Oameni îndrăgostiți de ciment. Înțelepciunea domnului Talif: „Nu, nu era mai bine înainte”

CONCRET

Acum șaptezeci de ani, la o margine a orașului Medgidia, regimul politic de atunci a ridicat o mică fabrică de ciment. În apropiere era o carieră de marnă. Fără marnă nu poate exista cimentul, dar ingredientul principal este, totuși, calcarul, care se aduce de la câteva zeci de kilometri.

Dar uite că s-a decis ca fabrica să fie la Medgidia - și așa a rămas. A fost o decizie care a schimbat multe vieți și încă schimbă. Au trecut șaptezeci de ani de atunci – iar șaptezeci de ani înseamnă ceva.

Fabrica aceea aparține acum companiei Romcim, care este parte a grupului CRH, lider mondial în materiale de construcții.

Pe 27 octombrie se sărbătorește „ziua cimentistului” de către câteva mii de oameni care cred că a fi „cimentist” nu e chiar de colo.

Pentru că nimic din lumea concretă nu ar fi posibil fără beton. Și betonul nu ar fi posibil fără ciment. Și cimentul nu ar fi posibil fără oamenii care muncesc în fabricile de ciment. Cine sunt ei? Cum arată? Ce speră, ce cred acești oameni? Pe umerii muncii lor stă totuși lumea concretă. Nu e chiar puțin lucru.

Și noi nu știam nimic despre ei.

Până acum.

În zilele care urmează puteți descoperi povești de viață ale unor oameni care în mod normal nu apar în presă. Acest proiect vă este oferit cu susținerea Romcim.

Oameni îndrăgostiți de ciment. 

Înțelepciunea domnului Talif: „Nu, nu era mai bine înainte”

Liviu Talif are cincizeci și opt de ani, lucrează în aceeași fabrică din 1990. 

Am greșit: nu e deloc aceeași fabrică, s-a schimbat de atâtea ori (în bine), încât dacă ar veni un călător prin timp de acum treizeci și unu de ani, ar da cu basca de pământ și ar spune că așa ceva nu există. Dar ce zicem noi de acum treizeci de ani, și unul de acum douăzeci sau zece s-ar mira. Pare că, în timp ce sentimentul general e că lumea cam merge înapoi ca racul, industria cimentului a tot mers înainte (foto credit: Horia Nicolae).

Familia Talif vine din Botoșani, dar Liviu e din Medgidia. Tatăl său a fost ofițer și a rămas aici, după ce a intrat în retragere. Iar când se uită în urmă, Liviu Talif are ce vedea: generația sa a fost crescută altfel, toate planurile erau pe termen lung. A ajuns „minus doi” în fabrica asta, ceea ce înseamnă că mai are doar doi oameni deasupra lui în organigramă. Și nu de ieri, de azi, ci de aproape douăzeci de ani. Trebuie să știe tot ce mișcă în fabrică: „Și, credeți-mă, chiar știu!”

Domnul Liviu Talif e un om care are știința la bază, dar înțelege și cum ne uităm noi, profanii, la industria asta: „Dintr-o piatră care vine din carieră faci cimentul, iar cu cimentul faci clădiri. Dacă te uiți așa, sigur, e magie!”.

De fapt, magia e multă muncă. Și modul cum privim munca în societatea noastră s-a schimbat. Încă se mai găsesc oameni buni, dar e tot mai greu. Și nu e doar vina oamenilor, e nevoie de răbdare ca să înveți ca lumea o meserie, un profesionist se formează în ani, începând din școală. E nevoie de mult timp, înțelepciune și de multă răbdare. Și parcă nu mai are nimeni timp. Pentru domnul Liviu Talif, un înțelept, treaba e cam așa: nu există nu pot, există doar nu vreau.

La noi, tranziția a fost reușită. A fost o privatizare foarte bună. Să nu mai zicem de reguli de safety. Înainte de revoluție, intrai în fabrică în bermude. În teniși. Aveai în birou o cască și un halat. Fără ochelari, fără mănuși. A existat reticență la schimbări, sigur că da. Că, ce e asta? Că nu pot eu să port ochelari, bocanci. Dar sunt necesari. Nu e fabrică de lapte. Trebuie!

„Noi suntem mamuții fabricii”, spune, „dar o să ne ducem și noi în cinci, zece ani” și de aceea grija principală e viitorul. Sigur, automatizarea a fost excepțională în acești treizeci de ani, dar tot omul e cel care face până la urmă diferența.

Iar cu oamenii e mereu mai complicat: „Trebuie să le placă, domnule! Nouă ne-a plăcut și am încercat să petrecem cât mai mult timp împreună, în deltă la pescuit, cu familiile, concedii mici, de trei zile. Depindem unii de alții, înțelegeți dumneavoastră?”.

Vremurile înainte erau mai relaxate cu regulile de safety. Riscul tău era mai mare, categoric. Intram în cuptor pe o scăriță micuță. Și intram pe ea acolo, în genunchi. Era un risc de cădere major. Acum privim cu alți ochi. Acum n-am intra. Sub nicio formă. Atunci ziceam că e normal. Totul s-a schimbat. Ca de la cer la pământ. Invers: ca de la pământ la cer.

Domnul Liviu Talif e de părere că totul e în cap. Mentalitatea. Acum, desigur, e o revoluție permanentă, totul e fluid, în mișcare, nimeni nu e de neînlocuit, iar fabrica trebuie să meargă la cheie fără oricare dintre ei. Dar să ne întoarcem un pic în timp, ca să înțelegem mai bine.

În 1990, când a terminat facultatea (a terminat Construcțiile, secția de Hidrotehnică, la Iași), în fața tânărului Liviu Talif erau două drumuri: la Cernavodă, la centrala atomică, sau la Medgidia, la ciment. A vrut să vină acasă. Cernavodă nici nu era gata. Erau trei mii de oameni în fabrică atunci, dar nu era mai bine, nu îi e dor de vremea aia: „Jumătate nu se omorau cu munca. De ce era mai bine atunci? Că veneai la muncă noaptea și din opt ore șase le dormeai? Că erai ținut în serviciu și dacă nu făceai nimic? Că intrai în fabrică îmbrăcat cum te tăia capul? Că puteai să vii și în bermude? Nu!”.

Domnul Liviu Talif este șef fabricație, coordonează adică procesul de fabricație, din octombrie 2002. Și de doi ani are în sarcină și tot ce ține de logistica internă. A ajuns unde trebuie. Nouă directori de producție a schimbat.

Funcția și valoarea ți-o recunosc oamenii, nu ți le impui tu, cu forța. Eu am devenit recunoscut în fabrică prin muncă

Cum se construiește, deci, o carieră în industria cimentului? Cu răbdare și cu sacrificii. Ce a sacrificat? În primul rând, familia. A pus de multe ori munca înaintea familiei, dar a avut noroc de o familie înțelegătoare. Acum, Talifii s-au retras la țară. A zis că ia o căsuță să o țină pentru pensie, s-a dus să facă un concediu acolo, două săptămâni, și n-a mai plecat.

Liviu Talif nu-și poate face meseria on-line, trebuie să fie prezent fizic aici. Cum se fabrică, totuși, cimentul? Procesul e complex, fabrica e mereu în dinamică, dar și lui i-a plăcut să învețe: „Și am învățat!”. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp