Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

Prima pomană a doamnei Firea. Nu, mulțumesc!

Firea RATB

Noul primar al Capitalei vrea să facă transportul public gratuit din bugetul Primăriei Capitalei. „E opțiunea mea. Din bugetul municipalității, dar fără să luam de la alte capitole. Cum? Rentabilizând activitatea acestei regii, care se transformă în foarte scurt timp în societate 100% a municipalității, pentru că așa e regulamentul UE și numai așa poate prelua întreaga structură și activitate de transport public”, a anunțat Gabriela Firea, la Digi24, unde a precizat că va face „o revoluție” în materie de trafic în Capitală. 

Ideea noului primar Gabriela Vrânceanu Firea privind introducerea transportului public gratuit în București mi se pare o aiureală. Ea nu-i va face pe șoferi să-și lase mașinile în parcare, din următoarele motive:

1. Șoferii bucureșteni evită autobuzul nu pentru că biletul e scump (1,3 lei călătoria), ci pentru că autovehiculele RATB sunt împuțite, supraaglomerate și circulă după un orar arbitrar.

2. Șoferii bucureșteni sunt comozi și masochiști. Preferă să-și piardă ore din viață stând blocați în trafic decât s-o ia ușurel pe jos sau să folosească bicicleta sau transportul în comun. E o chestiune de statut social, de obișnuință, de autoflagelare din partea unor oameni nervoși și competitivi.

3. Șoferii bucureșteni își iubesc mașina atât de mult, încât ar intra cu ea în restaurant dacă ar putea. La terasă ies cu mașina. În weekend, la aer curat, în parc, ies tot cu mașina, chit că dau ocoale la nesfârșit zonei verzi în căutarea unei pătrățele libere de asfalt. Dacă au o treabă la o farmacie, la un Mega Image sau la o frizerie de pe bulevard își lasă mașina pe avarii în plină stradă, chit că în spatele ei se formează coloană. Dacă se grăbesc, parchează pe linia de tramvai, de se-ntinde râma de metal încins de la Armenească până la Piața Galați. Bucureștiul are un trafic de est sălbatic și, până la revoluția doamnei primar, poate că ar trebui puțină aplicare a legii. Căci știm că după amenzi vine ea și revoluția bunului simț.

Rezolvarea traficului nu se face, din păcate, prin scamatorii populiste, ci prin investiții serioase și de anvergură. Dacă doamna Gabriela Firea va înțelege că nu poți face orașul să respire decât dacă scoți mașinile de pe trotuare și din spațiile odată verzi și dacă eliberezi benzile de circulație acum ocupate de mașini parcate, atunci își va da seama că singura soluție este construirea câtorva sute de parcări subterane, începând cu centrul orașului, până la zonele de reședință, adică parcările de bloc. Nu poți să scapi de traficul infernal, dacă nu-l „îngropi”. 

Cât despre noi, șoferi și pietoni, bicicliști și taximetriști, va trebui cu toții să înțelegem că transportul civilizat nu este un dar al primarului, ci o investiție a fiecăruia într-un oraș prietenos cu viața. Și ca orice investiție costă. Așa cum ar trebui să coste toate locurile de parcare: mai scumpe în centru, mai ieftine la periferie. Cu condiția să le avem mai întâi. Dar probabil că doamna Firea știe de la predecesorii săi că n-are rost să construiești, când poți să clămpăni. Șoferul bucureștean se enervează repede și uită și mai repede.

