Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Soarta moțiunii, „99 la sută decisă”. În această dimineață, Victor Ponta a anunțat că votează alături de PSD împotriva Guvernului Orban

Foto: Inquam Photos

Soarta moțiunii de cenzură depuse de PSD este ca și decisă. Înainte de dezbaterea de la ora 12:00, social-democrații se bazează pe mai multe voturi decât cele 233 necesare pentru a înlătura Guvernul Orban.

Marți seară, liderul PSD, Marcel Ciolacu declara că „sunt suficiente voturi, asta înseamnă că avem mai mult de 233. Cu discuţia sau fără discuţia cu domnul Ponta, avem voturile necesare să cadă Guvernul Orban”.

În această dimineață. Victor Ponta a anunțat că va vota alături de PSD împotriva Guvernului Orban. Iar acest lucru înseamnă că este posibil să fie urmat și de alți parlamentari ai Pro România.

„După trei luni, iată că am avut dreptate. Regret faptul că în urma înțelegerii dintre PSD și PNL nu o să avem primari în două tururi și președinți de consilii județene aleși. Și-au dat mâna împotriva partidelor mici și a cetățenilor. Cel mai rău lucru e ce s-a întâțmpat aseară, 25 de ordonanțe, noaptea ca hoții. Cel mai grav e că accesul la sănătate va fi doar pentru cei bogați. Au niște datorii financiare la diverse companii private și un guvern care lucrează în interese private trebuie să plece. Parlamentarii vor vota cum simt, eu voi vota pentru moțiune”, a declarat Victor Ponta.

Victor Ponta, Pro Romania

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • E bun și partidul parlamentar implantat de către forțe obscure , fără a fi ales de nimeni, poți să vezi în ce direcție bate vântul intereselor extra-parlamentare. Acum balamaua lui ponta trebuie să bată spre căderea guvernului, chiar dacă șantajul a fost mai greu realizabil.
    • Like 0


Îți recomandăm

Beyond Borders

Într-o clădire din centrul Madridului, la ultimul etaj, vreo treizeci de români fac planuri. Vorbesc despre cum ar putea companiile românești să își facă loc și pe piața spaniolă. Unii au venit să afle de unde să înceapă. Alții au început de mult și au ce povesti: despre clienți, despre greșeli, despre cât de diferit se pot face lucrurile la câteva ore de zbor de București.

Citește mai mult

Uniforma obligatorie.. sursa foto Inquam Photos

Pe 21 septembrie, Senatul României a aprobat un proiect de lege care reintroduce uniforma în ciclul preuniversitar, măsură care a șocat întregul grup de consilii ale elevilor și liceenilor și care, într-un final, a dus la un protest: elevii s-au îmbrăcat în negru în ziua de luni, 28 septembrie.

Citește mai mult