Banalitatea curajului: domnul Puiu

Puiu Chinie. Ați citit bine. E Chinie, nu Chimie, deși ar fi fost frumos. Așa îl cheamă pe dumnealui – Puiu Chinie (credit foto: Sorina Teiușanu).

Are șaizeci de ani domnul Puiu și deși nu se vede pe sub mască, sunt sigur că poartă o mustață de toată frumusețea, cum se purta odinioară. Îl întreb direct: „Aveți mustață, domnule Puiu, nu-i așa?”.

Și exact în acest punct al discuției, ca în cel mai bun film românesc, domnul Puiu schimbă pe franțuzește și răspunde așa: „Évidemment”. E un șarmant și e greu să nu-l îndrăgești din prima pe acest om. Are șaizeci de ani de viață și peste treizeci în fabrica asta. N-a obosit, nu s-a plictisit și nici nu-l bate gândul să iasă la pensie. Câți oameni care își iubesc munca mai știți? Că domnului Puiu îi cam sticlesc ochii când vorbește de ce are de făcut în fiecare zi.

Și, vorba aceea, a trecut prin toate în fabrică, de la dispecerat la cuptoare. De zeci de ani la fabricație, de zeci de ani la cuptoare, unde nu e tocmai o plimbare pe bulevard. A studiat utilaj de exploatare minieră, pe la Petroșani, în Valea Jiului. A venit la Medgidia cu repartiție.

Acum șaptezeci de ani, la o margine a orașului Medgidia, regimul politic de atunci a ridicat o mică fabrică de ciment. În apropiere era o carieră de marnă. Fabrica aceea aparține acum companiei Romcim, care este parte a grupului CRH, lider mondial în materiale de construcții. Pe 27 octombrie se sărbătorește „ziua cimentistului” de către câteva mii de oameni care cred că a fi „cimentist” nu e chiar de colo. Pentru că nimic din lumea concretă nu ar fi posibil fără beton. Și betonul nu ar fi posibil fără ciment. Acest proiect vă este oferit cu susținerea Romcim. Descoperim, împreună, povești de viață ale unor oameni care în mod normal nu apar în presă.

De loc e din Fetești domnul Puiu și tot acolo locuiește până în ziua de azi.

Face naveta zilnic. Cincizeci de kilometri dus – cincizeci de kilometri întors. I-a făcut cu trenul, acum îi face cu mașina.

Pentru domnul Puiu, fabricile sunt ca oamenii: cele care se respectă și atunci sunt respectate la rândul lor și cele care nu se respectă și atunci nici nu sunt respectate.

Totul îi place la Romcim: rezultatele uzinei, performanța, că fără performanță cine îl ține și de ce, pe ochi frumoși?, are domnul Puiu ochii frumoși, dar chiar și așa!. Apoi: siguranța locului de muncă. Tot – tot înseamnă tot, știm noi ce înseamnă tot?

De ce a rezistat fabrica asta de la marginea Medgidiei când zeci, sute, mii de fabrici românești au dispărut în aburul tranziției? Domnul Puiu știe de ce și ne spune și nouă: disciplină, oameni pregătiți, gândul la calitate, nu la alte prostii.

Și mai e ceva: „Domnilor, fabrica asta n-a fost doar un serviciu, vii-pleci, nu te interesează. Nu. Ea ne-a legat. Ca pe o familie. Avem aceleași idei, aceleași scopuri, am încercat mereu să pregătim și noile generații, cum am fost și noi pregătiți de cei dinainte, profesorii noștri. Suntem o familie, ce să mai...”.

Iar domnul Puiu, trebuie să ne credeți pe cuvânt, nu e vreun înfumurat. Dar are zeci de ani de muncă în spate, și-a câștigat de mult dreptul să constate: „Suntem o familie unită. Ăsta e adevărul: suntem deosebiți!”.

Domnul Puiu e căsătorit, are băiatul mare, a terminat facultatea, e de ani buni în câmpul muncii, are poziție, are situația aranjată, e bine, pe la București.

Știm că n-ați știut până acum și poate că nu v-ați întrebat niciodată ce se află într-un sac de ciment, până la urmă.

Acum știți: acolo e și pasiunea domnului Puiu din Fetești, naveta asta de peste treizeci de ani, o oră dus, o oră întors, dorința de a face lucrurile mereu cum trebuie.

Vedeți dumneavoastră, asta nu prea e meserie să o simulezi, să nu o știi bine, să o faci o zi da și zece nu, nu, domnule, foc continuu!, mereu e ceva nou, provocator, trebuie să citești, să fii la curent cu ultimele tehnologii. Păi când intră domnul Puiu în cuptor la reparații... I se pare banal, că doar a făcut asta o viață, dar nu e deloc banal.

Și în treizeci și de ani, vă dați seama, au mai venit muncitori în fabrică și s-au speriat – au fugit când au dat de greu. Efectiv, li s-a făcut frică, deși, vă vom povesti mai pe larg în zilele ce urmează, siguranța, protecția muncii, sănătatea angajaților sunt pe primul loc, chiar nu e doar o vorbă în vânt. Dar nici industria cimentului nu e un loc de joacă.

Și uite că acum știți și ingredientul secret: în sacii de ciment se mai găsește și curaj.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp