Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Simona Halep, către premierul Tudose: „Nu cred că aș avea nevoie de banii statului ca să-mi cresc copilul”

Halep--

În vară, când vorbea despre plafonarea indemnizației pentru mame, premierul Mihai Tudose spunea: „Şi mai în glumă, mai în serios, râdeam cu câţiva colegi: domnule, hai să schimbăm legea până nu-i încolţeşte foarte serios ideea, cuiva, să rămână gravidă, să facă un copil. Mă refer la Simona Halep, fiindcă veniturile pe ultimul an au fost destul de mari, importante, câteva milioane de euro şi va trebui să-i dăm 85% din venituri”.

Simona Halep i-a dat acum replica într-un interviu pentru Digi Sport. „Sincer, pe moment nu mi-a plăcut că am fost inclusă în acest discurs. Nu cred că aș avea nevoie de banii statului ca să-mi cresc copilul. Nici până acum nu am primit ceva pentru sport ca să ajung aici unde am ajuns, iar eu am avut foarte multe greutăți. Pot să-i spun să stea liniștit, e ok, n-o să iau atâția bani de la stat.

Eu cred că toată lumea trebuie tratată la fel indiferent de situația pe care o ai. O femeie primește acel procentaj de la stat pentru că a născut, și eu sau altele cu o situație foarte bună, trebuie să primească la fel,” a declarat sportiva.

Guvernul și-a dus la bun sfârșit intenția de a plafona indemnizația de creștere a copilului, iar de la 1 septembrie a intrat în vigoare ordonanța care limitează suma ce poate fi primită la 8.500 de lei.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • e vorba de lege si nu de ce vrea Simona....observati insa ca spune NU CRED ca as avea nevoie de banii statului....de altfel parca anul trecut a primit vreo 30.000 de euro de la stat...
    • Like 0
  • catalin check icon
    La cata imagine are tara asta datorita ei,ar trebui platita de zece ori aceasta indemnizatie. Olguta dubluta ce sa stie ea ,cat munceste fata asta in comparatie cu hoardele de mediocrii care ocupa functiile publice din aceasta tara.
    • Like 3
  • bluenavy check icon
    De admirat recent la domnul Tudose descoperirea faptului ca e mai constructiv sa arati o greseala public la modul hatru, mai ales daca ai de-a face cu oameni a caror gandire, pe langa faptul ca paseste stramb si se impiedica des, mai e si orbita de aroganta si sentimentul valorii personale absolute (in baza faptului ca asa "a zis" ei si ei stiu mai bine).
    Tot respectul pentru Simona si pentru persoanele care ne fac cinste cu adevarat.
    • Like 3


Îți recomandăm

S&P sediul

Euro a ajuns vineri, 2 octombrie, la un nou nivel record în fața leului. BNR a anunțat un curs de 5,3447 lei pentru un euro, după ce joi cursul de referință a fost de 5,2777 lei/euro. Foto: Profimedia

Citește mai mult

ctp-

Pe Djoković l-am văzut ieșind din groapă ca un mai mult mort decât viu, de nu știu câte ori. Asta a făcut și la Openul Beijing. Dar din toată viața mea în tenis, nu-mi amintesc un jucător care să fie purtat spre victorie de public când adversarul lui era din țara gazdă!! Asta s-a întâmplat cu Djoković și poporul chinez în meciul sârbului cu remarcabilul jucător chinez Bu. De necrezut entuziasmul spectatorilor la fiecare punct câștigat de Nole!

Citește mai mult

Beyond Borders

Într-o clădire din centrul Madridului, la ultimul etaj, vreo treizeci de români fac planuri. Vorbesc despre cum ar putea companiile românești să își facă loc și pe piața spaniolă. Unii au venit să afle de unde să înceapă. Alții au început de mult și au ce povesti: despre clienți, despre greșeli, despre cât de diferit se pot face lucrurile la câteva ore de zbor de București.

Citește mai mult

Uniforma obligatorie.. sursa foto Inquam Photos

Pe 21 septembrie, Senatul României a aprobat un proiect de lege care reintroduce uniforma în ciclul preuniversitar, măsură care a șocat întregul grup de consilii ale elevilor și liceenilor și care, într-un final, a dus la un protest: elevii s-au îmbrăcat în negru în ziua de luni, 28 septembrie.

Citește mai mult