Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Simona a învins greșeala!

Simona Halep - Fed - ctp

Atât Simona cât și Karolina au reușit câteva mingi de excepție, spectaculoase. Dar meciul numerelor 3 și 5 mondial de la Ostrava nu s-a decis la winnere, ci la greșeli.

Peste 50 de neforțate Plíšková, 30 Halep. Mult. Cheia victoriei a fost capacitatea impresionantă a Simonei de a da uitării imediat greșelile.

Atât ale ei, cât și ale adversarei.

Când o zbârcești neașteptat, într-o situație favorabilă, gândul, pe cât de irațional pe atât de frustrant, este cel de soartă crudă, de ceas rău, ghinion, care poate să-ți roadă jocul în continuare.

Nici „cadourile” adversarei nu sunt lesne de gestionat. Iarăși un gând alunecos ți se poate strecura în minte – „A început să obosească, hai, că o să fie ușor de-acum, se bate singură” – micșorându-ți determinarea și agresivitatea.

Simona a digerat totul integral și pe loc, de fiecare dată mintea ei s-a dus spre punctul care urma, fără să se agațe de cel încheiat. Așa a reușit să depășească momente tăioase, cum au fost cele trei mingi de break ratate cu care ar fi putut ajunge la 6-5 și serviciul în setul 2. Sau ghemul pierdut când servea pentru meci la 5-2 în decisiv. Sau mingea de meci pe care a avut-o la 5-3, anulată de Plíšková cu un serviciu excelent...

De la primul până la ultimul punct al partidei, Simona a rămas la fel de concentrată, indiferent de scor.

Iar spre final, a procedat foarte bine tactic, nu a mai riscat lovituri decisive, a stat în raliuri parte-n parte cu Plíšková, de pe fundul terenului, observând că cehoaica, pierzându-și prospețimea, nu se mai așază suficient de bine la minge și poate greși prima.

Un memorabil meci „de cap” făcut de Simona. Și cu sprijinul nemaipomenit al galeriei românești de la Ostrava, care a izbutit s-o domine pe cea a gazdelor!

Din păcate, Mihaela Buzărnescu nu a reușit să reziste unei Katerina Siniakovà puternic montată psihic de faptul că joacă pentru națională, nr. 1 mondial la dublu făcând cel mai bun meci de simplu de anul acesta. Talentata Mihaela n-a putut să depășească handicapul lungii perioade de întrerupere competițională, lipsa ei de reziliență la un nivel înalt de tensiune fiind vizibilă încă din meciul cu Plíšková. Poate că Florin Segărceanu ar fi trebuit, totuși, să trimită pe altcineva pe teren...

Vom fi, deci, cu sufletul la gură în meciul de dublu, Begu-Niculescu contra... – toate perechile Cehiei sunt puternice...

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.



Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon Jurnalista tanara / sursa foto: Profimedia

Poate că nu există întrebare mai inocentă și, totodată, mai apăsătoare decât aceasta. O întrebare care ne urmărește încă din anii în care lumea nu ne încăpea în palme, iar viitorul nu era decât o întindere nesfârșită, fără hotare și fără consecințe. Atunci nu știam încă să deosebim ceea ce ne dorim de ceea ce se așteaptă de la noi. Știam doar să visăm.

Citește mai mult

CTP--

Poate că madam USAmbassador la Atena a avut o seară mai efervescentă la o cină dens hidratată și s-a comportat ca o amazoană alazoană. Că „Putem face asta oricărei țări!”, adică să-i dărâme guvernul, e o fanfaronadă trumpă rezultă din faptul că oricât s-a efortat Washingtonul, n-a putut să-l țină pe Orban Viktor în scaun.

Citește mai mult