Foto: Inquam Photos / George Călin
În Parlamentul României a fost organizată o ședință secretă unde a fost difuzat un film care prezintă atrocitățile provocate de Hamas. Așa cum îi este obiceiul, doamna Șoșoacă s-a apucat să zbiere și, ca portretul să fie complet, să filmeze, deși acest lucru fusese interzis. După ce a arătat tuturor cât de empatică este, Șoșoacă a făcut un live. Aici, doamna a explicat cum doar evreii au putut să vorbească în ședință. „Apropo, Simonis este și el evreu” ne spune doamna senator, de parcă a fi evreu e un păcat. Într-un ton mult mai violent s-a referit la Silviu Vexler, președintele Federației Comunităților Evreiești din România.
Bun, ca să fie înțeles, nu țin cu Simonis și PSD. Cu toate astea, să faci ce a făcut Șoșoacă, adică spui despre cineva că e evreu cu scârba în dinți, este o tâmpenie fără margini. În live, doamna senator vorbește de neutralitate, de Ceaușescu – se putea fără? – și alte aspecte de delir. Este clar că, în acest punct, Șoșoacă nu mai are niciun fel de scrupule, vrea să mobilizeze tot ce e mai rău în societatea românească. După cum spunea Umberto Eco, ultima armă a inadaptaților este războiul. Toți ratații societății se vor regăsi în sunetele emise de Șoșoacă, toți oamenii care nu sunt în stare de nimic se vor încolona în urma ei și vor porni spre Bucegi, să facă o baie de energie. De la Sfinx, doamna Șoșoacă va transmite chemările dacice către tot poporul, care, sub imperiul apelului getic, va vota buluc cu ea și partidul ăla scos din recamier. Nu m-ar mira să apară și AUR la hora din străbuni.
Când se va ajunge la asta, adică atunci când vor lua puterea patrioții neamului și vor instaura românismul pur, strămoșesc, neaoș, de bătătură, eliminând tot ce nu e românesc de la Burebista, am să fac următorul lucru:
Eu, român get-beget, din neam de țărani care pășteau oile prin Bucovina, mă voi declara evreu.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
in al doilea rand, doar daca nu esti de acord cu sosoanca nu inseamna ca trebuie sa o dai pe cealalta extrema. lumea nu e alba si neagra. ori esti evreu ori esti anti evreu.
Faptul că astăzi curentul naționalist e monopolizat de niște personaje uneori nedemne și caraghioase (iar în cazul Șoșoacă chiar malefice) nu e vina lor. Ei sunt egali cu ei înșiși. Vina e a partidelor ”rezonabile”. care nu se comportă deloc ca și când ar urmări interesele României în primul rând, iar unele dintre ele chiar au un fel de agendă ascunsă, care n-are nicio treabă cu România și nevoile ei. Așa că până să vorbești matale disprețuitor și infantil despre alții din altă tabără politică, mai gândește-te la cum stau cu adevărat lucrurile.
Până acum lucrurile, din punctul meu de vedere stau așa:
- PSD și PNL s-au dovedit ambele ca fiind partide corupte și obediente față de vest, în cele mai rele aspecte. Inclusiv distrugerea economiei de care ziceai tu și pe care o puneai doar în seama PSD. Nu, nu. Problematice sunt, pe lângă PSD, și PNL și fostul PNȚ-cd și PDL-ul care s-a dizolvat tot în PNL.
- USR-ul e pe partea progresistă. Cu ei am o incompatibilitate ideologică de fond. Dacă există un partid pe care nu l-aș vota niciodată, cel puțin în forma actuală, acesta este USR-ul.
- AUR-ul îmi provoacă sentimente contradictorii. Eu sunt adept al ideologiei naționaliste, cel puțin în această perioadă istorică. AUR-ul e un partid declarat naționalist, dar conducerea sa și felul său huliganic de a face politică mă ține totuși la distanță. Nu știu ce e mai important deocamdată și ce ar trebui să trec cu vederea în privința AUR-ului. Și nu e clar ce e atitudine sinceră și ce e doar circotecă electorală, fără profunzime ideologică. Mai rămâne de văzut. Șoșoacă iese clar din discuție. Ea e un personaj chiar malefic, fiindcă pe lângă circoteca vizibilă, e pe față omul Rusiei. Ceea ce NU se poate spune despre Simion și AUR. AUR / Simion nu e Șoșoacă și Șoșoacă nu e AUR / Simion. Adversarii lor politici încearcă să îi bage pe amândoi în aceeași oală, dar lucrurile nu stau așa. Ei se pot întâlni pe tărâmul circotecii populiste, dar nu și pe tărâmul antinațional al favorizării Rusiei. Cel puțin așa se vede deocamdată.
- UDMR. Dacă n-ar exista problema iredentismului unguresc din Ardeal, susținut tacit de UDMR, atunci privind doar la calitatea oamenilor politici din UDMR, acesta n-ar fi o variantă chiar de lepădat. Ba chiar ar fi ”chiorul între orbi” în politica românească. Dar bineînțeles că nu se pune problema să voteze un român cu UDMR, asta e clar.
Și atunci ce mai rămâne? Rămâne să voteze fiecare cu ”răul cel mai mic”, așa cum îl înțelege el. personal. De exemplu domnul autor al articolului sigur va considera USR-ul ca fiind răul cel mai mic. Tu vei considera așa probabil PNL-ul. Eu poate AUR-ul (la europarlamentare) dar poate cu totul altceva (PSD sau Pro România lui Ponta sau.... nu știu încă) la parlamentare. Iar la prezidențiale jocul e total deschis. În funcție de om, poate fi oricine favorit. Aș putea vota chiar cu Helvig de la PNL dacă ar candida, dar nu cu Ciucă, nici cu Ciolacu și nici cu Simion. Sau, în fine, aș vota și cu oricine altcineva oferă încredere, în funcție și de ceilalți contracandidați.
Un curent național românesc ar putea, Doamne Ferește, să vrea să folosească gazele naturale din Marea Neagră în favoarea românilor, reducând prețul plătit de aceștia pentru încălzire, eventual redresând industria chimică!
Așa ceva este complet inacceptabil, așa că apar niște lătrăi cu care nici un om normal la cap nu și-ar dori să fie asociat și brusc devine "ridicol" să urmărești interesul național...
Poate nu vezi tu chiar bine. Îţi recomand un control oftalmologic.
https://www.g4media.ro/ei-sunt-clovnii-rusiei-din-romania-ce-am-aflat-dupa-vizita-lui-zelenski-in-romania.html
---In afara de , instigare la ura ,dezbinare , filmari prin parlament ,( care le poate face oricine ) nimic concret ,.Iar dementa de sosoaca ,doar ,asa-zis discursuri cu urlete si jigniri cat incape in ,,fizicul ei ,, si nimic concret ,,Cteam undeva pe net ,ca;;
-- Nu a castigat nici un proces ,ca avocat renumit ,ce se pretinde ! Si a platit multe conflicte .Ce sa astepti de la o asa presoana politica ??