200 de ani ne-am dus pe apa Sambetei. Dar ma indoiesc ca socialismul ii rau.
      • Like 1
    • @ Silviu Pop Sese
      Delia MC Delia MC check icon
      Fiecare are dreptul să vrea... ce vrea. Dar atenție, s-ar putea să se împlinească. Iar dacă s-ar întâmpla eu nu vreau să fiu acolo. Fiindcă socialismul ăla eu l-am trăit. După vreo 10 ani, după ce am ieșit bâjbâind și orbecăind din tranziție am pus treburile cap la cap iar concluzia mea este una singură.
      Să crezi că omul de azi e capabil de socialism ( definit de Marx, Lenin prin aceea că proprietatea e COMUNĂ iar cea privată extrem de limitată spre zero, " de la fiecare după puteri, fiecăruia după nevoi" ) e o mare iluzie. Nu ține de om ci de sistem iar cel socialist este greșit din temelii. Omul e imperfect și nu va fi niciodată altfel. Socialiștii înșiși au constatat că mare lucru nu poți cu omul obișnuit și au vrut să creeze "omul nou". Cum, prin lobotomie, electroșocuri, spălarea creierului? Unii se leagănă cu iluzia că azi ar ieși iar eroarea e că atribuie omului, acest animal înzestrat cu inteligență, calități pe care nu le are.
      " Nici naiba nu vrea ce a fost înainte de 1989" dar la asta se ajunge. N-au plecat toți cu elan și Stalin de exemplu a ajuns să-si ucidă propriul popor?
      Că ne plângem continuu, ăsta-i românul.
      Vietnam, Afganistan, alte mâncăruri de pește. Țărilor islamice li se potrivește dictatura că altfel o iau razna iar asiaticii au și ei o aplecare pentru.
      Cred că dvs aveți în vedere un sistem social iar NU socialism. Ăsta e însă apanajul civilizației și dezvoltării. Vă recomand numai să revizuiti un pic termenii, prea des se face confuzie intre cele 2 noțiuni.
      • Like 1
    • @ Delia MC
      Doamna Delia , recunosc ca sistemul socialist nu ii realist , dar nu sistemul ii gresit , ci doar ca societate nu putem sa il realizam. Am spus clar si eu asta , sper ca in viitor ( indepartat) sa evoluam sa putem urma acest model. Acum clar nu putem . O sa apara in tarile dezvoltate civic, gen Japonia , Suedia , Elvetia , etc. Tarilor musulmane nu li se potriveste dictatura , ci doar ca cetatenii lor nu sunt educati. Cu educatia schimbi o tara , nu cu bombe. Dar asta ii cand unii sunt mai egali decat altii. Ca fix de cetateni ii intresa pe americani cand au invadat Afganistan. Acum noua manie ii China. Pe cine intreseaza cetatenii chinezi si cat intereseaza de economia Chinei. Acum zece ani ii durea pe americani fix la basca de chinezii din regiunea Xiaping . Acum cand a devenit China superputere , hop ca chinezii sunt asa , si asa. Se pare ca de aficani nu le mai pasa nimanui. Bineinteles ca pe dumneavoastra nu va intereseaza asta , ca acum "După vreo 10 ani, după ce am ieșit bâjbâind și orbecăind din tranziție am pus treburile cap la cap" , si aveti impresia ca capitalismul ii foarte bun . Si chiar ii , creste concurenta , dar ce ii azi nu mai ii capitalism . Avem monopolism , in care cativa detin toata puterea , si in ziua de azi cunoasterea ii putere , si control. Altfel de ce crezi ca ar fi luptele astea acerbe impotriva Huawei , impotriva Tik-Tok , sau mai stiu eu ce. Este vorba de informatii despre cetateni , de altgoritmi care sa controleze populatia. Este un fel de dictatura informatica . Noi suntem intr-un context ideal acum , in Europa si NATO , cu aces la tot ce inseamna asta , economic , informal , libertate de miscare. Dar ca noua sa ne mearga bine , uite sunt fraieri care sufera. De ex cumperi o bluza ieftina doar ca un amarat in Vietnam lucreaza cu 60 de dolari pe luna. Nu traiesti tu bine ca democratia ii buna , ci pentru ca esti intr-un context bun , in tabara castigatoare. Nu ma intelege , democratia ii buna , numai ca noi nu traim in democratie , democratia inseamna DEX :formă de guvernare în care supremația aparține poporului , ori acum numai nu poporul ia decizile . Alegi pe cei care , cu ajutorul institutilor media , ne este servit ( pe Dragnea , Ciolacu, Barna ,Orban , Catu ). Ti se pare normal ca partidele sa aiba contracte de publicitate cu media? Sau SRI ? Sau armata? Ti se pare normal ca bugetele majoritatii institutilor media sa fie pentru propaganda politica ? Ti se pare normal ca TVR sa fie numit politic? Ti se pare normal ca site-uri ca facebook sa blocheze conturi ? De exemplu conturile lui Trump . O fi el prost , si daca face ceva ilegal sa fie tras la raspundere , dar de cand o firma are dreptul sa decida ce ii corect si ce fals. Iar firme ca Alphabet ( google ) , sau facebook , avand ca are un impact enorm asupra populatiei nu au voie sa intervina. De ce scandalul cu interventia Rusiei in alegerile americane. De ce erau asa revoltati americanii , cand ei se lauda ca sunt cei mai democrati din univers. Pentru ca prin propaganda influentezi natiuni intregi , si stiu asta ca si ei o practica. Ar trebuii sa numim asta , nu democratie , ci propagandatie. Cetatenii americani sunt fericiti ca cumpara motorina cu 20 de centi , noi suntem multumiti ca putem merge la sparanghel in Germania , dar cu restul globului ce facem? Daca toti ar traii ca americanii sau nemtii resursele planetare s-ar epuiza in 100 de ani.
      • Like 1
    • @ Delia MC
      Nu e nici un exemplu particular iar nomenclatura ( în termeni de clasă privilegiată nu e neapărat represivă). De exemplu secretarii de partid și activiștii nu erau deloc represivi și eu am trăit în comunism , represive erau securitatea și miliția și într-o foarte mică măsură procuratura comunistă. Termenii îi cunosc foarte bine deoarece am trăit vremurile pe viu cum se spune. Nu mai vorbiți de socialism , noi am avut o dictatură personală care a evoluat într-una de familie. Nu s-au respectat nici legile date de Marea Adunare Națională iar deciziile nu se luau la guvern ci în biroul politic. Am făcut o comparație între privilegiile fostei clase politice cu cele ale actualei și să nu-mi spuneți mie că 5000 de lei /lună salariu luat de un secretar de partid echivalentul funcției de primar de acum reprezenta mai mult decât o pensie de 5000 de euro azi. Pe vremea nomenclaturii nu le plătea statul chiria , utilitățile sau transportul spre și de la serviciu. Fosta șefă CSM deși avea limuzină și șofer și locuia în Ilfov la 10 km de București își deconta diurne de 100 de euro/zi pentru naveta pe care mii de bucureșteni o fac pe cheltuiala proprie deși ea avea un salariu obscen. Pentru jafuri de acest tip pe vremea lui Ceaușescu primeai minim 20 de ani de închisoare. În ceea ce privește îndreptarea privilegiilor nu prea s-a observat nimic deși coaliția de dreapta asta clama în campanie și pe baza acestor promisiuni a ajuns la guvernare și nici nu cred că se va rezolva curând, poate în momentul în care nu ne vom mai putea împrumuta pe piețele internaționale. Ceaușescu s-a împrumutat pentru construirea industriei nu pentru privilegiile clasei conducătoare.
      • Like 0


Îți recomandăm

Komoder 1

Fotoliile smart fac masaj la degetele de la picioare, la călcâi, la gambe, la mâini, au role încălzite care fac masaj la spate, mai puternic sau mai blând, te cântăresc, îți măsoară pulsul.

Citește mai mult

Tânără la calculator

Academia prietenoasă de IT Wantsome și-a făcut în ultimii patru ani o misiune din a ajuta profesioniști din toate domeniile să facă tranziția spre o carieră de succes în domeniul tehnologiei informației, prin cursuri care urmează atent cerințele companiilor IT, prin sesiuni de practică și printr-o activitate intensă de mentorat calibrată pe nevoile lor. (Foto: Getty Images)

Citește mai mult

Marc Areny

Marc Areny este de origine catalană, este cetățean spaniol și francez și a venit în România în urmă cu 10 ani. Este unul dintre primii din Europa care a identificat o nouă nișă de piață: convertește mașini cu motor termic în mașini electrice.

Citește mai mult