Sari la continut

Încearcă noul modul de căutare din Republica

Folosește noul modul inteligent de căutare din Republica. Primești rezultate în timp ce tastezi și descoperi ceea ce te interesează filtrat pe trei categorii: texte publicate, contributori și subiecte. Încearcă-l și spune-ne cum funcționează, părerea ta ne ajută.

Stați că nu au zis nimic (încă) despre Pilonul II și naționalizarea banilor de acolo. Să nu credeți că Partidul Social Democrat nu salivează după miliardele adunate în conturile de contribuții

Grindeanu și PSD

Foto: Profimedia

Bătălia acestor zile este despre zbaterile Partidului Social Democrat de a impune „taxă de solidaritate” pe anul 2025, care este de fapt precursorul impozitului progresiv începând cu 2026.

Și mai este despre nerușinarea unor inși care au făcut o serie lungă de greșeli politice și administrative („rotativa” cu PNL, comasarea alegerilor, creșterea accelerată a veniturilor angajaților de la stat, pensiilor, pensiilor speciale, salariului minim pe economie - necorelat cu productivitatea). 

La final, se fac că uită penalizarea venită din partea electoratului la alegerile prezidențiale din noiembrie 2024 și din mai 2025 (când au încercat cu Marcel Ciolacu și prietenul Nicolae Ciucă, apoi cu inventarea lui Crin Antonescu).

Propun iarăși „rotativă” și statul pe loc în tot ceea ce privește reformele reale ale statului român, protejarea clienților de partid și sinecuriștilor, păstrarea sumelor colosale pe care le primesc diferiți indivizi din instituțiile și companiile publice.

PSD se dovedește a fi aceeași formațiune profund anti-reformă, care a virusat toată societatea, întreaga economie, care a creat niște obiceiuri și probleme ce s-au osificat.

Azi ne spun să plătim „taxă de solidaritate”. Până și alăturarea acestor doi termeni are o componentă de cinism- poate ar fi trebuit să-i spună măcar „contribuție de solidaritate” (adică să nu te simți jefuit de banii tăi, „taxat” pentru că ei doresc să rămână la putere cu orice preț și să-și păstreze beneficiile).

Se tot vorbește despre „solidaritate”, însă oamenii muncitori, care au început să se dezvolte în ultimul deceniu, să se capitalizeze, să se lupte de la egal la egal cu firmele străine inclusiv pe piețele externe se întreabă, pe bună dreptate- „solidaritate cu cine”? Cu Marcel Ciolacu, cu Sorin Grindeanu, cu Nicolae Ciucă, poate cu partidele și subvențiile obscene primite de la bugetul statului? Solidaritate cu specialii pensionați la 45 de ani, cu pensii de 20 - 30 - 40 - 50 mii lei/ lună? Solidaritate cu diverși speciali care au ieșit din câmpul muncii de tineri, încasează pensie și s-au întors și angajați la stat de unde mai iau niște zeci de mii de euro? 

Klaus Iohannis a lăsat o moștenire foarte nocivă la finalul mandatului- „România interim”. Partidele toate care negociază la Cotroceni o fac cu președinți interimari (Marcel Ciolacu însuși era interimar, USR își caută liderul, PNL îl are pe Ilie Bolojan, dar are taberele sale antireformiste, Sorin Grindeanu este interimar). SRI nu are cap civil, SPP are un șef trecut în rezervă dar care conduce instituția, CCR tocmai a prelungit mandatul președintelui pe o perioadă de interimat, la Guvern este un interimar și tot așa. Veți spune că nu e vina numai lui Klaus Iohannis. Desigur, unele interimate vin din curgerea naturală a calendarului, dar el a creat premisele acestor statusuri total nenaturale pentru o democrație sănătoasă. Probabil că dacă am număra instituțiile și companiile care au șefi interimari ne-ar lua durerile de cap.

Am semnale din instituțiile publice cum că toată lumea stă. Așteaptă - tăiere de sporuri, comasări, disponibilizări, creșteri de taxe, alte garnituri de șefi și tot așa. Cu alte cuvinte, România este într-o stare de interimat la nivel național.

În mod nenatural, nedemocratic, împotriva firii, împotriva organizării unei cetăți ce pretinde a fi echilibrată - au pretenția să decidă la nivel național persoane care nu au fost alese prin vot sau ale căror politici tocmai au fost invalidate de electorat. Politicieni și consilierii lor care au îngropat total economia prin acea aberație de „dezvoltare” bazată pe indexare fără creier a veniturilor. Strategie a dus, în cele din urmă, la un trai pe datorie cu dobânzi nesustenabile. Vă vine să credeți sau ba, iată, acei oameni sunt la masa negocierilor propunând lucruri - ministrul Câciu care și-a demonstrat incompetența crasă în ultimii ani la Finanțe și Fonduri Europene și ideologul social-democraților (meditatorul lui Marcel Ciolacu), profesorul Socol, care a descoperit secretul creșterii la infinit a salariilor și pensiilor din împrumuturi cu dobânzi tot mai mari.

