Foto: Grupul de Inițiativă Civică Lacul Tei
Au mai încercat acum câțiva ani. Într-o noapte au pus garduri în jurul unei bucăți din parc și se pregăteau să treacă la defrișări. Oamenii din cartier s-au organizat și au oprit șantierul. Parcului i-a mai fost prelungită viața. Visul P+20 al vreunui rechin de Dâmbovița a fost amânat.
După rechini au apărut șobolanii. Nu e vorba de sutele de șobolani care se odihnesc pe nuferii din parc, ci de șobolanii anonimi, rapace, cu servietă și cravată până la buric. Ființează în primării, sunt dumnezeii aprobărilor, puz-urilor, panseluțelor și ai locurilor de parcare. Mai nou și ai statuilor. De câteva zile au pus din nou un gard drept în mijlocul parcului.
Știrea brută:
„Primăria Capitalei a început, marţi, lucrările de amplasare a ansamblului monumental Prinţul Rainier III de Monaco în Parcul Circului, urmând să se încheie în 15 septembrie.
Ansamblul este compus din statuia Prinţului Rainier şi din şapte elemente figurative statuare din bronz ce reprezintă numere de circ în mărime naturală, a fost creat de sculptorul Ionel Stoicescu şi a costat aproape 8,5 milioane de lei.
Prințul Rainier al III-lea de Monaco este creatorul Festivalului International de Circ din Monte Carlo, iar Circul Globus din București a participat, de-a lungul timpului, de mai multe ori la acest festival”.
Știrea comentată:
Eu înțeleg nevoia de frumos și de șpăgi din administrația românească. Înțeleg și că viața artiștilor e grea și că Primăriile au o datorie patriotică să țină cu bani publici liota de artiști ai poporului care atârnă pe lângă ele (despre puzderia de actori, poeți, sculptori, cântăreți de curte, finanțați de Primăria Capitalei și de alte primării, într-un episod viitor). Înțeleg și că Sorin Oprescu era un mare iubitor de statui și că doamna Gabriela Firea este, mai mult decât primăriță, jurnalistă și poetă, om de cultură cum ar veni. Înțeleg și că bucureștenii aveau nevoie ca de aer de o statuie a Prințului Rainier, după ce au primit străzi curate, trotuare late și locuri de parcare. Înțeleg până și prețul de 8,5 milioane de lei: la câte tunuri s-au dat pe banii noștri în București, ăsta e chiar un mizilic. Ce voiați să facă de banii aceștia? Să dea de țânțari? Să pună otravă de șobolani? Să pună iarbă? Bănci? Pomi? Panseluțe?! Păi dvs. știți cât costă firul de panseluță la Primăria Capitalei? Cât indemnizația de paternitate a lui Mark Zuckerberg.
Da, pot înțelege că nu mai știu cum să fure sau să risipească banii. Pot înțelege amatorismul, prostia, furtul, lipsa de respect a „edililor” față de locuitorii Capitalei.
Dar nu pot accepta ca statuia lui Rainier ăsta să fie fix pe peluza din centrul Parcului. Este singurul loc cu iarbă din centrul Bucureștilor, unde vin familii cu copii și stau. Nu fac nimic, stau pe iarbă. Într-un oraș sufocat de betoane, în care trotuarele sunt ocupate de mașini, într-un oraș împânzit de stâlpișori și gărdulețe care fac practic imposibil mersul pe jos, o peluză cu iarbă este unicul nostru lux.
Doamna primar Firea, domnu' primar de la sectorul 2, pe care nu l-a văzut nimeni, de ce nu vă puneți statuia asta în mijlocul sufrageriei dvs?
PS. Grupul de Inițiativă Civică Lacul Tei, format din locuitori ai cartierului, protestează contra acestei noi crime de mediu: „Nu vrem statui pe spațiul verde, vrem un parc în care să nu mai mișune șobolanii”. Este admirabil efortul acestor oameni de a face viața cetățenilor acestui oraș ceva mai suportabilă.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Ar trebui ca, in regim de urgenta, Parlamentul sa emita o lege prin care cei care doresc sa aibe functii decizionale in administratia publica centrala sau locala sa fie obligati sa urmeze cursurile scolii de administratie publica si sa efectueze un stagiu de practica intr-o primarie sau minister de macar 6 luni.
D-na Firea plus ceilalti 6 primari de sector, chiar daca ar fi de buna credinta ( lucru discutabil ), nu au un minimum de cunostinte in problemele administratiei locale.
Cu masini de zeci de mii de euro, pe care le parcheaza, pe suprafata dintre blocul Perla si parculet, nimeni nu mai poate sta pe bancile, blocate de acestia.
In loc sa planteze stalpi pentru blocarea accesului masinilor in fata blocului, Primaria a desfintat parkingul de pe straduta fara nume care leaga Sos. Stefan cel Mare cu Str. Hatmanul Arbore, parking folosit de proprietarii blocului Perla, de peste 25 de ani, mai intai cu plata, dupa care au renuntat.
Ca urmare a acestei ispravi, desfintarea parkarii si invadarea cu masini din fata intrarilor blocului. magazinele de la parterul acestuia au inchis unul dupa altul.
Disperarea noastra a celor care locuim in blocul Perla, s-a datorat incompetentei, absurdului si ipocriziei functionarilur Primariei, responsabili cu parcarile, parcurile si nu in ultimul rand Politiei Locale, complet ineficienta.
Cetatenii sectorului 2 ce fac? Accepta?