Sorina Teiușanu e un paradox.
Are ochii albaștri ca marea și mereu e aprinsă o lumină în privirea ei. Pare una dintre acele tinere pictorițe din Montmartre. Mă așteptam să o întâlnesc prin viață cu o bonetă și o lulea în colțul gurii, făcând schițe în creion – nu m-ar fi mirat. Dar într-o fabrică de ciment?
Dacă nu o vedeam aici, în uniforma ei de lucru, n-aș fi ghicit nici din un milion de încercări ce școală are și cu ce se ocupă. Aș fi crezut mai degrabă că e o sculptură de-a lui Giacometti care tocmai a prins viață, dar nu aș fi bănuit că e ingineră și are studii în petrochimie.
Sorina s-a născut în anul 1995, nu are nicio amintire cu Hagi. Și nici cu Ceaușescu, despre care știe esențialul: „Era un om rău”. Sorina râde mult - râde și despre impostura soției dictatorului în chestiunea științei.
Acum șaptezeci de ani, la o margine a orașului Medgidia, regimul politic de atunci a ridicat o mică fabrică de ciment. În apropiere era o carieră de marnă. Fabrica aceea aparține acum companiei Romcim, care este parte a grupului CRH, lider mondial în materiale de construcții. Pe 27 octombrie se sărbătorește „ziua cimentistului” de către câteva mii de oameni care cred că a fi „cimentist” nu e chiar de colo. Pentru că nimic din lumea concretă nu ar fi posibil fără beton. Și betonul nu ar fi posibil fără ciment. Acest proiect vă este oferit cu susținerea Romcim. Descoperim, împreună, povești de viață ale unor oameni care în mod normal nu apar în presă.
Sorina e din Babadag, Tulcea. La școală i-au plăcut biologia și chimia. A mers la facultate la Constanța, apoi a văzut un anunț pe ușa secretariatului facultății, era despre un internship la Romcim. Trei luni. Pare simplu când o scrii așa: a venit, a demonstrat că e omul potrivit la locul potrivit, a rămas.
Lucrează aici din februarie 2020. Era, pe atunci, mezina fabricii. A început înainte de pandemie, nici nu știe cum e să își vadă colegii fără mască.
Sorina e inginer de mediu. Supraveghează procesul prin prisma relației cu poluarea. De ce face ea treaba asta? E acesta doar un loc de muncă? Nu e. (credit photo: Horia Nicolae)
Nu sunt cuvinte mari, e adevărul: Sorina știe că munca ei poate să aibă un impact pozitiv asupra mediului, e încredințată că e important ceea ce face, că industria cimentului contează și e fundamental ca aceasta să polueze cât mai puțin posibil.
Nu mai e așa de simplu când o scrii așa: se trezește înainte să cânte cocoșul de șase ori. La șapte fără cinci pleacă dintr-o stație de autobuz din Constanța. Vine cu „traseul”, mașina pusă la dispoziție de fabrică. La opt e deja în uzină, a și început munca.
Nu ați uitat ochii albaștri ai Sorinei. E timpul să mai aflați ceva: nu am greșit chiar atât de mult. Ea este, totodată, și o artistă. Sorina face fotografii, din primul salariu (de la un alt job, un part-time de când era în facultate) și-a luat un aparat, la care se uita ca la bordul avionului. Prea multe butoane. Nu știa cum să înceapă.
Acum știe, iar Dobrogea așa cum se vede în peisajele ei este, pur și simplu, cel mai frumos loc din lume. În fiecare dimineață, pe autostradă, Sorina vede răsăritul și uneori îl fotografiază. De obicei, la 16.00 termină munca, la 17.30 e acasă.
Omul potrivit la locul potrivit, spuneam. Sorina chiar simte că și-a găsit calea, în același timp vrea să crească, să evolueze. În cuvintele ei: să devină unul dintre acei oameni pe care vrei să îi întâlnești.
Sorina nu vorbește romgleză, are o soră mai mare, două nepoate, părinții la Babadag și o viață personală plină, îi place să călătorească, a avut experiențe de studii și la Anvers sau Cracovia. Lucrează la birou, dar și în fabrică, „pe teren”. Nu crede că industria cimentului e una sexistă, fabricile sunt pline de femei și nu a avut niciodată nicio problemă, femeie fiind, ba încă tânără. N-a auzit niciodată cuvintele: „Ce știi dumneata, domnișoară? Vii dumneata să ne înveți pe noi?”. Dincolo de uzina însă, vede că generațiile tinere sunt subapreciate și au mai moștenit și sisteme care nu sunt tocmai funcționale.
Departamentul de mediu e unul dintre cele mai importante din uzină. Iar povestea adevărată e așa: înaintea zorilor, o fată care colecționează răsărituri de soare și vrea să facă lumea mai bună vine la muncă la o fabrică de ciment de la marginea orașului Medgidia, în trena pasiunii și a viselor ei mari. Lumina aceea din privirea Sorinei nu e deloc o întâmplare. E o consecință.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
--Dar pe mine ma ingrijoreaza , alta problema ! -
--Cand se va opri betonarea pamantului , iar daca nu ,ce se va intampla cu pamantul nostru ,in acest ritm de betonare ??