Impozitarea progresivă- este un mecanism complex. Unul dintre scopurile principale ar trebui să fie acela de a aduce la lumină toată economia. Impozitarea globală ar trebui să se aplice asupra veniturilor unei familii, iar sistemul de deduceri ar fi foarte complex de realizat - ar trebui deduse toate cheltuielile legate de copii, membrii familiei, educație (privată, cărți, cluburi, meditații), sănătate (abonamente, investigații, dantură etc), tot ce ține de confortul casei (chiar și înlocuirea electrocasnicelor), tot ce ține de pensii, asigurări, deplasări, chiar și vacanțe.

O fi ANAF cel care nu reușește să aducă la buget peste 30% din TVA-ul estimat să facă aceste deduceri, să le înregistreze, să le verifice - mi-e foarte greu de crezut. 

În ultimii ani, ANAF a obligat firmele să se cupleze cu casele de marcat la serverele instituției pentru a observa în timp real încasările (și nu se vede mai mult TVA sau mai puțină evaziune), le-a obligat să depună toate memoriile fiscale ale caselor de marcat în format digital (îmi spun angajații instituției că zac niște mii de astfel de medii de stocare prin diverse încăperi), a obligat la implementarea e-Factura, e-Transport, SAF-T și câte și mai câte. Culege Fiscul sute de miliarde de date - deocamdată nu se văd progrese vizibile. 

Dar vedem în rapoartele Curții de Conturi zeci de mii de firme la câteva adrese care au datorii de miliarde și care nu au fost deranjate de inspectorii fiscali.

Politicienii care azi vin cu idei și vor să salveze țara pe care tot ei au îngropat-o în criză ar trebui trași la răspundere penal sau măcar fugăriți de la masă pentru că au adus România într-un cumul rar de poziții vulnerabile, inclusiv pentru securitatea națională:

- explozia datoriei publice în condițiile unei creșteri economice reduse la nivel european și mondial;

- dobânzi record din cauza cheltuielilor scăpate de sub control;

- eliminarea iminentă a schemelor de plafonare a tarifelor la energia electrică (potențial puseu inflaționist);

- necesitatea creșterii încasărilor la bugetul de stat prin creșterea TVA și a altor taxe și impozite (potențial puseu inflaționist);

- catastrofa atragerii banilor PNRR și a celorlalte categorii de fonduri UE.

- neglijarea cheltuielilor cu apărarea (apare nevoia acută de alocare a unor procente importante pentru înarmare).

Cu alte cuvinte, România chiar se află într-o situație extraordinar de delicată din toate punctele de vedere, cu un război la graniță și are foarte puțin spațiu de manevră, din cauză că nu a luat măsuri anti-ciclice la timpul lor. „Rotativa” PSD-PNL a luat numai măsuri pro-ciclice, iar acum dorește să facă la fel, adică să guverneze ca să adâncească această criză.

Cea mai proastă decizie care se poate lua pe timp de criză este să crești taxele și impozitele. E în toate manualele de economie- iar PSD de asta trebuie oprit din această nebunie, pentru că va potența problemele și le va croniciza.

Cum spuneam la început: când îi auzim despre cum să ne ia banii din Pilonul II?

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Mihai check icon
    PSD-ul nu vrea neaparat impozit progresiv ci să nu ii fie destructurată rețeaua de interlopi de la stat și asta trebuie ținută cu bani. Oricum după cum s-a văzut cei care fura sunt tot acei sași din moment ce s-au introdus tot felul de măsuri iar încasările nu au crescut. Asta înseamnă ca pur și simplu s-au introdus doar poveri pe cei buni platnici, la fel cum este și cazul impozitului progresiv.
    • Like 0
  • mg check icon
    ..să guverneze USR-ul.. Ce dacă au doar 12%..?
    Năsui Prim-ministru !!
    • Like 0
    • @ mg
      Mihai check icon
      Nu știu ce e mai rău decât PSD, eventual PSDhAUR, PSDPOT sau PSDSOS.
      • Like 1
    • @ Mihai
      mg check icon
      .."mai păguboasă decât ignoranța, e iluzia cunoașterii"(Stephen Hawking)..
      • Like 0
  • Ce avem, suntem cretini cu toții?...se numește corupție, iar corupția începe cu tot sistemul de justiție....care trebuie refăcut din temelie, altfel nu se va rezolva nimic niciodată...celebrul dobitoc Joianis a inventat monstruoasa coaliție penelesede de frica unei judecăți corecte a jenantelor ciubucuri imobiliare!...neamț românizat la furtișaguri penibile....
    • Like 0
  • "salariului minim pe economie - necorelat cu productivitatea" - corect! Dar nu așa cum sperați dumneavoastră! Sunt zeci de studii, atât din tara cat si din EU, care dovedesc fără drept de apel că prețul final al unui bun sau serviciu raportat la munca depusa de compatrioți noștri este extrem de bun față de media europeana. EXTREM de BUN! Atunci vin si va întreb: in condițiile în care majoritatea antreprenorilor* din Romania se plâng că nu le ies socotelile, cum pot aceste studii sa fie adevărate? Poate doar dacă vor o creștere sau cheltuieli peste posibilitățile temporare ale activității societății, corect?
    Nu (mai) confundați randamentul cu productivitatea!
    Salariu MINIM trebuie sa fie corelat cu coșul MINIM de consum!
    • Like 1
    • @ Marin Titus
      Budăi, tu ești?
      • Like 3
    • @ Marin Titus
      "Salariu MINIM trebuie sa fie corelat cu coșul MINIM de consum!"
      in nici un caz mai ales cit timp aproape toate taxele sint in functie de salariul minim.
      "Sunt zeci de studii, atât din tara cat si din EU, care dovedesc fără drept de apel că prețul final al unui bun sau serviciu raportat la munca depusa de compatrioți noștri este extrem de bun față de media europeana."
      Ai macar un simplu exemplu de studii?
      • Like 1
    • @ Florin Popa
      https://www.zf.ro/eveniment/zf-live-stefan-guga-cercetator-consultant-cadrul-syndex-romania-19445216

      Și de atunci productivitatea a crescut.
      Poti cauta, de asemenea, pe Eurostat.
      • Like 0
    • @ Marin Titus
      Mihai check icon
      Salariul minim nu trebuie să fie. Pentru ca una este la Cucuieții din Deal, unde poate că oamenii ar lucra dar patronii nu și-l permit și alta este la București unde nimeni nu poate trai din el decât dacă este și un plic la gri în joc.
      • Like 0
    • @ Mihai
      Este atât de simplu: nu îți permiti angajați platiti corect si legal, nu îi angajezi si te extinzi natural, cand îți permiți. Restul e cancan. Taxele pe muncă, total de acord sunt foarte mari, iar serviciile pe care (nu) le primim returnate sunt praf. Dar aici iar o sa te superi cand o sa iti zic ca avem taxe foarte mici pe capital in schimb. Eh?
      • Like 1
    • @ Marin Titus
      Mihai check icon
      Serios? Atunci nu ai afacere și oamenii nu au de unde să câștige bani. Tu ești rupt de realitate și nu ai văzut situația reală. Eu am văzut cazuri unde oameni lucrau pe alimente din cauza asta.
      Care sunt taxele pe capital? Taxa pe profit, pe dividende și progresia cu CAS și CAsS la patroni. Ce altceva mai vrei? Taxe pe locuințe? Că pe firme sunt deja mari.
      • Like 0
  • Valentin check icon
    Hai că au mai zis unii că naționalizează, că iau casele celor care au plecat în afară etc.! Deocamdată am scăpat de ei. Scăpăm noi și de ăștia!
    • Like 1
    • @ Valentin
      Mihai check icon
      Interesant cum respectivii au câștigat detașat în diaspora cu toate că au făcut acele declarații. Asta însemna că alegătorii lor nu își cunosc deloc interesele.
      • Like 0
    • @ Mihai
      Sau s-au falsificat numărul voturilor. Simion vorbește despre falsificare,dar omite, în mod deliberat, că a fost în favoarea lui.
      • Like 1


Îți recomandăm

Maria Drăghici

Maria Drăghici n-a împlinit nici doi ani și are deja trei operații pe cord deschis. Culmea, e un copil vesel, care știe să se bucure de fiecare moment și, mai mult decât orice altceva, e un copil iubit. De fratele ei și de părinții ei, care, de la nașterea copilei, trăiesc cu ochii deschiși un coșmar adevărat.

Citește mai mult

Eco-creatorii de energie

Mă bucur să descopăr astfel de inițiative care ne dovedesc încă o dată că educația și formarea cetățenilor de mâine este un efort comun al familiei, al școlii, al ONG-urilor și al companiilor private responsabile. Semințele plantate acum ne vor arăta probabil peste 10-20 de ani dacă țara asta va fi mai bună și mai curată.

Citește mai mult