Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Oameni îndrăgostiți de ciment. Înțelepciunea domnului Talif: „Nu, nu era mai bine înainte”

Ziua cimentistului

CONCRET

Acum șaptezeci de ani, la o margine a orașului Medgidia, regimul politic de atunci a ridicat o mică fabrică de ciment. În apropiere era o carieră de marnă. Fără marnă nu poate exista cimentul, dar ingredientul principal este, totuși, calcarul, care se aduce de la câteva zeci de kilometri.

Dar uite că s-a decis ca fabrica să fie la Medgidia - și așa a rămas. A fost o decizie care a schimbat multe vieți și încă schimbă. Au trecut șaptezeci de ani de atunci – iar șaptezeci de ani înseamnă ceva.

Fabrica aceea aparține acum companiei Romcim, care este parte a grupului CRH, lider mondial în materiale de construcții.

Pe 27 octombrie se sărbătorește „ziua cimentistului” de către câteva mii de oameni care cred că a fi „cimentist” nu e chiar de colo.

Pentru că nimic din lumea concretă nu ar fi posibil fără beton. Și betonul nu ar fi posibil fără ciment. Și cimentul nu ar fi posibil fără oamenii care muncesc în fabricile de ciment. Cine sunt ei? Cum arată? Ce speră, ce cred acești oameni? Pe umerii muncii lor stă totuși lumea concretă. Nu e chiar puțin lucru.

Și noi nu știam nimic despre ei.

Până acum.

În zilele care urmează puteți descoperi povești de viață ale unor oameni care în mod normal nu apar în presă. Acest proiect vă este oferit cu susținerea Romcim.

Oameni îndrăgostiți de ciment. 

Înțelepciunea domnului Talif: Nu, nu era mai bine înainte”

Liviu Talif are cincizeci și opt de ani, lucrează în aceeași fabrică din 1990. 

Am greșit: nu e deloc aceeași fabrică, s-a schimbat de atâtea ori (în bine), încât dacă ar veni un călător prin timp de acum treizeci și unu de ani, ar da cu basca de pământ și ar spune că așa ceva nu există. Dar ce zicem noi de acum treizeci de ani, și unul de acum douăzeci sau zece s-ar mira. Pare că, în timp ce sentimentul general e că lumea cam merge înapoi ca racul, industria cimentului a tot mers înainte (foto credit: Horia Nicolae).

Familia Talif vine din Botoșani, dar Liviu e din Medgidia. Tatăl său a fost ofițer și a rămas aici, după ce a intrat în retragere. Iar când se uită în urmă, Liviu Talif are ce vedea: generația sa a fost crescută altfel, toate planurile erau pe termen lung. A ajuns „minus doi” în fabrica asta, ceea ce înseamnă că mai are doar doi oameni deasupra lui în organigramă. Și nu de ieri, de azi, ci de aproape douăzeci de ani. Trebuie să știe tot ce mișcă în fabrică: „Și, credeți-mă, chiar știu!”

Domnul Liviu Talif e un om care are știința la bază, dar înțelege și cum ne uităm noi, profanii, la industria asta: „Dintr-o piatră care vine din carieră faci cimentul, iar cu cimentul faci clădiri. Dacă te uiți așa, sigur, e magie!”.

De fapt, magia e multă muncă. Și modul cum privim munca în societatea noastră s-a schimbat. Încă se mai găsesc oameni buni, dar e tot mai greu. Și nu e doar vina oamenilor, e nevoie de răbdare ca să înveți ca lumea o meserie, un profesionist se formează în ani, începând din școală. E nevoie de mult timp, înțelepciune și de multă răbdare. Și parcă nu mai are nimeni timp. Pentru domnul Liviu Talif, un înțelept, treaba e cam așa: nu există nu pot, există doar nu vreau.

La noi, tranziția a fost reușită. A fost o privatizare foarte bună. Să nu mai zicem de reguli de safety. Înainte de revoluție, intrai în fabrică în bermude. În teniși. Aveai în birou o cască și un halat. Fără ochelari, fără mănuși. A existat reticență la schimbări, sigur că da. Că, ce e asta? Că nu pot eu să port ochelari, bocanci. Dar sunt necesari. Nu e fabrică de lapte. Trebuie!

Liviu Talif, șef fabricație (din 2002)

„Noi suntem mamuții fabricii”, spune, „dar o să ne ducem și noi în cinci, zece ani” și de aceea grija principală e viitorul. Sigur, automatizarea a fost excepțională în acești treizeci de ani, dar tot omul e cel care face până la urmă diferența.

Iar cu oamenii e mereu mai complicat: „Trebuie să le placă, domnule! Nouă ne-a plăcut și am încercat să petrecem cât mai mult timp împreună, în deltă la pescuit, cu familiile, concedii mici, de trei zile. Depindem unii de alții, înțelegeți dumneavoastră?”.

Vremurile înainte erau mai relaxate cu regulile de safety. Riscul tău era mai mare, categoric. Intram în cuptor pe o scăriță micuță. Și intram pe ea acolo, în genunchi. Era un risc de cădere major. Acum privim cu alți ochi. Acum n-am intra. Sub nicio formă. Atunci ziceam că e normal. Totul s-a schimbat. Ca de la cer la pământ. Invers: ca de la pământ la cer.

Liviu Talif, șef fabricație (din octombrie 2002)

Domnul Liviu Talif e de părere că totul e în cap. Mentalitatea. Acum, desigur, e o revoluție permanentă, totul e fluid, în mișcare, nimeni nu e de neînlocuit, iar fabrica trebuie să meargă la cheie fără oricare dintre ei. Dar să ne întoarcem un pic în timp, ca să înțelegem mai bine.

În 1990, când a terminat facultatea (a terminat Construcțiile, secția de Hidrotehnică, la Iași), în fața tânărului Liviu Talif erau două drumuri: la Cernavodă, la centrala atomică, sau la Medgidia, la ciment. A vrut să vină acasă. Cernavodă nici nu era gata. Erau trei mii de oameni în fabrică atunci, dar nu era mai bine, nu îi e dor de vremea aia: „Jumătate nu se omorau cu munca. De ce era mai bine atunci? Că veneai la muncă noaptea și din opt ore șase le dormeai? Că erai ținut în serviciu și dacă nu făceai nimic? Că intrai în fabrică îmbrăcat cum te tăia capul? Că puteai să vii și în bermude? Nu!”.

Domnul Liviu Talif este șef fabricație, coordonează adică procesul de fabricație, din octombrie 2002. Și de doi ani are în sarcină și tot ce ține de logistica internă. A ajuns unde trebuie. Nouă directori de producție a schimbat.

Funcția și valoarea ți-o recunosc oamenii, nu ți le impui tu, cu forța. Eu am devenit recunoscut în fabrică prin muncă

Liviu Talif, șef fabricație (din octombrie 2002)

Cum se construiește, deci, o carieră în industria cimentului? Cu răbdare și cu sacrificii. Ce a sacrificat? În primul rând, familia. A pus de multe ori munca înaintea familiei, dar a avut noroc de o familie înțelegătoare. Acum, Talifii s-au retras la țară. A zis că ia o căsuță să o țină pentru pensie, s-a dus să facă un concediu acolo, două săptămâni, și n-a mai plecat.

Liviu Talif nu-și poate face meseria on-line, trebuie să fie prezent fizic aici. Cum se fabrică, totuși, cimentul? Procesul e complex, fabrica e mereu în dinamică, dar și lui i-a plăcut să învețe: „Și am învățat!”. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

poseta pe scaun

Meteahna chiulului nu m-a părăsit nici în anii de facultate când, după prima oră de curs (cursurile ţineau două ore, cu pauză între ele), îl luam de mână pe soţul meu (pe atunci prieten şi apoi logodnic) şi îi spuneam „Hai să plecăm!” El (corect, disciplinat şi pasionat de fizică) încerca să se opună, dar până la urmă venea cu mine să hoinărim pe străzi sau prin parc, îmbrăţişaţi. Era atât de plăcut! foto: Profimedia

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Grădina care începe cu o decizie, nu cu un buget: Kaamos. Dacă stai în fața grădinii tale și simți că „lipsește ceva", cel mai probabil nu îți lipsește un obiect nou, ci o idee clară despre cum vrei să arăte

Pentru mulți dintre noi, grădina reprezintă cu mult mai mult decât o bucată de teren în plus sau locul unde mai tundem iarba din când în când. Este cea mai importantă „cameră” a unei familii pe timp de vară. E locul unde copiii învață să descopere natura, unde prânzul de duminică se prelungește până la cină și unde, după o zi lungă, reușești în sfârșit să lași telefonul din mână pentru o jumătate de oră de liniște.

Citește mai mult

Hormuz - nava SUA

Hormuz este un nod sistemic, nu doar energetic. Importanța strâmtorii nu derivă doar din volumul tranzitat, ci mai ales de numărul mare de tipuri de produse care o traversează. Nu vorbim doar despre petrol brut sau gaze naturale lichefiate, ci despre produse petrochimice, polimeri, metale și semifabricate. Acestea sunt elementele invizibile care susțin producția globală. foto Profimedia

Citește mai mult