Aș fi fericit să dau eu bani la primărie în fiecare lună pe un loc de parcare decât să-mi dea doamna Firea transport gratuit drept pomană. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Sigur gradul de sinceritate al madamei Firea este redus,dar daca ar dori sincer imbunatatirea conditiilor de trafisi de de parcare in Bucuresti ar lua o masura simpla: interzicerea circulatiei si parcarii masinilor din alte judete,dupa 3 luni de circulatie continua in Bucuresti!Acesta masira s-a luat in majoritatea tarilor din UE,pentru simplul motic ca proprietarii platesc impozite la resedinta fiscala ,dar circula si parcheaza pe spatii platite din impozitele bucurestenilor!In jurul blocului meu din sos.Pantelimon sunt zile in care peste 30% din locurile putine pe care poti parca legal sunt ocupate de masini cu numar de provincie,inclusiv busuri,iar locurile de parcare cu plata,pe domeniul public parca sunt locuri de veci!Cat despre parcare in loc de Mall,cum zicea o doamna mai sus,pentru asta ar fi trebuit ca statul sa nu vanda Electroaparataj si sa finanteze o parcare supraetajata,o investitie complect nerentabila caci ori pretul parcarii ar fi fost prea mare pentru recuperarea investitiei,ori mic pe banii cui?Se face o parcare vis-a - vis de Cora sunt curios care va fi gradul de ocupare,Bucurestiul nu-i Venetia si nici romanii respectosii legilor!
    • Like 0
  • Locuiesc intr-o zona, in care trotuarul este lat de incap doua masini una linga alta si mai ramine si loc pentru pietoni.M-am dus dealungul ultiumilor 15 ani, de citeva ori la ADP sector 2 ,sa cer sa platesc locul, unde fica mea parca masina.Mi-au spus ca nu se poate.Ca nu vrea legea,minteau evident!.Cred ca aveau ,ochii laser si vedeau ca in buzunare nu aveam decit banii necesari platii legale,pentru parcare.Si nu sunt rea cind spun asta.La o statie de blocul unde locuiesc,pe coltul unei strazi,se deschisese o cafenea.Vis a vis, pe celalalt colt de strada,unde trotuarul era semirotund si lat cit lungimea unei masini,erau marcate doua locuri de parcare,dea latul trotuarului.Pe gardul casei, in dreptul marcajelor, doua placute, anuntau ca sunt locuri retinute pentru cafeneaua de peste drum.Placutele purtau nr. de autorizatie pentru parcare.Cele doua masini ale cafenelei asezate pe trotuar, nu lasau nici un pic de loc pentru pietoni.Dar pentru mine ,nu permitea legea!
    • Like 1
  • Bună ziua ! De la madama Fi rea mereu să vinzi, niciodată să nu cumperi, căci te înșeli singur şi sigur ! Numai bine, mereu celor buni !
    • Like 1
  • Cri check icon
    Eu nu as da vina, precum dl. Negrutiu, pe soferii care ar fi nesimtiti, comozi, competitivi ( ??? ) sau mai stiu eu cum, desi existenta unui mare numar de mitocani in trafic este o trista realitate a Capitalei noastre. Si nici nu m-as urca pe o bicicleta pe strazile noastre supra-aglomerate decat daca as avea tendinte sado-masochiste.
    Insa dl. Negrutiu are perfecta dreptate atunci cand evidentiaza lipsa locurilor de parcare si transportul public mizerabil din Bucuresti.
    Sa nu uitam ca actualii guvernanti au preluat una dintre ultimele legi cretine emise de fostul guvern Ciolos, si anume legea care le da din nou drptul autoritatilor locale sa ridice masinile parcate "neregulamentar".
    In lipsa parcarilor, soferii vor fi din nou victimele abuzurilor si al bunului plac al politistilor si al primariilor de sector.
    Dl. Nicusor Dan, care pe vremea cand inca nu-l lovise damblaua politicii, a avut un rol si un merit importante in castigarea razboiului purtat in Justitie de catre soferii abuzati de fostele primarii de sector, primarii care ani de-a randul au avut ca unica preocupare ridicarea abuziva a autoturismelor.
    Acum, dl. Nicusor, din noua sa postura de parlamentar, ar putea sa contracareze din acesta lege aberanta re-introdusa de Ciolos. Asta daca vrea sa-si gaseasca si vreo activitate care sa fie utila pentru cetatenii Capitalei.
    • Like 0
  • Daca transportul in comun este groaznic acum, cand e pe bani, cum va fi mai bun atunci cand va fi gratis? Poate nu toti dar multi bucuresteni ar folosi transportul in comun daca ar stii cand vine masina, ar avea in statii si on -line harti cu traseele si ar putea achita calatoria la sofer sau altfel, in momentul efectuarii ei, parcari cu preturi rezonabile in cartierele rezidentiale si la statiile de metrou limitrofe centrului. Nu e asa de greu dar nu intereseaza pe nimeni din administratie sa puna in aplicare astfel de masuri.
    • Like 0
    • @ Viorica Ionita
      Victor66 check icon
      Sunt harti online cu trasee si orar ratb.
      • Like 0
  • S-a urcat doamna primar vreodata "intamplator" intr-un mijloc de transport in comun MIZERABIL, alaturi de un om al strazii care nu s-a spalat de ani de zile? II RECOMAND "CALDUROS" , mai alesi iarna. As inchide-o acolo si nu as mai lasa-o sa coboare pana nu va intelege sa se ocupe de CURATENIA DIN ORAS si nu de BALENE ALBASTRE !
    • Like 1
  • Din acelaș motiv,pentru care se plătesc accize la carburanti
    • Like 0
  • Aceleasi chestii din totdeauna...Criticam,cartim,boscorodim...Bucurestiul e parte din Romania.Partea aia favorizata pe vremea lui Ceasca si favorizata si azi!M-as minuna sa fie sustenabila circulatia gratuita propusa de Firea.Un cadou pentru "buricenii" tarii!
    Nu vad niciun proiect pentru Bucuresti.Pentru rezolvarea circulatiei rutiere.Pentru rezolvarea parcarilor.Nici un partid sau ONG nu vine cu nimica!Cerem si cerem si cerem fara sa intrebam de unde pot fi luati banii sau care sunt solutiile!"Ni se cuvine ca ,de,suntem bucuresteni".
    Hai sa va spun cum e afara in cateva locuri.La Tokyo nu poti cumpara masina daca n-ai dovada locului de parcare.La Viena stai in oras si locul de parcare e la periferia orasului!
    La noi?Anarhie totala.Parcam pe spatiul verde,pe trotuar,pe strada samd.V-ati pus problema ca daca se fac parcari supraetajate s-ar putea sa nu puteti plati taxa lunara sau anuala?
    Eu am o solutie simpla.Interzicerea parcarilor pe strazi.Parcari la marginea Bucurestiului.Acolo unde mai pot fi achizitionate terenuri.Sa faci o ora sau doua pina la parcare.Sa vedeti ce se rareste traficul!V-ar conveni?N-ati pune de-o noua "revolutie'?
    • Like 0
    • @ Bogdan Bucico
      Eu sunt pensionara,deci teoretic beneficiara transportului in comun gratuit.Eu nu imi doresc gratuitate,si nici fica mea care merge zi de zi la munca,dar vrem conditii civilizate.Si miine ar lasa masina acasa cu conditia sa nu faca o ora,sase statii, pina la servici,sa nu se sufoce in autobuzuzul aglomerat,sa nu -si inceapa ziua ,plina de nervi ,mirosind ingrozitor etc.La Tokyo sau la Viena vine autobusul la 3-4 minute nu ca la noi la 40 sau mai mult.In ce priveste anarhia este voit intretinuta .Cind omul are mult timp liber si fara prea mult stres se naraveste si incepe sa gindeasca.Asta nu e de bine in Romania!Daca la noi nu s-ar pune mereu ,caruta inaintea cailor si am fi o tara normala la cap,multe lucruri s-ar rezolva fara prea mare greutate.Problema este ca nu se vrea!
      in Sos Pantelimon nu era ma bine o parcare in loc de Mega Mall?Sau o casa pentru batrini?Dar din pacate de acolo nu vin bani, pentru baietii smecheri,care din asta si-au facut averile!











      • Like 0
    • @ Bogdan Bucico
      Victor66 check icon
      Si daca stai in centru cu ce ajungi de la periferie? Iei transportul in comun sau mergi pe jos? Si daca da, de ce ai masina, sa mergi pe autostrada si atat?
      • Like 0
  • Cri check icon
    Transportul public gratuit "pentru toata lumea" este in mod evident o tampenie. De gratuitatea transportului in comun ar trebui sa beneficieze doar elevii si studentii la zi sau persoanele cu venituri sub un anumit plafon ( de ex. pensionari care au sub 600 lei pe luna ).
    Dl. Negrutiu exagereaza spunand ca bucurestenii sunt prea "indragostiti" de masinile personale si de aceea refuza transportul public. In realitate, transportul public este complet neatragator: autobuze sau troleuri lente, vechi, urat mirositoare, supra-aglomerate, fara aer conditionat si care nu-si respecta propriul orar de sosire in statii; si sa nu uitam ca Bucurestiul, ca orice capitala, are si o intensa viata de noapte, dar RATB-ul "doarme " intre orele 0 ai 5...
    O solutie ar fi extinderea metroului astfel incat sa fie acoperit tot Bucurestiul pana la ultima periferie. Dar uitandu-ne de cati ani dureaza construirea liniei de metrou de 4 km din Drumul Taberei, ne putem da seama de dispretul si de bataia de joc cu care Ministerul transporturilor si Primaria Capitalei trateaza aceasta problema.
    O alta cauza generatoare de proasta administratie a capitalei este aberatia cu "7 primari"; in Bucuresti exista 1 bucata primar general si 6 bucati primari de sector; astfel primarii se calca intre ei pe picioare si fiecare paseaza raspunderea la celalalt; datorita acestei aberatii, Bucurestiul nu poate fi dezvoltat in mod unitar si integrat pentru ca fiecare primar de sector are "ideile lui ".
    De aici pleaca totul; nu putem astepta nimic bun de la un oras care are 7 primari; Parlamentul ar putea schimba legea astfel incat orasul nostru sa aiba un singur primar, iar sectoarele sa fie conduse de adjuncti desemnati de primarul general; in acest mod ar fi o singura politica de urbanizare pentru toate orasele iar noi, locuitorii capitalei, am sti pe cine sa tragem la raspundere atunci cand ceva nu merge bine.

    • Like 0
  • In primul rând putem spune ca Bucurestiul a inceput cu stângul numai urcând o fostå prezentatoare de stiri.De unde bazå pt. a fii competentå intr un post atât de important.Românul se då dupå cum bate vântul.Nu are cum så lucreze in acest post , incompetenta isi va spune cuvântul , dragilor.O så clacheze in multe proiecte din lipså de experientå.Totul pe spatele vostru si asta o sa doarå
    • Like 1


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult